Sfânta Sofia – mireasa colorată

yellow bride

Continuare de aici: https://lilianawidocks.com/2015/11/28/sa-nu-injuri-de-duminica/

Sofia se mărită, e nuntă-n cartier?
E sâmbătă şi m-am tocmit, în baza faptului că Dumnezeu s-ar putea să mă miluiască cu sănătate, să scriu cronica de nuntă. Nunta Sofiei. Sofia, o femeie frumoasă, care irită până la epuizare urâta din mine.
A trebuit să mă trezesc cu noaptea în cap, idioata avea programare la coafor, la 7 dimineaţa. Cum să-ţi faci programare la coafor la 7 dimineaţa, când coafeza ori n-a băut deloc ori şi-a băut pe fugă cafeaua şi-şi varsă nervii pe cocul tău? Ca să mă integreze în atmosferă, mă prinsese şi pe mine de clientă. Nu mai aveam doar spumă, gel, ceară şi fixativ în păr, ci şi o duzină de boboci de trandafir violeţi. Mă gândeam cu groază că va trebui să trec aşa, prin faţa uşii lui Ion Sucitu. Ion Sucitu era vecinul meu de palier, instructor de arte marţiale şi de câte ori ne întâlneam, cu găleata de gunoi în mână, îmi povestea cum face el dragoste, doar pe petale de trandafiri. Oare câte albine muriseră, fără doza de polen, ca să-i miroase lui transpiraţia a săpun rusesc?
Între timp fetele au început să vorbească despre copii şi naşteri, nu doar că mă simţeam inadecvată, dar mă luase şi cu leşin. Mi-am luat pachetul de ţigări şi mă pregăteam să ies afară. La uşă am întors capul, simţeam că las un tovarăş de arme singur în tranşee, în faţa duşmanului, în timp ce căutam, cu pudoare, un tufiş. Înjuram graţios, cu ciudă, aproape mă răzgândisem, când şi-a întors privirea către mine. Sofia era fericită, probabil făcută să fie mamă, una din acele femei cu ochi mari şi umezi, întorşi nedumeriţi, să mai pună lumii o întrebare. Am strâns cu jind pleoapele, încercând să-mi imaginez cum aş fi arătat ca mamă, dar o vedeam doar pe Sofi, în timp ce eu păream să fiu în vizită. La coafor nu se vinde băutură, dar se dă gratis cafea, aşa că după o cursă bară la bară, de cinci ţigări şi gândind că au ajuns deja la o înţelegere, în privinţa numelui copilului, mi-am luat inima în dinţi şi am revenit printre zâne. Încă ţineau în mâini pozele progeniturilor, a trebuit să mă port frumos, cum mă învăţase bunica, să zâmbesc angelic şi să schimb aşternutul vocabularului personal, scoţând din dulap epitete, pe care nu le mai folosisem de la comentariile literare din liceu. În faţa unui asemenea entuziasm, la care nici mama n-ar fi rezistat, doamnele au început să caute prin genţile, încă deschise, şi poze cu consorţii. Ei da, astea erau nişte chestii la care mă pricepeam! Când am început să emit şi păreri, Sofi a prins a mă călca, cu zâmbetul tras, elastic, pe faţă, direct pe bătătură:
– Cum arăt?
– Bestial! Ţie ţi-au pus margarete, ‘câmpul cu florile, mi-a siluit ardorile’. N-aţi putea să-mi schimbaţi şi mie trandafirii cu nişte boabe de struguri, am alergie la polen?
