E pavat cu intenţii

scan0069

O numiseră Anuţa. O străbunică fusese Ana, le zâmbise suav, dintr-o poză a minţii şi-i dădură fetei un ciob din duioşia bătrânei. Deşi o născuse maică-sa într-o zi înecată cu lacrimi de ploaie, Anuţa plângea foarte rar. Dar, ca o concesie făcută norilor cenuşii, era tăcută şi tristă. Oamenii din sat începură s-o privească cu suspiciune, copiii s-o necăjească. Anuţa era un copil singuratic şi când bunicul a învăţat-o să citească, fugeau amândoi în poveşti şi când se întorceau, nu mai cunoşteau pe nimeni. Pentru că zâmbea foarte rar, sătenii o porecliseră Ghinion, pe după porţi. La şcoală copiii îi furau creioanele, îi cotrobăiau prin ghiozdănel, îi rupeau cărţile şi n-o chemau niciodată la zilele lor de naştere. Anuţa le făcea temele acasă şi acuarele pentru ora de desen. Schimba vorbe doar cu învăţătoarea. Înainte de a pleca la Dumnezeu, bunicul i-a spus tot ce ştia despre oameni puternici. Ei ţineau lumea pe tâmple şi pentru că ceilalţi nu ajungeau s-o rupă în bucăţi, între ei, îi blamau pe cei cu temelie. Oamenii puternici erau nişte coloane corintiene, albe şi frumoase, sfidând inconsistenţa atmosferei şi zădărnicia din depărtarea sorilor. Bunicul se înălţase în marmură, deasupra inimii şi lăsase în urmă acoperişul lumii. Într-un Univers pragmatic şi distribuit matematic pe fiecare petec de substanţă, făpturile sunt nişte particule încărcate cu energie. Unii acumulează şi înmulţesc căldura din piatră, se îmbrăţişează în constelaţii, în timp ce alţii o irosesc în ciocniri mânioase şi zburdălnicii. Universul nu e socialist, cum s-ar putea crede. Planetele şi sorii par egale la naştere, ca şi în moarte. În fapt, materia e discriminată pe nivele energetice nemiloase, în facerea lumii nu e nici o urmă de indulgenţă. Oamenii care dau nume şi unui strănut, ca să-l poată înţelege, le numesc Iad şi Rai, nivelul 1 şi nivelul 7, plus şi minus infinit. Sufletul ne e etern, cunoaşterea depinde de noi să nu rămână efemeră.
Anuţa citise, în nişte pagini orientale vechi, că făpturilor le sunt rânduite câte 7 vieţi. În fiecare viaţă este câte o lecţie de învăţat. 7 şanse să aduni cu tine pene cât să poţi să-ţi iei zborul, căci dincolo de nori sex-appeal-ul gravitaţiei scade. Lecţia Anuţei era să iubească oamenii. Când oamenii n-o puteau iubi. Fusese o pustnică şi acum se retrăgea din nou în munţi. Viaţa o provoca şi o alunga în acelaşi timp. Ceva oameni acumulau, să domine, alţii îşi pierdeau identitatea, unii făceau zid împreună, să urce luna la culcare, alţii te alungau din bătătură. Energiile nu sunt toate compatibile, nu sunt nici egale, nici juste, energiile sunt un mijloc, un apanaj. Şi mai e şi dragostea. Dacă poţi să-ţi explici Cosmos-ul, nu vei putea să diseci şi dragostea la fel, dragostea e cea mai frumoasă ridicare din umeri. Atât aflase Anuţa.
Dumnezeu a aşteptat-o cu sufletul la gură.
– De ce, Anuţă? De ce te-ai răstignit?
– Pentru că n-ai fost îndeajuns de bun, Doamne.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s