Bordel şi inel

lautrec_salon_l

Stăteam la capătul barului şi-mi odihneam obrazul pe-o palmă, să nu dau cu fruntea de pahar. Abia-mi mai ţineam ochii deschişi, iar doi bruneţi, oacheşi, îmi zâmbeau din sprâncene. Probabil schimbau lenjeria de pat în fiecare dimineaţă şi veneau în bar cu speranţa că aia era ziua cea mare, în care să le pice şi lor măcar o proastă, dacă nu o matracucă. Feţele nu le erau gemene, dar gândurile le erau xeroxate. Sexul din milă e dezgustător. Trebuia să mă ţin tare. Păcat că eram aşa beată şi picioarele se molfăiau unul pe altul, pantofii mi-i pierdusem în ultimul drum la toaletă. Dacă m-ar fi ajutat puţin măduva spinării, aş fi putut să le trec pe sub nas ca o doamnă, să-mi expun crăpătura de pe Versace şi să le arăt degetul cu ocară, în loc de noapte bună. În timp ce mă lamentam, ca o pălărie pleoştită de ploaie, o amazoană cu talia sugrumată în piele natur şi o coamă nervoasă, tremurând cu indignare, mă luă de sub braţ şi mă împinse spre ieşire.
– Ce faci, idioato, strici piaţa? Îmi iei pâinea de la gură?
– Ce pi..piaţă, doamnă?
– Eşti proastă, nu curvă … hm.
– Nu-s curvă, Doamne fereşte!
– Atunci ce căutai între clienţi?
– Clienţi?
– Da, idioato, ăsta-i domeniul meu, am ratat încasările din seara asta. Unde stai?
– În stradă, dacă nu mă ia poliţia. Am fugit de-acasă.
– Pari trecută de vârsta la care mai stai cu părinţii …
– Nu de ei am fugit … am fugit de iubitul meu. Mă aduce la exas … exas … exasperare. Dacă mai stau cu el … îmi pierd minţile.
– Îl iubeşti?
– Îhî … o proastă.
– Mda … Hai, te iau acasă …
– Unde, la bordel?
– Ce bordel, idioato? Sunt antreprenor, am agenţie de escorte.
– Păi şi atunci …
– Ce căutam în bar? Aveam întâlnire cu cei doi pămpălăi care te aşteptau la desert. Sunt nimfomană, nu mă pot opri, chiar dacă am bani să trăiesc ca o doamnă.
Mă trezisem definitiv, aerul nopţii biciuia, deopotrivă, şi om şi femeie. Sado-maso îmi veni în gând şi mi-am scuipat repede în sân, poate ar fi fost mai sigur cu pămpălăii. Femeia era de o frumuseţe rece, calculată, îmi găsise probabil deja un client în baza de date, ca să-şi scoată pârleala.
– Nu merg nicăieri.
– Dacă rămâi pe stradă, s-ar putea să ai surprize şi mai neplăcute. Eşti frumuşică …
Acum chiar îmi îngheţaseră tălpile pe asfalt.
– Eu nu …
– Lasă, când ai să vrei şi tu, acum e sezon bun de vânzări, gândesc lejer.
Mary, aşa o chema pe noua mea prietenă, locuia într-un palat. În primele săptămâni s-au perindat coafeze, manichiuriste, cosmeticiene. Mary lucra la imagine şi mă răsfăţa şi pe mine. Simţeam totuşi o sabie deasupra capului, mă pregătea pentru contraplata chiriei? Nu aducea vorba niciodată. Sau mă pregătea pentru ea? Mă mângâia, ca din întâmplare, şi întârzia în patul meu până târziu în noapte, goală şi fierbinte. Mă ardea pielea, dar când mă uitam la ea, tot pe prostul meu îl vedeam.
– Nu l-ai uitat …
– Nu … nu cred că pot.
– Sâmbătă dau o petrecere pentru clienţi. A venit timpul să-ţi plăteşti chiria.
Am îngheţat. Trebuia să fug de aici. Urgent. Nu ştiu de ce mă complăcusem, poate că nimeni nu mă mai răsfăţase de mult timp, fără să mă facă sa plâng după.
