La carnival, birjar!

santa-madeleines-R041400-ss

 

Cât de greu poate să fie să-ţi prezinţi iubitul sau iubita familiei? Or să se trezească nişte tâmpiţi să zică: “floare la ureche!”. Pe ăia nu contez!
La început inviţi câţiva prieteni, să testezi apele. Sângele atinge cote alarmante ale vitezei şi temperaturii, îndrăznind şi sfidând principiul vaselor comunicante. Ai tăi sunt părinţi moderni, taică-tău îţi cumpără discuri heavy-metal de ziua ta şi maică-ta minijupe, deşi la ce grisine ai, e mai mult bătaie de joc. Taică-tău s-a făcut că nu observă că-i dispar Kent-ane din pachet, iar maică-ta îţi povesteşte ce mai zic prietenele ei, la o cafea. Cât poate să fie de complicat?
Când le spui că vrei sa inviţi nişte prieteni, să asculte muzică şi să discutaţi despre Noica, că a venit toamna şi plouă în parc, taică-tau zice: “puteai să-i inviţi de anul trecut, da’ dacă tu ai vrut să aştepţi pana la 17 ani, e bine şi acum!”. Asta zice tipul care, când binevoieşte să te lase la câte un chef, dă ordin pe unitate că ultimul apel e la orele 21, adică când abia s-a strâns lumea, şi te aşteaptă citind ziarul, la bucătărie, cu mâna pe alarmă.

Ne strângem într-o după amiază de sâmbătă, fac cafele, maică-mea tartinează în 5 culori, tata îmi face cu ochiul şi scoate o sticlă de afinată, producţie proprie.
“Câte 50 de căciulă, că-s tată moderat.”
Prietenii încep să mă ia la mişto, că ce părinţi super-trooper am şi că mă victimizez ca o idioată. Nu reuşim să ne înţelegem, dacă e cool să citeşti Eliade cu dicţionarul în mână sau cu un prieten care deja a memorat definiţiile, când apare tata, cu o foarfecă de grădină. O hidoşenie, legată cu o fundă mare, roşie. Noi stăm la bloc, la etajul al patrulea, ce, jalea mea, de arbori ajustăm?
– “Să vă mai tundeţi, băieţi …” zice, aşezând-o pe masă.
Prietenii mei rockeri înghit în sec, apoi unul, care îşi impletise şi câteva codiţe, împinge foarfeca în dreptul meu şi zice: “după tine, flăcău!”. Îmi venea să-l pup. Cred că şi taică-meu , dar nelăsându-ne mult timp, să răsuflăm uşuraţi, începe să înşire, dezinvolt, bancuri deocheate. Îmi ardeau urechile, de ambele părţi. Mă duc la bucătărie, mai dau pe gât o afinată, ca să-l prind din urmă şi mă întorc cu tupeu: “bre, tată, vezi că nu mai îngheaţă frigiderul şi plânge mama pe punga cu carne tocată”. Peste toate, zic că n-a fost aşa rău, dar tot nu prinsesem curaj să le prezint “iubirea vieţii mele”.
Îmi zic: “de Crăciun, îl aduc de Crăciun, când lumea e mai bună. Fără nicio pregătire, ce-o fi, o fi!”. Aş mai fi tergiversat, dar pe-al meu îl rodea nerăbdarea, la călcâie.
– Ţi-e ruşine cu mine …
– Vorbeşti prostii …
– Nu m-ai dus niciodată acasă, eu ţi i-am prezentat pe ai mei, din prima săptămână! Mama te adoră.                                                                                                            Ce mamă nu m-ar fi adorat, la cât de bleagă eram??
– Ai mei muncesc până târziu şi … sunt cam ciudaţi, nişte hipersociabili.
– Mişto.
– Să trăieşti cu ei? Nu e, crede-mă, ştii câte poezii am recitat, de-a lungul vieţii, musafirilor?
– Hahahahaha … zi, că nu ţi-a plăcut!
– Niciuna, tâmpitule! N-aveam voie să aduc, pe scenă, decât glume prelucrate din folclorul de familie … şi două-trei înjurături, în dialect franţuzesc.
-Andu mi-a zis că taică-tău e cool. De fapt, tu baţi pasul pe loc în relaţia asta. Ştii ce? Mă duc să-i cunosc pe-ai Corinei, ei nu i-a trebuit atât de mult să mă găsească compatibil! Rămâi cu complexele tale, să-ţi ţină de ploaie!
Bun, pentru un adio.

Rememorând şi acum draga de fragilitate masculină, în aceeaşi măsură loială şi răbdătoare, îmi dau seama că, cel mai des, am fost părăsită înainte de Crăciun. Înafară de băiatul ăla rău, Chris Rea, care face livrări şi în iad, mai parchează cineva maşina acasă, de Crăciun? Nici măcar Isus. După majorat a început să dea, şi el, o masă la restaurant, cu Sfinţişori şi Madeleine.
Numai gândul că trebuia să stau cu ai mei de revelion, era în stare să mă trimită la psihiatru. De Crăciun scăpam oarecum uşor, opţional, puteam să merg cu colindul.

