Încetul cu încetul se fabrică oţetul

wine holder

– Încetul cu încetul se fabrică oţetul … încetul cu încetul se fabrică oţetul … te-am văzut, Lia!
– Of! Cum de pe mine mă vezi tot timpul şi pe Ana niciodată? Eşti îndrăgostit de Ana! Eşti îndrăgostit …
– Lia!
– E adevărat, Ana. De ce te prefaci că nu ştii? Spune-i, Călin, spune-i!
– Mă lasă să câştig pentru că am mâna în ghips, Lia, exagerezi ca întotdeauna …
– Spune-i, prostule! Spune-i c-ai plâns când au dus-o la spital! A plâns când ţi-au pus mâna în ghips. Pe ce lume trăieşti, Ana?
– Termină, Lia! Vă duc acasă …
– Mâine merg cu Virgil şi Pepi în pădure. Mergem să vedem căprioarele, înainte să le omoare tâmpiţii ăia din Şcheia. Veniţi şi voi?
– Ana? Te doare mâna, nu-i aşa?
– Nu, nu mă mai doare aşa tare, vreau să merg.
– Vin să te iau. Şi pe tine, Lia, vorbesc cu Virgil şi cu Pepi.

                                                                                                  ***

– Ce faceţi? Aţi rămas în urmă … Ana, eşti bine?

– Sunt bine, doar că am obosit un pic …

– Eu rămân cu Ana mai în urmă, până-şi revine puţin, ne vedem la pârâu.
– Spune-i, prostule!
– Lia!
– Bine, bine … tac.
– Stai jos, Ana, ne odihnim un pic. Îţi culeg flori … ce sunt astea?
– Viorele, toporaşi, ciuboţica cucului şi uite, acolo sub brazi, ghiocei … O iubeşti pe Lia, nu-i aşa?
– De unde ştii? Credeam …
– Credeai că sunt la fel de oarbă ca Lia? Eu doar tac mai mult … dar are dreptate … trebuie să-i spui. Ia florile cu tine, e prea frumos aici, ca să ratezi ocazia. Fugi! Succes!
– Nu te pot lăsa singură în pădure … şi cu mâna în ghips! Sunt o grămadă de idioţi care urcă din sat, să omoare căprioarele şi fazanii …
– Stau eu cu ea!
– Pepi!
– Pepi, Pepi … ce credeai, că te las singură cu ăsta în pădure? Ţi-am adus flori.
– Ce faci? I le arunci în poală? Aşa se dau florile, cretinule?
– Fă paşi, Căline!
– Ana?
– Sunt bine, Calin, hai, du-te. Pepi doar face pe-a indignatul.
– E îndrăgostit de tine? Hehehe …
– Ce dragoste visezi, străine? Acest bărbat nu crede în prostii! Vezi că te aşteaptă mimoza şi ţi se ofilesc buruienele …
– Pepi, eşti răutăcios …
– Sunt realist, tu visezi cai verzi pe pereţi …

                                                                           ***

Am deschis ochii, aproape aţipisem pe banca din parcul timid, înmugurit. Era o altă primăvară, mult mai bătrână, şi care strângea, cu degete zbârcite şi reumatice, ghiocei, viorele, toporaşi şi ciuboţica cucului. De undeva de departe Pepi mă ameninţa că iar o să mă tragă de codiţe, dacă mai caut inimioare în nori. Pepi se însurase cu o fată blândă şi fără prea mari aşteptări, avea trei băieţi şi o casă cu muşcate roşii la ferestre şi balcoane elegante, de fier forjat. Eu trăiam cu chirie, într-un apartament cu arătări la ferestre şi supărări de poezie. 

Fusesem şi eu îndrăgostită …
Am fost şi eu odată un vin rubiniu, îndulcit de soare, potolit de lună. Un vin năzdrăvan, cu poftă de râs … dar m-a învins oţetul. “ Încetul cu încetul se fabrică oţetul”.
Am păşit în viaţa lui cu paşi mici şi număraţi. De câte ori întorcea capul, speram să mă vadă fremătând. Deşi zâmbea ironic, am descoperit curând că avea ochelari de cal. Am refuzat să mă mai mişc şi apoi am început să fac paşi mici înapoi. Râdea cu nepăsare. Îi plăcea jocul. Mă depărtam de el şi el încă credea că e un joc. M-a învins oţetul … ce destin pentru o salată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s