La casa cu Iubire să fereşti

great expectations 1

Trubadurii ce amăgesc din gâtlejuri fericite de vin aspru şi ieftin, odihnit în ulcele de lut, cântă pe nas Iubirea, frumoasă, tânără, cu talie de viespe, picioare în contur de viori, sâni împungând cârni borangic, cu miros de apă învolburată. Iubirea prăvălită pe pat de paie, nervoasă ca freamătul de nări al telegarilor, înnodându-şi biciul de piciorul tău şi lăsându-te să cazi pe trupul ei fierbinte, asudat în chemare de cuvânt, până la prăsele, până la pierderea minţii şi a ideii de moarte. Aşa am crezut şi eu, că mă aşteapta Iubirea. Măcar să fi fost o roşcată anemică, cu pielea transparentă, pudrată cu pistrui mofturoşi, cu picioarele fine, osoase, apăsând clapele muzicii, să ţină isonul înăuntru, în rărunchi, în ispită. Iubirea e căzută din stele şi se adăposteşte pe unde nimereşte. A mea era o babă desculţă, doi dinţi rămaşi de la ultimul recensământ, păr slinos şi înfometat. Rânjea la mine cu înţelegere. Îi era şi ei lehamite.

Îl iubeam pe nemernic şi el mă târâia răzbunator prin cotloane întunecate, duhnind a putred şi a mucegai. Stufăriş de păianjeni mi se agăţa de păr şi de haine. Când mi-a simţit lacrimile alunecând dintre pleoape, a început să mă cureţe, cu mâna tremurândă.
“ Şşş … ţipă dacă vrei, dar nu-ţi ascunde ochii de mine …”
Era urât acolo, mă ascundeam de frigul tenebrelor.
“ De când n-ai mai fost aici?”
“ Nu-mi aduc aminte să mai fi fost în partea asta … ultima dată când am intrat, am făcut-o pe furiş şi erau torţe aprinse şi dale de piatră …”
“ Acum zboară lilieci, dornici să muşte, mi-e teamă … vreau să ies …”
“ Nu mă lăsa singur … stau demult numai în mine, ia-mă cu tine! La tine e cald, stăm lângă foc şi ne spunem poveşti şi bem vin fiert cu mirodenii. Te las să mă înveleşti în şal de lână şi să mă adormi. Să mă laşi să dorm ca un prunc, până deschid ochii sătul. Ia-mă cu tine!”
“ Vino, vreau să plecăm acum, mi-e frică să nu mă răpună frica asta de urât. De ce m-ai adus aici?”
“ E singurul loc pe care-l cunosc. În suflet m-am născut.”
“ Vino, vino, vino …”
M-am lăsat răguşită de ţipete, purtată pe umeri de tremurături. Îl pierdusem pe drum. Îl pierdusem în el. Am să îndur o eternitate, fără să-l mai găsesc.

Iubirea mea şi-a tras tulpanul zdrenţuit pe ochi şi picoteşte. De n-ar muri băbătia până s-or coace iar strugurii…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s