Ţi-am trimis un SMS, ca să ştii ce dor îmi e

cat-face-underwear-x

Eram la un dineu cu nişte chinezi. Contractele nu se semnaseră încă şi şeful se foia neliniştit pe scaun. Nevastă-sa îşi aşezase palma, drăgăstos, pe mâna nervoasă. Ar fi trebuit să fiu la o altă masă, într-un alt restaurant, înmuindu-mi buzele în vin şi sorbindu-l printre gene pe Emilian. Azi era aniversarea noastră. De la o vreme devenise absent. Ceva nu mai mergea. Simţeam şi eu, ştia şi el. Altădată mă trezeam în braţele lui, făcând dragoste furată din somn, acum nici nu ne mai dădeam bună dimineaţa. Ne îmbrăcam în grabă, fără să ne privim şi ne sărutam rece, la uşă, în drum spre maşini şi serviciu. Aşteptasem seara asta, să-l răsfăţ, să-mi spună ce-l doare. Hotărâsem să cinăm în oraş, la restaurantul lui Guido, acolo ne cunoscusem, la o cină cu prieteni şi acolo ne sărutasem, pe furiş, ca doi adolescenţi, prima oară. Acolo i-am furat din buzunar o monedă şi i-am pus la tonomatul zgâriat, cumpărat de italian de la vechituri, o milogeală rock, l-am tras de cravată pe ringul strâmt de dans şi m-am frecat de el fără jenă, sărutându-l lung, pe gât. Niciunul nu ne-am adus aminte cum am ajuns acasă, dacă am plătit taximetristul sau ne-a aruncat, împletiţi, din maşină. N-am dezlegat nici azi misterul nebuniei ce mă leagă de el. Râde de mine, mă tachinează, mă face de râs, când ieşim cu ai lui, de la birou, dar când îmi susură prostii în ureche sau mă strânge în braţe, îmi pierd minţile şi nu mai pot să-l urăsc. Vreau să-l detest, să-l părăsesc, să râd de el, când ne vedem pe stradă. Mi-a promis că de data asta vine cu flori. Şeful avusese însă alte planuri pentru mine. Nici nu era contractul meu, cu pinguinii ăştia de porţelan, erau toţi ai Laurei, dar mă ceruseră pe mine să semnez înţelegerea, pentru că le plăcuse ce schimbări propusem în şedinţa bilaterală. Şi iată-mă, legată de mâini şi de picioare cu frânghii ude, lucrative. Telefonul îmi dădu cu un bip peste urechi şi laserul din ochelarii şefului îmi perforă fără milă faţa, aducându-mi tot sângele în obraji. M-am scuzat, să-mi pudrez nasul, cu intenţia vădită de a închide telefonul. Era probabil vreun mesaj de felicitare de la prieteni. Aperitivele îmi stătuseră în gât, tuşisem de câteva ori, cum aveam să trec peste felul principal şi desert numai bunul Dumnezeu ştia … Am scos telefonul din poşetă şi degetele mi-au paralizat dureros. De pe ecran îmi zâmbea, parşiv, un singur mesaj: “M-am mutat la Delia. Mulţumesc. Nu te mai pot iubi.” Deşi ochii începuseră să mă usture, mi-am jurat că n-am să vărs nicio lacrimă şi n-am să întorc ochi roşii, de şerpoaică, apetitului Kung-fu – şilor. Simţii un braţ, adunându-mi umerii grămadă:
“Nu-mi spune că te-a părăsit teribilul! Când îmi aduc aminte că nu eram demni nici să-i ştergem praful de pe pantofi …”
Graţian abia aştepta să testeze calitatea dantelei de chiloţi, îşi făcuse din mine proiect pe termen lung şi nu-l acuzasem public de hărţuială, doar pentru că adesea uitam că exista. În mintea mea era doar unul care mă ţinea pe sârmă şi o legăna de la un capăt, ştiind că am rău de înălţime.
După ce mi-am răcorit gândurile şi faţa, m-am întors, calmă, la masă, hotărâtă să bat palma cu mandarinii şi să-mi plănuiesc, până la îngheţată, răzbunarea. Îngheţată învelită în clătită fierbinte. Ei da, am ratat cina aniversară, dar aveam să-i bag pe gât desertul. Graţian îmi luase calmul drept nepăsare şi-mi mângâia, fără jenă, genunchiul pe sub masă. Mi-am înfipt tocul cui în pantofii lui de piele de căprioară, lucraţi manual şi i-am scrâşnit printre dinţi, în ureche, că am un spărgător de nuci în geantă, care, fără parola adecvată, devenea instrument de inchiziţie. A rămas cu un zâmbet amabil pe faţă şi glezna adăpostită sub rochia consoartei şefului, până la sfârşitul dineului. Chinezii au toastat pentru reuşita proiectului, şi-au înclinat capetele la unison şi au plecat, ciripind, în pelerinajul cluburilor de noapte. N-am aşteptat speech-ul şefului, am strecurat un “Noapte bună” vioi şi mi-am luat şi tupeul, şi poşeta cu mine. M-am dus direct la uşa Deliei. Ne invitase de câteva ori la cină şi nu pierduse nicio ocazie să-şi strecoare câte un sân sub braţul lui Emilian. Iar el zâmbea nevinovat, mimând amabilitate angelică. Când a deschis uşa, am tras-o de păr, viguros, nedându-i timp să-şi revină din şoc şi să strige. Am intrat şi am închis-o pe dinafară.
“ A venit pizza?”
Îl hrănea cu pizza … Eu pierdeam ore în şir în bucătărie, gătindu-i preferatele şi asta îl hrănea cu pizza! Lua-i-ar naiba de bărbaţi şi preferinţele lor culinare!
A apărut în uşa de la baie, cu un prosop proptit în echilibru fragil, pe un şold.
“ Alice?”
M-am dezbrăcat din mers, împingându-l uşor spre dormitor, jucându-mă cu tivul prosopului, până cand au început să-i dogorească explicaţiile în cap. Nu l-am invitat să se joace, era parada mea şi, ploaie sau nori, aveam să-i scot toate Deliile pe nas. Alerga prin Wonderland, spre dimineaţă, când telefonul s-a pornit pe bâţâit, amintindu-mi că am de semnat un contract. L-am muşcat, cu părere de rău, de umăr, ştergându-i, cu limba, durerea.
“ Când ai timp, rezervă o masă la Guido. Te las acolo unde am început.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s