Caut donator de spermatozoizi pentru inimă

wounded heart

Aş fi putut să mă îndrăgostesc de o sută alţii. Fusese o mirare şi pentru mine. Ne despărţeau şi apă, şi pământ, şi zece vrăbiuţe gureşe, patru gospodării ţărăneşti şi două porţii de mâncare chinezească. Îmi era atât de frică, că a doua zi aveam să mă înec în învolburările iadului, pentru că m-am dus şi i-am spus. Fără violete, fără căpşuni căzute în mahmureală şi banner pe coadă de elicopter. M-a privit, trist şi mi-a spus:
– O iubesc pe Maia. I-am scris şi o poezie, vrei s-o asculţi?
M-am aşezat pe un colţ de scaun bolnav, i se zbătuse un picior toată noaptea şi de dimineaţă renunţase să-l mai ţină la piept şi-l abandonase pe podea. Stătea pe canapea şi mi s-ar fi părut o impietate să mă aşez la stafia Maiei în poală.
Şi dimineaţa poeziilor a continuat săptămâni în şir. L-am întrebat dacă i le citise şi ei. I le lăsa peste tot, în calea jocului de-a prinselea al orelor înfricoşate de iarna nopţilor.
Întârziasem oricum prea mult şi am plecat în rătăcire.
Într-o seară m-am trezit cu el la uşă. Avea bilete la cinematecă. M-a ţinut de mână tot timpul, nimic nu mi s-a părut, de atunci, mai frumos. Vorbea în dodii. Începea frazele în ritm staccato şi le lăsa agăţate în globuri de Crăciun.
– Tu mă înţelegi, decreta de fiecare dată când traversam strada. Ascundea lumina semafoarelor. Mă lega la ochi cu dialoguri şi puncte de suspensie, numai bune de peticit zdreanţa tânguirilor noastre.
Străzile abandonului nostru deveniseră uliţe lăturalnice, unde mă săruta lung şi tremurat. Îmi ştergea buzele de ruj şi cu degetul mare culoarea de pe ochi.
– Mă enervează că bărbaţii se uită după tine.
Se uitau, probabil, pentru că nu mai văzuseră ca o proastă să înghită atâtea cuvinte pe nemestecate. Eram o madonă cuminte, pietrificată în dragostea pentru Dumnezeul grădinii.
Când făceam dragoste mă privea circumspect, să prinda în flagrant umbra gândului înşelător. Se temea de toţi bărbaţii planetei. Gura mea nu ştia decât numele lui, iar el îl lua, schimba liniştea literelor şi, îmbrâncit în gelozie, îşi ura pielea şi atingerea.
– Nu ştii să săruţi. De ce trebuie să te învăţ eu tot?
Niciodată nu-mi spunea că-s frumoasă. N-aş fi putut să înţeleg.
Mă pedepsea de fiecare dată când alt bărbat îmi rostea numele. Mă murdăreau cu privirile lor, cu zâmbetele lor, lumea ajunsese să plângă în somn.
Prietenul meu cel mai bun, care consemnase cronica beţiei, îmi spusese, invidios, la o petrecere, că iubeşte totul la mine, dar detestă faptul că înşel în iubire. La spovedania trăirilor, iubitul meu avea stil. Dacă aş fi sângerat, lumea s-ar fi repezit să-l acopere în bandaje, să nu se murdărească.
Nu mai ştiam zilele, le pierdusem rostul. Număram doar nopţile în care mai puteam să plâng. Mă încolăceau nisipurile disperării şi nimeni nu auzea nimic. Ochii privesc în adâncul sufletului, dar sunt surzi, iar urechile au beteşugul aroganţei, refuză să muncească fără dezlegare de la sindicat.
Şirul monoton, construit pe vecinătate infimă, cu un număr asumat, dar nu definit, de membri s-a autoaxiomat în matematica destructiv personală şi astfel a făcut posibilă apariţia forţei arhimedice a stuporii, care să mă azvârle din cada cu apă călduţă pe podeaua rece a băii comune.
Nu mai aveam inimă. O pompă hidraulică de plastic dirija, plictisită, sângele supravieţuirii speciei.
– De ce, Doamne?
– N-am avut ‘încotro‘. Tu eşti busola.
– Cum de te aud? Trebuie să ai inimă, ca să vorbeşti cu Dumnezeu …
– Când rămâi fără inimă, îmi pun eu urechea. Nimeni nu s-a gândit să-mi facă aparat auditiv. Mă tem c-am îmbătrânit.
– Unde e inima mea?
– Ai ars-o. Sufletul e crematoriul perfect, are alibi şi rezistă oricărei condamnări. Până rămâi însărcinată şi naşti o altă inimă, împărţim aceeaşi tundră, ca doi licheni, adânci ca două prăpăstii cu frumuseţe inutilă.
– Trebuie să-mi nasc propria inimă?
– S-o înveţi cuvântul şi alintul, s-o duci de mână la şcoală şi să-i săruţi genunchii juliţi. S-o fereşti de accidente stupide şi de boli cronice.
– Câte … câte inimi mai pot să nasc? am întrebat printre lacrimi.
– Câte vin. Durerea nemuririi nu numai eu o ştiu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s