– Termină, Marta, arăţi foarte bine. N-o băgaţi în seamă, pretinde că e urâtă, de când o ştiu, o face ca să atragă complimente …
– Sofi, eşti frumoasă, ca luna de sfioasă, dar partea de analiză matematică las-o la mine sub căciulă …
La manichiură mi-a învineţit piciorul, scutindu-mă de cazna pedichiurii. Domnişoara, stăpâna lacurilor de unghii, fusese părăsită de un fiu de primar, aşa că a început o discuţie despre bărbaţi, aerul condiţionat din instituţiile statului şi pantaloni Armani. Iar o chestie la care mă pricepeam! Cum mă avântam să înşurubez o opinie, Sofi mă călca pe picior. Când m-au ajuns nervii din urmă, am prins-o de elasticul sutienului şi, folosindu-l pe post de praştie, l-am lăsat s-o îmbrâncească puţin de spate. A trebuit să dau ochi în ochi cu oprobiul general. Era de bun simţ să-ţi pui tocurile cui pe bătătura omului, eventual să-i trimiţi ficatul în comă, cu un cot preponderent osos şi ascuţit, dar sutienul era sacru – vorba aceea, care ne place tuturor – tabu. În exil am mai fumat vreo patru ţigări. O urmăream pe geam cât de delicat vorbea, abia de mişca buzele şi împărţea zâmbete precum sita fulgi de faină. Nu ştiu ce le intră în cap mireselor, dar de ziua lor n-au pereche în frumuseţe, în raport cu ele însele, desigur. Neamurile au ochi programaţi la dentist, în roz. Sofi era frumoasă într-un mod simplu şi elegant, care ar fi enervat pe toată lumea, d-apoi pe o mofturoasă ca mine … În drum spre casă i-am spus că niciodată nu văzusem o frumuseţe mai senină. A început să plângă. Chestia asta m-a îngrozit atât de tare, încât am îmbrăţişat-o. Când am ajuns acasă îşi venise în simţire.
– Cu ce te îmbraci la nuntă? m-a întrebat.
– Ăăăă … mi-am adus o rochie, stai s-o scot din rucsac … Uite, două breteluţe şi-o fâşie lila, ca două spaghete şi-o felie de muşchiuleţ de porc.
– Eşti de groază! E boţită! De ce n-ai scos-o afară când ai ajuns, de dimineaţă? Dă-mi-o, să ţi-o calc!
– O pun pe scaun şi se îndreaptă până plecăm.
– Dă-mi-o să o calc, oricum trebuie s-o îndrept puţin şi pe-a mea.
– Tu calci? N-ai găsit şi tu o mamă, o verişoară, o nepoată să te ajute? Apropo, casa miresii n-ar trebui să fie plină de neamuri în ziua nunţii? De ce eşti singură? În frigider ai numai prăjituri şi băutură. Când vin musafirii?
– Nu vine nimeni, am vrut să fiu singură cu tine. Prăjiturile sunt pentru copiii vecinilor, mereu aleargă dupa mirese. Băutura e pentru tine, n-am ştiut ce-ţi place, aşa că am luat ce am găsit.
– Adică ţi-ai programat să-ţi petreci ziua cu mine??? Unde e Victor?
– Cu Victor mă văd direct la biserică, doarme probabil, ca să fie în formă la petrecere.
– Prinţesă, te aştepţi să văd eu, ce n-ai curajul să-ţi spui tu?
– Nuuu, nu. Vreau doar să văd dacă e atât de rău pe cât simt. Dacă iubeşti pe cineva, de ce ţi-e frică să-ţi laşi viaţa în grija lui? De ce simt că am abandonat o parte din mine?
– Ăsta e oracolul groazei! Mă duc să pun câte un whiskey. Dacă stau să gândesc puţin, mai bine începem cu un Cinzano cu suc de portocale, că la aşa întrebări retorice mă tem că faci nunta la secţie, cu fiola sub nas.
– Marta … tu ai iubit vreodată?
– Eu?
– Da, tu! Nu face pe-a proasta cu mine …
– Nu ştiu, încă mai cred că da, cumva. Dacă nu erai gata să te măriţi, de ce nu ai amânat nunta?
– Am amânat-o, de două ori, a treia oara ar fi trebuit să renunţ şi la Victor. Am simţit că-l pierd.
– Te-ai gândit că poate era mai bine, să vezi cum e dacă-l pierzi puţin?
– Da. Şi totuşi nu vreau pe altcineva …
– Sofi? Hai noroc, mai bine bem ceva şi vorbim despre maică-ta. Tot aşa se uită, pe deasupra ochelarilor, gata să bage groaza în oricine se nimereşte prin preajmă?
– Da … şi tu voiai s-o fi chemat să mă ajute la călcat … Adu toată sticla, simt că sindicatul mireselor a înlesnit, în faţa lui Dumnezeu, prezentarea la biserică în uşoară stare de ebrietate!