– Hahaha, arăţi ca un iepuraş în vizuina vulpii. Nu te scot la produs. Dar … clienţii vor mereu ceva nou. Tu eşti drăguţă, dacă ai fi frumoasă, i-ai speria. Ei caută căldură, nu perfecţiune. Vreau să te ocupi de ei, ca o gazdă iubitoare, să le vorbeşti, să râzi la glumele lor, să-i complimentezi … de restul mă ocup eu.
– Dacă … dacă …
– Dacă încearcă ceva? Nu încearcă, clienţii sunt aleşi pe sprânceană, sunt prieteni, nu ai a te teme. Dacă te ia vreunul în camera sus, la etaj, urc după tine. Te scuzi şi intri la baie. Băile au două uşi, acolo o să te aştept şi ne substituim.
– N-or să-şi dea seama?
– Nu cred şi chiar dacă îşi dau seama, sunt prea domni să se plângă. Eu şi fetele ne ocupăm de ei, tu creează atmosfera.
– Hostess.
– Hostess, draga mea.
Petrecerea era peste aşteptări. Toţi purtam măşti veneţiene. Toată lumea era relaxată şi se râdea fără griji. Dacă întâmpinasem primul oaspete cu frică şi timiditate, după două pahare de şampanie îmi reveniseră culoarea în obraji şi zâmbetul pe buze. Flirtam, alintându-mă cu un accent spaniol, când mi-a îngheţat sufletul. Era acolo. Dragul meu drag era acolo. S-a apropiat timid şi, luându-mă de talie, m-a întrebat dacă nu vreau să beau ceva. Lacrimile îmi curgeau reci, zgâriind şi sângerând. Le-am prins, pe furiş, în tivul măştii. Mă uitase deja … O chingă nemiloasă îşi înfipsese catarama în sufletul meu subţire. Nu mă puteam compara cu frumuseţile de aici, Mary şi amazoanele ei erau câştigătoare, detaşat. Când m-a tras spre camerele de la etaj, nu m-am opus. Muream puţin câte puţin şi-n acelaşi timp, niciodată nu fusesem mai vie. Când am ajuns în cameră m-a sărutat cast şi m-a lăsat să-i dau jos haina. Nici nu ştiu cum, în starea aia de beatitudine, mi-am adus aminte de Mary. Mă înecam în ochii lui, trebuia să scap de Mary. Am fugit la baie şi am găsit-o bătând nerăbdătoare din picior.
– Deja salivez după frumosul ăsta. Hai, treci în camera de alături, de pe balcon ajungi uşor în camera ta şi de acolo înapoi în sala de recepţii! 
– Te rog, îl vreau eu pe ăsta, te rog …
– E el, nu-i aşa?
– Da.
– Curioasă alegere. Te înşeală.
– Nu-mi pasă.
– Ba îţi pasă! Ai plâns.
Mi-a smuls masca.
– Îmi pare rău, dar aşa ne-a fost înţelegerea. Clienţii sunt ai mei.
– Nuuuuuuuu, te rog, te rog …
– Îmi pare rău, te rog să mergi în camera ta, îi dăm de bănuit. Înţelegerea e înţelegere. Hai, du-te.
– Te rog, nu-mi face asta! 
– Nu pot. Ţi-ai dat cuvântul. Poţi să alegi pe altcineva …
– Nu vreau pe altcineva! Te rog, dacă nu mă laşi pe mine, măcar dă-l afară, nu te culca cu el.
– Nu pot, a plătit şi eu nu fac rabat la cuvânt. Te rog să te întremezi şi să te duci în camera ta.
Am plâns în chinuri, în iad şi în muţenie. Am plâns până n-a mai fost nimic din mine de plâns. Când am deschis ochii, Mary stătea lângă pat şi-mi ştergea faţa cu duioşie.
– Nu m-am culcat cu el.
Am luat-o în braţe şi, deşi crezusem că mi-au secat ochii, am plâns şi ce-mi mai rămăsese din suflet.
– Te aşteaptă acasă. Îl ştiu de când era mic. E fratele meu. Am crezut că nu-l iubeşti.
– Nu ştiam cât de mult îl iubesc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s