E pavat cu intenţii

scan0069

O numiseră Anuţa. O străbunică fusese şi ea tot o Ană şi pentru că le zâmbise suav, dintr-o poză a minţii agăţaseră de fată un licăr din duioşia bătrânei. Deşi o născuse maică-sa într-o zi înecată în lacrimi de ploaie, Anuţa plângea foarte rar. Dar, ca o concesie făcută norilor cenuşii, era tăcută şi tristă. Oamenii din sat o priveau cu suspiciune, copiii o necăjeau. Anuţa era un copil nelalocul lui, iar când bunicul a învăţat-o să citească fugeau amândoi în poveşti şi când se întorceau nu mai cunoşteau pe nimeni. Pentru că zâmbea foarte rar, sătenii o porecliseră, pe după porţi, Ghinion. La şcoală copiii îi furau creioanele, îi cotrobăiau prin ghiozdănel, îi rupeau cărţile şi n-o chemau niciodată la zilele lor de naştere. Anuţa îi ajuta cu temele acasă şi le împrumuta acuarele pentru ora de desen. Schimba vorbe doar cu învăţătoarea. Înainte de a pleca la Dumnezeu, bunicul i-a spus tot ce ştia despre oamenii puternici. Ei ţineau lumea pe tâmple şi pentru că ceilalţi nu ajungeau s-o rupă în bucăţi, între ei, îi blamau pe cei cu temelie. Oamenii puternici erau nişte coloane corintiene, albe şi frumoase, sfidând inconsistenţa atmosferei şi zădărnicia din depărtarea sorilor. Bunicul se înălţase în marmură, deasupra inimii şi lăsase în urmă acoperişul lumii. Într-un Univers pragmatic şi distribuit matematic pe fiecare petec de substanţă, făpturile sunt nişte particule încărcate cu energie. Unii acumulează şi înmulţesc căldura din piatră, se îmbrăţişează în constelaţii, în timp ce alţii o irosesc în ciocniri mânioase şi zburdălnicii. Universul nu e socialist, cum s-ar putea crede. Planetele şi sorii par egali la naştere, ca şi în moarte. În fapt, materia e discriminată pe nivele energetice nemiloase, în facerea lumii nu e nici o urmă de indulgenţă. Oamenii care dau nume şi unui strănut, ca să-l poată înţelege, le numesc Iad şi Rai, nivelul 1 şi nivelul 7, plus şi minus infinit. Sufletul ne e etern, cunoaşterea depinde de noi să nu rămână efemeră.

Anuţa citise, în nişte pagini orientale vechi, că făpturilor le sunt rânduite câte 7 vieţi. În fiecare viaţă este câte o lecţie de învăţat. 7 şanse să aduni cu tine pene cât să poţi să-ţi iei zborul, căci dincolo de nori sex-appeal-ul gravitaţiei scade. Lecţia Anuţei era să iubească oamenii. Chiar şi atunci când oamenii n-o puteau iubi.

Fusese o pustnică, acum se retrăgea din nou în munţi. Viaţa o provoca şi o alunga în acelaşi timp. Unii oameni acumulau, doar ca să domine, alţii îşi pierdeau identitatea, unii făceau zid, împreună, să urce luna la culcare, alţii te alungau din mărunta bătătură. Energiile nu sunt toate compatibile între ele, nu sunt nici egale, nici juste, energiile sunt un mijloc, un apanaj. Şi mai e şi dragostea. Poţi să-ţi explici Cosmos-ul, dar nu vei putea diseca şi dragostea la fel, dragostea e cea mai frumoasă ridicare din umeri. Atât aflase Anuţa.

Dumnezeu a aşteptat-o cu sufletul la gură.
– De ce, Anuţă? De ce te-ai răstignit?
– Pentru că n-ai fost îndeajuns de bun, Doamne.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s