Frânt în mine

kiss

 

Îl rugasem să mă ia cu el, când ocolea lamentările zilei. M-a împins uşor şi m-a sărutat pe frunte, cu indulgenţa cu care prinzi în palmă şi ascunzi la spate insistenţa unui copil.
– Tot întunericul din noapte l-am îmbrăcat pe tine, toate visele ţi le desenez pe frunte şi toată neliniştea mea amară o vărs în tine. Te obosesc, iubita mea, vreau să mă alăptezi cu nemurire.
– Te rog, ia-mă cu tine, promit să ţin aerul pe loc, să tac şi să-ţi veghez gândurile.
M-am atârnat de piciorul lui, cu buza muşcată îndărătnic, ca un copil alintat. M-a târât greoi, până la uşă. Îi strângeam carnea în palme şi mă răzbunam cu muşcături mici, pe neclintirea din privirea lui. Am întins mâna, să-i ating inima, dar a zvâcnit, neaşteptat, către uşă. Degetele mi s-au agăţat, cu neputinţă, în curea şi am început să plâng smiorcăit. Mă uitam, ruşinată, cum îi udasem pantalonul, dâre de rimel înnoptaseră ochii mei pe piciorul lui. Tremura de nervi.
– Uite ce-ai făcut, acum trebuie să-mi schimb pantalonii! Te porţi ca o fetiţă răsfăţată! Îţi pregătesc o baie cu spumă, înainte de a pleca. Hai, du-te şi şterge-ţi lacrimile, îţi aduc bomboane de ciocolată albă, cu caramel, când mă întorc. Hai, fii fetiţă cuminte!
M-am resemnat, nu înainte de a strânge buzele îmbufnată.
– Ies cu Meredith, la cumpărături, îmi place cum povesteşte despre tine. Crezi că o obosesc întrebând mereu cum erai înainte de mine?
– Nu ştiu. Nu vreau să ieşi, stai în casă, ţi-am cumpărat cărţi. Tu visezi cu ochii deschişi şi mă tem, mereu, că ai să te rătăceşti …
– Bine, l-am minţit.
După ce a ieşit pe uşă, am alergat la baie şi am curăţat toată tristeţea din rugile mele. Îmi cumpărasem o rochie nouă, un indigo cu ochi albaştri, de păun înamorat. Meredith îmi spusese că o să-l dau gata. Ştiam prin ce baruri se opreşte. ‘O să-l caut prin toate’, mi-am zis.
Maşina argintie mă urmarea cu discreţie. Deşi îi promisesem să nu ies din casă fără el, angajase un detectiv particular. Uneori stăteam ore în şir înfăşurată în perdele, aşteptând venirea lui. Aşa îl remarcasem, mereu în acelaşi loc, savurându-şi cafeaua şi covrigii cumpăraţi pe fugă. Odată, când rămăsesem fără prăjiturele şi coborâsem să iau câteva de la cofetăria din colţ, se dăduse jos din maşină şi patrulase, voit nepăsător, prin faţa vitrinelor. Acum domolise motorul, enervat să ţină pasul cu mine. Abia mă mângâiasem de dezamăgirea de a nu-l găsi în primul bar de pe listă, când l-am zărit prin ferestrele mari, frumos arcuite, în restaurantul de peste drum. Stătea, plutind pe gânduri, împingând, cu deget supărat, un titlu de ziar.
O blondă, abia acoperită cu nişte fâşii rubinii, de mătase şi un corset cu două numere mai mic, care îi împingea sânii cu neobrăzare, cânta, răspândind priviri carnivore printre mese. Lângă ea, un suflet ofilit, cu mustăţi lungi, neîngrijite îi fura din glas, hrănind o chitară. Mi-am lipit faţa de geam, în aşteptare. Nici nu ştia cât de frumos îl aranja tandreţea singurătăţii. Nu aveam să-i spun niciodată. Aveam nevoie de el, era plămân pentru sufletul meu.
Priveam îngrozită cum blonda se apropia de el, şerpeşte, susurând tânguiri sexuale, prinzându-şi buzele între dinţi, cu poftă. Îi făcu un semn discret mustăciosului, să se împiedice cu o masă mai în urmă. Îşi ridică piciorul dintre faldurile fustei şi i-l aşeză pe genunchi, lăsându-l să alunece de-a lungul gambei. Se lăsă pe colţul mesei, aplecându-se în nerăbdarea sânilor copţi, înspre urechea lui. Unduia muzica de sirenă. O privea amuzat, în timp ce scoase nişte bancnote din buzunar. Creatura îi prinse mâna şi o ghidă spre sâni, îngropând-o, cu bani cu tot, în revărsarea de carne flămândă. Atunci, probabil, îi sună telefonul. Îşi trase mâna, nervos, împingând-o cu silă.
Vorbind, îşi ridică privirea şi mă acoperi, prin fereastră. Lacrimile îmi curgeau fierbinţi, le simţeam până la glezne. L-am văzut ieşind şi aşteptam să mă strângă în braţe.
– Nu plânge, mi-a spus, mângâindu-mă uşor, nu e nimic …
– Nu mă pot opri, plâng pentru că ştiu că mă iubeşti.
M-a prins de umeri şi, lipită de el, m-a purtat până acasă. Îi udasem cămaşa şi dâre înnoptate, de rimel, mă certau în lumina difuză.
– Să nu-mi stingi lumina, niciodată să nu-mi stingi lumina!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s