Eseu fără sfârşit

we need to talk

Nu ştiu dacă Dumnezeu există sau nu. Sinceră să fiu nu prea am pierdut multe nopţi, gândindu-mă dac-o fi sau n-o fi. Îi păstrez un loc în viaţa mea, căci nu cunosc pe altcineva mai bun, dar dacă mâine va alege să dispară, n-am să mă vait, n-am să plâng şi n-am să dau vina pe el, pe bigamie sau pe alinierea planetelor. Dacă s-a întâmplat că Dumnezeu ne-a creat, a fost pentru că se simţea singur. La început a fost Cuvântul. De asta avea nevoie. Doar că, neîmblânzit, Cuvântul alerga de colo-colo şi Dumnezeu era la fel de singur. Făcuse el şi plante şi animale, aşa cum facem noi jucării, când găsim o bucată de lemn moale şi un cuţitaş. Când a făcut oamenii, Dumnezeu ne-a dat zestre câţiva fotoni din lumina sa, că mai multă lumină decât mintea şi gândul nu ştiu cine ar putea produce în univers, fără să te arzi şi la costuri atât de mici. Dacă ne-ar fi împrumutat numai lucru mecanic, ar fi fost nevoit să aibă grijă de noi o viaţă întreagă. Unii oameni au ales să rămână lumânări, ard frumos, dar fără grijă de Cuvânt şi emană fumuri, înecăcioase. Alţii s-au împopoţonat în candelabre de săli de bal, unii învaţă de la Cuvânt, alţii îl dezgustă. Mai sunt şi nişte licurici, care îl iubesc, dar nu vor să-l vorbeasca. Şi-apoi vin dresorii de Cuvânt – fulgerele, sorii, toţi ai lui Prometeu. Ei sunt alchimiştii Cuvântului, care au uimit până şi pe Dumnezeu. Dumnezeu s-a împăcat cu nemurirea, oamenii nu se pot împăca cu Dumnezeu. Dacă, copii fiind, existenţa le e vegheată şi tentată de mâna părintească, la maturizare oamenii au creat un sistem numit stat, de la care aşteaptă aceeaşi înţelegere, acelaşi ajutor necondiţionat. Ce n-are statul, rămâne tot pe Dumnezeu. Sănătate, noroc, soartă, copii şi unele năzbâtii. Dumnezeu, bietul, primeşte liste peste liste, care l-ar depresa şi pe Moş Crăciun, un amic mult mai răbdător. În mare parte le ignoră, unele îl amuză, altele îl fac să plângă. Nu pot să nu-l iubesc pe Dumnezeu. Dacă nu există, înseamnă că iubesc mulţimea vidă. Bună şi aia. Singurătatea lui e şi singurătatea mea. Dacă el nu m-ar înţelege, atunci nici eu nu m-aş putea. Când viaţa îşi ascute colţii de mine şi nu am nici un chef să fac pe-a viteaza, îi mai trimit vorbă, dacă îl lasă inima, îmi mai dă câte un semn. Cuvântul nu e viu, dacă n-are suflet.
Există însă o certitudine în viaţa oricui şi aceasta e Moartea. Mă tem de moarte, fundamental, total, jalnic. Când oameni pe care i-am iubit au fost luaţi pe sus, m-am retras în negare. Le-am inoculat un pic de viaţă din venele mele, am pretins că s-au mutat în altă ţară sau ne-am certat definitiv. Nu-mi aduc aminte de nicio înmormântare de la mine din familie, la care să nu se fi spus bancuri sau să nu se fi râs. Aşa e neamul ăsta al meu, ţicnit de Moarte, ne temem de ne tremură nădragii, dar râdem cu gura până la urechi de necaz. Uite aşa, de-ai dracului! Moartea e sfârşitul, tragedia e din cum ne trăim viaţa. Oameni nevinovaţi mor în fiecare zi, copii se sting la câteva secunde, undeva pe planetă. Moartea e o aberaţie flămândă, dar în acelaşi timp, e unicul îngrăşământ care menţine viaţa în limite normale, care îi dă peste nas, când şi-l ţine prea sus. Viaţa e capricioasă, uneori indulgentă, alteori sadică de-a dreptul. Moartea e unica obiectivitate în univers, până şi Dumnezeu are parti-pris-uri. Ne plângem morţii şi azi şi mâine şi îi vom plânge şi în veacul vecilor. După războaie, după atentate, epidemii, cutremure, carnagii strângem din dinţi şi ne prindem de mâini în revoltă. O revoltă împotriva Morţii. O huiduim, o umilim, o scuipăm în faţă, când de fapt ar trebui să avem mai multa grijă de viaţă. De când am apărut, ca şi conştiinţe, am avut grijă, când n-am încercat să ne înălţăm pe umerii ei. Media de viaţă pe planetă a crescut şi ne-o datorăm, cel puţin unora dintre noi. Uneori mai şi aberăm. Citisem prin presă, în anii trecuţi, că au fost interzise decoraţiunile de Crăciun în unele firme. Probabil un angajat, de pe undeva, şi-a pierdut viaţa electrocutat şi doi brazi au luat foc. Neglijenţa unora ne aduce interzicerea puţinelor lucruri frumoase, care ne mai bucură sufletele, suflete care, chiar dacă media de viaţă a crescut, în contrapartidă, s-au pipernicit, s-au smochinit, s-au schimonosit. Sărbătorile unora îi calcă pe nervi pe alţii. Mofturi şi ipocrizie. Bunica mea, o bisericoasă, care nu se dădea în lături să plaseze şi o înjurătură cu vână, când viaţa îşi azvârlea chiloţii murdari în coşul ei de rufe, îmi spunea că în noaptea de Sfântul Andrei se deschid cerurile şi spiritele morţilor se pogoară să-şi mai facă puţin de cap, printre vii. De-aia se pune usturoi la ferestre, să ne ferească de ăi mai răi de muscă. Tot atunci se înfig ţăruşi în inima moroilor, care se pişă pe noi, ăştia cu sânge încă în clocot. Sfântul ăsta, din câte ştiu, e mai mare peste toţi popii României şi dacă el dă drumul la baierele cu schelete, nu văd cum biserica poate considera faptul un gest de prost gust. Mai îmi spunea bunică-mea că de Paşti se deschid iar cerurile şi cei ce-şi scot duhul la spălat până la Înălţare se duc direct în rai, să-l calce pe bătături pe Dumnezeu. Deci morţii şi viii cam fac respiraţie gură la gură în treaba asta ( citez cu ‘treaba’ din Ion Ţiriac senior ) cu religia. Nu m-aş teme de Halloween şi nici n-aş plânge, cu mânie, pe morţi, dar aş pune biciul pe viii care fură de la noi Cuvântul şi-l ţin flămând, în pivniţă. Până la Dumnezeu, să le facem noi puţin cunoştinţă cu Sfinţii!
Ştiu c-am zis că e un eseu fără sfârşit, dar acum m-am apropiat ( fierbinte! fierbinte! ) de subiectul alegerilor sexuale şi am primit un bobârnac wi-fi de la Dumnezeu, să mai păstrez puţină decenţă … mă rog, el vorbeşte, care m-a trimis la botez cu puţa goală şi trage cu ochiul când cânt sub duş.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s