Limba veche o înveţi după ureche

bookmark

 

– Ileană, stai cu un ochi pi fată şî fă-i semn să coboari la şcoală. Visază cu ochii deschişi copchila asta şî dacă n-o zdruncini olecuţă, o aduci autobuzul înapoi acasă.

– Fii fără grijă, tanti Reta, cât îi la mini în grijă, nu chiuleşti di la şcoală.
Taxatoarea îi făcu cu ochiul, conspirativ, bunică-mii şi către mine îndreptă un deget cu unghia roasă, ca un pistol ruginit, aşteptând războiul. Am dat din cap, cu resemnare şi chiar dacă nu-mi crescuseră din urechi ramuri de măslin, eu însămi fluturam ca o fleandură albă, de pace.
Ileana din deal, cum i se spunea taxatoarei, în contrast cu Ileana din vale, care avea casă lângă alimentara, era spurcată la gură. De-aia o angajaseră taxatoare, mă rog, vânzătoare de bilete în autobuz, nu mişca unul, în hârbul prăfuit, fără să scoată bani de bilet. Avea privirea ageră şi vocea ascuţită, cu care biciuia rău între staţii, încât autoflagelarea îţi părea o dulce promisiune. Vărsasem un gând pios către nea Costan – bărbatu-său, cand după o bâţâială şi cinci scrâşnituri, praful se săltă, de frică şi ni se ascunse printre dinţi. Unii din autobuz începuseră să strige la şofer, dar nea Mihai, un grăsan cu cămaşa asudată şi 46 la pantof, deschise uşile din faţă şi coborî în stradă, fără să-i pese. Mi-am tras ochii spre geam şi să vezi minune, mahalaua era adunată iar, ca la circ, la avizierul bisericii. O văd şi pe bunică-mea, trăgându-şi sufletul şi făcându-şi loc din coate înspre Nana, care râdea senină, ca o frânghie cu albituri îmbrăţişând vântul. Îmbrâncesc vreo doi gură-cască, cobor scările, în timp ce tanti Ileana din deal îşi făcea planuri cu urechile mele şi, cu pasul piticului, îmi fac loc printre picioarele mahalagiilor. Nea Tache, crâşmarul, mă prinde de fundiţe:
– Ai apărut? Nu trebuia să fii la şcoală, mătăluţă sau abia şi-ai băut cafeaua ş-ai vinit să citeşti ziarul?
Îi fac semn cu capul către autobuz.
– Să fiu al dracului, ninica nu mai merge în ţara asta, când îi zi di audienţă la Dumnezău!
– Ce zice?
– Pârâciosu’?
Mă săltă nea Tache în braţe şi-şi făcu loc către avizier, unde le făcu tuturor semn să tacă.
– Citeşti, copchilă, s-auzâm cu tăţii!
Bunică-mea şi Nana se uitară prostite la mine.
– Di undi ai apărut, Michiduţă?
– O lăsat nea Mihai autobuzul în drum.
– Bre Mihai, eşti prost? Întârzie copchila la şcoală şî oaminii la serviciu!
– Lasă, madam M., că nu ie urbea foc, dacă întârziem şî noi olecuţâcă. Ci zâci la avizier?
– Citeşti, copchilă!
– “Pierdut limba greacă. Ad-o, Doamne, înapoi, că m-ai lăsat şi fără recompensă.”
Tot atuncea părintele Eusebiu, care bătea curtea bisericii, ca un vampir săltat de coana Lună de urechi, din coşciug, se înfige în faţa avizierului, ţinându-şi cu o mână anteriul şi cu cealaltă tichia, care dădea să-şi ia tălpăşiţa, la înţelegere cu o pală de vânt prietenoasă.
După ce citi, îşi mângâie mulţumit bărbia şi simţi cum inima i se aşeză liniştită pe scaun. Numai Dumnezeu ştia la câte încercări îl pusese diavolul ăsta, de mahala.
– Oameni buni, oameni buni, slavă Domnului nostru, Isus Hristos, se mai întâmplă şi nefericiri de bun simţ. La slujba de duminică o să strângem nişte bani, să ajutăm acest, probabil, elev silitor, care vrea să-şi ia examenul la seminar cu excelenţă.
Dezamăgirea se aşternu, tăcută ca o ceaţă umedă, pe feţele tuturor. Nea Mihai ne adună pe toţi, ca un câine de stână şi ne împinse la loc, în autobuz.
Ziua îşi pansase în grabă genunchiul julit şi o luă iar la sănătoasa.
În săptămâna care urmă, popa cumpără cărţile de limbă greacă din banii adunaţi la slujbă şi le puse într-o cutie de carton, pe care coana preoteasă o înveli în hârtie roşie, de staniol. Cutia dispăru peste noapte şi mulţumirile fură consemnate la avizier.
“Doamne, dacă eşti milostiv, îngrijeşte-te şi de limba franceză, că timpul verbelor trece pe la urechi şi nu poposeşte.”
Toată săptămâna au umblat naşă-mea şi coana preoteasă să găsească gramatica limbii franceze. Minunea a fost înfăptuită laic, fără niciun ajutor din partea Celui de Sus, deşi părintele îşi băga şeful la înaintare, cum i se ivea câte o ocazie.
De data asta coana preoteasă se întrecu pe sine şi puse cartea într-o mapă de piele, pe care o găsise între lucrurile lui tătâne-său, fost funcţionar la primărie.
Răspunsul le aduse tuturor lacrimi în ochi.
“Doamne, dacă tot te-ai îndurat de limba mea străină, ia-l pe Alzheimer, măcar pentru câţiva ani, înapoi.”
O parte din toată lumea începuse să privească suspicioasă la cealaltă parte din toată lumea. Cum uita câte unul să-şi ia restul de la lumânări, cum săreau toate babele pe el, cum uita câte o babă în ce an a abdicat regele, cum i se strângeau gospodinele la poartă. Nici Securitatea nu avea agenţi mai bine antrenaţi decât curioşii mahalalei. După câteva luni, misterul se estompă, viaţa mahalalei, care-şi ridicase puţin fusta, încordându-şi gamba pe botină, îşi închise bluza până-n gât şi se întoarse la oala de ciorbă, de pe aragaz.
Până într-o zi, când autobuzul, care mă ducea la şcoală, scârţâi nervos din roţi şi ne azvârli iar cu praf în ochi. Mă ţinui de data asta de nea Mihai, până în faţa avizierului, unde bunică-mea, naşă-mea, Nana şi Florica râdeau să le crape faţa, nu altceva.
Nea Mihai citi cu voce mirată, în ritm sacadat:
– “Doamne, îţi mulţumesc şi pentru roaba Ta, care predă persana oral. Când voi fi mergând la judecata Ta dreaptă, chiar dacă mă pricopsesc iar cu Alzheimer, tot o să fiu tobă de carte. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”

 

Din ciclul Academiei babelor citiţi şi

https://lilianawidocks.com/2015/09/24/evanghelia-dupa-alzheimer/

https://lilianawidocks.com/2015/10/12/discoteca-ca-n-moldova/

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s