Negăsiţi, neiubiţi

labyrinth  brian froud 2 girl Brian Froud – Labyrinth

Bâlciul călcase în picioare liniştea amurgului. Pe trena oraşului, acum murdărită de praf şi jupuită în ferfeniţe, se aciuaseră două panarame gălăgioase – un bâlci şi o şatră.
Pe o parte de cuvânt se tartinau, în culori muzicale, lanţurile, căiuţii, omul cu limbă de bou şi figurine lipicioase de zahăr candel. Tarabe cu mărgele fosforescente şi inele cu ochi de sticlă prindeau frumoasele în laţuri, mângâindu-le coapsa tânără cu clinchet de clopoţel. De cealaltă parte cuvântul îşi mijea genele, înmuindu-şi firimiturile în argintul viu, ce saltă în tingiri. Un ţigan bătrân ciupea o scripcă vătămată şi două codane, oacheşe, cu pielea aurită de patima flăcării dezveleau, în ispită, glezne obraznice. Pe rotunjimi prinse de dans tremurau bănuţi argintii. Un ţigan vânjos scuipă firul de iarbă, ros de îndoială şi le prinse de talie, afundându-şi faţa dogorită în sânii plini ai celei mai înalte. Fata îşi dădu capul pe spate, râzând de pofta mustăcioasă a bărbatului. Cea mai scundă şi mai tânără dintre fete mă văzu strângându-mi speriată geanta la piept şi mă trase în jocul lor, dezbrăcat de tristeţi esenţiale. Ţiganul îi zambi fetei şi un gând năzdrăvan îi ridică colţul gurii. Luându-mi mâna din strânsoarea fetei o ridică spre buze, aşteptând să ţip. Îi priveam fascinată, ochii căutând, trişând, mimând, respirând în frumos, ascunzându-mi urât. Întârziind, în batjocură, îşi plimbă limba pe incheietura mâinii, oblojind răzvrătirea sângelui în vene. Mi-am luat cu greu liniştea înapoi, când, de sub coviltir adormit de căruţă, o mână căruntă, zbârcită de ploi mă trase în întuneric.
– Ceea ce cauţi nu e scris în cuvânt, copilă, ceea ce vrei îţi aduce durere. Nu intra în labirint, du-te acasă, nu ai loc în întuneric.
Mă împinse uşor, arătându-mi, cu o înclinare obosită a capului, strada. Îi urmării privirea şi văzui luminiţele oraşului, jucăuşe, pe buza serii. Întunericul începuse să molfăie zbaterea zilei.
Mai mult l-am simţit decât l-am văzut. Mă ghida într-o părere, înapoi, spre bâlci.
– Nu intra în labirint, copilă, nu intra acolo! îmi striga, agitată, bătrâna.
– O ţigancă uitată de Dumnezeu fără har, înşelând necunoscuţi pentru câţiva bănuţi. Vino, draga mea.
– Unde mă duci?
– Pe alte căi, pe cele pe care le cauţi.
– Nu azi, mă întorc acasă, e târziu …
– Te-a speriat ţiganca … uite, am ajuns.
Bâlciul aprinsese beculeţe de carnaval şi, în lumina rătăcită, i-am vazut faţa. Era mult mai tânăr decât crezusem, deşi părul furase primele raze de lună. Ochii, ochii m-au îmbolnăvit pe loc. Am început să tremur, clănţănind fiori şi spaime mici. Şi-a scos cămaşa, fugărind nasturii între degetele ierbii. Când mi-a aşezat-o pe umeri am icnit, căldura lui îmi ardea pielea şi nu mai ştiam dacă îmi era frig sau îmi era sete. Nici nu-i simţisem mâinile, erau vii? Erau aer?
Mă împinsese deja, uşor, dincolo de intrarea în labirint. Pereţii erau pictaţi să îngrozească. Pereţi de placaj, acoperiţi de oglinzi şi de scene drăceşti, zvârcolind în ulei strigăte prinse în palmă. Mi-am înghiţit cu pudoare lacrimile, nu se făcea să mă smiorcăi în aceeaşi seară. Mi-am verificat, totuşi, pulsul, cu vârful degetelor, nu mai eram sigură dacă părăsisem şatra şi numai gândurile călăreau dragoni de noapte. Încercam să-mi imaginez bufoni pe pereţi, să le dau glume de învăţat pe de rost, să-i mângâi tandru, când recitau vreo poezie şi să-i gratulez cu bombonele pe aţă, din care apucasem să cumpăr de la bâlci.
Ceasul îşi ţinea respiraţia, timpul îşi bătea încă o dată joc de mine. După mai multe încercări şi dureri vineţii pe pielea înspăimântată, m-am lăsat să cad în genunchi. Obosisem. Cămaşa necunoscutului mă veghea, loială propriului stăpân. Eram acolo şi parcă nu eram nicăieri. Unde voiam să fiu şi unde durea cel mai tare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s