Şcoala lui Dumnezeu

patriarhul

Eu mă încăpăţânez să mai cred în Dumnezeu, el încă vorbeşte cu mine, doctorii zic că nu-i schizofrenie, aşa că îmi văd liniştită de conversaţie. Dacă îl ignor, mă ciupeşte şi mă întărâtă, mă umple de viruşi, care gâdilă până la epuizare.
Dumnezeu este Tatăl. Mama are grijă ca burţile copiilor să fie pline, tata se ocupă de educaţie.

Pe când îşi cizela Creaţia, un măgar i-a nihăhăit în ureche, că-l teroriza tot regnul animal că avea accesorii prea lungi. Dumnezeu s-a enervat aşa de tare că pe loc s-a autoinventat efectul Placebo şi omul a preluat rapid şi încăpăţânarea şi enervarea şi dragul de accesorii, drept pildă divină. ( Aşa se explică, probabil, ghirlandele de iconiţe ). Omul nostru, odată ce s-a văzut cu locuinţa repartizată pe o planetă foarte ok, mâncare la liber, femei ( pentru care a plătit doar un mic avans ) la liber, nu a mai dat aşa des pe la mansarda corpului şi acolo se cam aşezase praful şi păienjenişul. Cum ar fi fost, când zei din alte Universuri s-ar fi lăudat cu năzdrăvăniile progeniturilor şi faptul că ale lor se nasc citind Biblia, să zică şi Dumnezeu că ale lui, deşi vin pe lume din coperta potrivită, nu prea mai deschid cartea? A încercat Dumnezeu cu potopul, cu meteoriţii, cu tunetul şi fulgerul. Bâta doar le-a arătat-o, că el nu dă cu parul, nu aşa se face educaţie. Le-a promis lapte şi miere, Heavenland gratis, lene şi trândăveală in lux, la bătrâneţe. Nimic. A dat şi el un avans, dar a ieşit băiat. I-au zis popii “să-ţi trăiască” şi n-a fost de bun augur. Deşi i-au dat premiul întâi cu coroniţă, oamenii au refuzat un exemplu pozitiv, pe motiv că era nepotism ( obicei de familist ).

Căzuse el, aşa, pe gânduri, când s-a trezit cu Diavolul.
“Pot să fac o sugestie, Doamne?”
“Zi, Drace, că am ajuns la capătul puterilor, mai am puţin şi mă apuc de băut. Am pus şi eu nişte bani deoparte, pentru bătrâneţe şi am lăsat cheia Mariei, dar cu ce-mi fac idioţii ăştia, mă apuc să-i beau pe toţi!”
“Vai, Doamne, tocmai mata, care ai veşnicia pe umeri, renunţi aşa uşor? Păi să facem nişte şcoli particulare împreună! Mata le trimiţi dascăli, de istorie, eu mă ocup de asistente de seminar şi laborator.”
Şi uite aşa, în timp ce unii asimilau materia, alţii le pregăteau antimateria. Dumnezeu ajunsese să-şi mângâie, cu mândrie, barba, când povestea, la o şuetă, ce-au mai făcut ai lui, ce-au mai descoperit, ce şi-au mai pus în gând. Între timp, însă, dascălii, investiţi să îndrume, şi-au făcut sindicat, şi-au mărit cu de la sine putere salariile şi enervaţi că discipolii le-au luat-o înainte, au schimbat programa şi au cerut să se înveţe doar pe de rost. Nu tu eseuri, nu tu pamflete, nu prototipuri din beţe de chibrit, nu reacţii chimice cu bicarbonat. Dumnezeu, când şi-a scris cărţile, n-a avut mare grijă la detalii. Au fost primele abecedare şi, între timp, au devenit rudimentare, dar oamenii nu i-au înşelat aşteptările şi au început să le îmbunătăţească, să le scrie pe ale lor, să le comenteze sau să le conteste. Şi asta era pe placul lui Dumnezeu. Nu-l mai apăsa singurătatea şi nici nu se mai putea văita de plictiseală. Iar Diavolul era mai vioi ca oricând. Până când dascălii i-au furat brand-ul, logo-ul şi afacerea şi acum vor să fie mai dumnezei decât Dumnezeu.

Dumnezeu nu a construit biserici din piatră, el te întâlneşte în suflet, bisericile au fost primele încercări de linguşeală şi pupincurism. Dumnezeu nu l-a pedepsit pe Toma, ci i-a deschis cerul. Nu l-a ucis pe Diavol, ci i-a acceptat provocările.
Daniel, Mărite, de ce incerci să subminezi şcoala lui Dumnezeu?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s