Cu două zile înainte de Crăciun, mă sună prietenul meu dintotdeauna şi de vreme rea. Ne ştim atât de bine, că a ajuns să ne fie drag unul de altul.
– Ce faci, te smiorcăi? Ia o batistă, vezi că-ţi curg mucii pe telefon şi mă gâdilă în ureche …
– M-a părăsit prostul, mi-am câştigat dreptul să mă smiorcăi.                                          Şi încep să mă smiorcăi allegro.
– Era de plastic, oricum … Băi, ai de gând să găseşti unul ca lumea sau ţi-l aleg eu? De fapt nici nu ştiu cum de am curaj să vorbesc … am nevoie de ajutor …
– Iar?
– Şi eu mă pregăteam să-i dau papucii, elegant, Dorei, cumpărasem o găleată de trandafiri, când idioata o sună pe maică-mea, să-i ureze sărbători fericite. Tu o ştii pe maică-mea cât e de emotivă, o invită la noi de sărbători! Aşa că, du-te cumpără-ţi o fustă, şi mai scurtă şi te muţi la noi, vreo săptămână. Vorbesc eu cu taică-tău …
– Băi, eşti nebun? Ştii că taică-tău nu permite păruiala între gagici … găseşte altceva …
– Oare de ce nu ne-am îndrăgostit, noi între noi?
– Cred că ni se trage de la cheful ăla, când ne-am îmbătat ca porcii şi când ne-am trezit, tu îl ţineai în braţe pe Sergiu şi eu mă jucam cu cerceii nevesti-sii. Mi s-a făcut, atunci, o greaţă de noi … nici azi nu mi-am revenit …
– Ai dreptate, bă, noi am ratat ratarea! Nu contează. Fii atentă, de revelion mergem la Zoe, la bunică-sa, de fapt – casă cu trei etaje, la ţară, lume bună … Vin să te iau pe la prânz, mergem cu maşina.
– Tu ai văzut ce zăpezi se preconizează de Crăciun? Rămânem o lună la mama dracului!
– Şi ce e aşa de rău? Mâncare este – plină curtea de orătănii, porci, vacă, băutură, slavă Domnului! Cu Dora e puţin mai complicat, dar mă bazez pe tine să rezolvi situaţia.
– Cum adică să rezolv situaţia?
– Hai, băi, eşti femeie, ce dracu’! Sunteţi experte în intrigi şi înşelăciuni …
– Ai vrea tu … o specialistă, zic …
– Gata cu lamentările …vii, te smiorcăi puţin – te-a părăsit idiotul ăla – şi, brusc, îţi dai seama că, de fapt, toată viaţa m-ai iubit doar pe mine … Poezii … Îţi laşi capul pe umărul meu, când dansăm, mă mângâi pe fund, chestii din astea … Eu la început mă las mai greu, vezi, Doamne, o iubesc pe Dora, dar tu nu te laşi şi când mă prinzi, fac eu cumva să mă prinzi bine, mă tragi într-un dormitor şi sari pe mine. Bă, numai să nu-mi faci ce i-ai făcut nevestei lui Sergiu, de-a fugit aia ca din puşcă … hahaha
– Până aici, dacă mă mai insulţi încă o dată, mânuţele astea două, în loc să te mângâie andante, o să te acordeze în lanţuri, furioso.
– Să mor … deja m-ai ciupit de suflet … simt cum mă îndrăgostesc de tine …
– Boule, ca să fim chit, aduci ţigări …
– Să vii cu tocuri cui. Moooor când văd glezne asudând pe tocuri cui!
– Şi tu să nu-ţi iei chiloţi, că n-avem timp de parada modei.
După un revelion ca la români, de poveste, trei zile şi trei nopţi obligaţi la mâncare şi băutură, Dora şi-a întâlnit “iubirea vieţii ei”, un profesor la teologie, care avea s-o ia de nevastă şi s-o facă stăpână pe o vilă la oraş, o casă la munte şi Mercedes cu geam cu fumuri. Noi ne-am îmbătat ca porcii, am mers cu uratul şi ne-am ales cu o traistă plină cu nuci, colăcei, mere şi pupături umede, de gazde bucuroase.

Când, mai târziu, m-a bătut Dumnezeu de m-am îndrăgostit, m-am hotărât să-l prezint bunică-mii, părea genul care se interesează doar de starea socială şi materială ale părinţilor. Îmi pregătisem un speech, pentru ea şi babele ei, să-l servesc pe fursec, la cafeaua de dimineaţă. S-a făcut, însă, că m-am trezit cu o uşoară durere de cap, aşa că, după ce am înmuiat o felie de franzelă în oul fiert, moale, am scăpat cuvintele din gură:
– Am o relaţie cu un bărbat, aş vrea să vi-l prezint.
Ceştile de cafea au început să zdrăngăne, supărate, iar linguriţelor le intrase în cap că au spectacol cu ‘Căluşarii’. Nana, care dusese pachete la puşcărie, le-a prins cu delicateţe, înainte de a păta faţa de masă scrobită, cu rânjete câcănii.
– Ce fel de relaţie?
– O relaţie, aşa, ca între un bărbat şi o femeie …
– Ai o relaţie cu un bărbat??? îmi strigă bunică-mea, aproape de ureche.
Cât de enervant e să-ţi ţipe cineva în ureche, fără preludiu, de dimineaţă?!
– Acum încerc cu un bărbat, dacă nu merge, o să încerc şi cu o femeie, bine?
– Mariţă, scoate rachiul de 60, că mă strânge şi la stomac! Şi, mă rog, cine e … bărbatul ( v-aţi dat seama că aici urmează o cireadă de ochi daţi peste cap ) ?
– Păi, de asta vreau să-l vedeţi, să vi-l prezint … e ok, nu-i nevoie să dramatizaţi atât. E cumsecade, că altfel i-l prezentam tatii …
La data convenită, babele s-au întrecut pe sine. Nimicuri cu somon afumat, prăjiturele cu reţete nemţeşti, zmeurată şi coniac franţuzesc …
Când am ajuns în faţa blocului, stăteau aliniate, ca nişte Matrioşce, pe bancă. L-au măsurat din priviri, după care s-au ridicat, îmbăţoşate şi ne-au deschis drumul spre casă. Se împopoţonaseră, cu flori în păr şi ruj pe obraji, de asta îmi fusese cel mai frică! În cinci săptămâni avea să ningă, de Crăciun …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s