– Era febrilitate, da’ cine-s eu, să corectez politic cartea nunţii. Nu exagera, totuşi, că nu ştii când ţi se pregăteşte o rezervă … ca la teatru, când diva se pupă cu vărsatul de vânt …
– M-ai înlocui?
– Nici nu ştiu dacă să-ţi mai dau de băut sau să-ţi lipesc o cazma de faţă, sindicatul mireselor are avocat?
– Lasă … ce pantofi ţi-ai adus?
– Nu port pantofi cu toc, am muncă de teren …
– Îţi aduci aminte cum ai venit, cu pantofi cu toc, la ziua mea, într-a unşpea? Am înnebunit de râs … hahaha … după ce că mergeai crăcănat, împingeai şi genunchii în faţă, să ajungi mai repede. Aveai o rochiţă albă, cu volan pe sâni şi, deşi arătai ca un înger, te năpusteai asupra vieţii ca o vrăjitoare. Nu mi-ai arătat ce pantofi ţi-ai adus …
– Ăăăă … m-am gândit să stau cu bocancii, că nu mă rod şi am văzut eu, în nu ştiu ce număr de Vogue, că se poartă adidaşi la rochii de seară.
– Asta era acum 5 ani … Uită-te şi tu ce bocanci ai! Dacă îl calci pe unul la dans, e nevoie să chem salvarea! Trebuie să-ţi găsesc o pereche de pantofi, e pentru protecţia muncii şi aviz de sănătate. Uite, încearcă condurii ăştia aurii, au foarte puţin toc şi am şi plic să se asorteze … Mmm … splendid … Mă apuc de călcat până nu se chercheleşte şi fierul şi mă invită la un tango …
– Ce-i asta?
– Cum ce e? Rochia de mireasă!
– Galbenă???
– Da, galben de miere …
– Am crezut …
– Ai crezut că sunt un plăpând de ghiocel şi când colo m-am sumeţit în narcisă …
– Am văzut mirese în roşu, în roz, chiar şi în negru … în galben n-am văzut …
– Am sandale verzi, ca nişte frunze … să mă susţină …
– Interesant … am crescut pe aceeaşi planetă, e tot a treia de la soare, nu? Mă duc să fac nişte cafele, simt că se încheagă o relaţie aici şi mi-aş lua scutire de la doctor, n-am voie să fac efort.
Bând cafelele, am evitat orice discuţie serioasă. Dacă altoiam îndoielile ei cu ale mele, ar fi trebuit să chemăm descarcerarea, să ne scoată din casă. Pe măsură ce se apropia timpul să mergem la biserică, se liniştise. Seninul de dimineaţă îi alinta iar fruntea, ca după o ploaie de vară. Din oglindă ne priveau două zâne de grădină, o narcisă şi o pălărie de zambilă, suflată de vânt. La uşă aşteptau cuminţi copiii vecinilor. Sofi le împachetase în celofan prăjituri şi bomboane de ciocolată şi le împărţea, ţinându-le de urechile fundelor mari … galbene. Aveam să fac icter până dimineaţă, de la atâta gălbeneală.
– De ce nu eşti îmbrăcată mireasă?
– Dar sunt, asta e rochia mea de mireasă …
– Vezi, prostule, ţi-am zis eu … Mama zice că numai fetele cuminţi se îmbracă în alb.
– Ai căutat-o cu lumânarea, i-am şoptit Sofiei la ureche.
– Ai dreptate, când m-a trimis mama să cumpăr pâine, am cheltuit tot restul pe îngheţată …
– Şi io, şi io! O să trebuiască să mă îmbrac şi eu în galben?
– Nu, Delia, poţi să alegi ce culoare vrei tu.
– Aşa, ca la cărţile de colorat? Tu eşti o mireasă de colorat?
– Hahaha … cred că da, sunt o mireasă colorată … Să mai zică cineva că nu ştiu copiii despre ce vorbesc! Marta?
– Eu nu pretind că înţeleg ce zic copiii, dar votez cu cartea de colorat.
Deşi apăruse singură la biserică, Sofi zbârlise părul de pe mâinile sfinţilor de pe pereţi. O clipă a oprit bucuria la uşa bisericii şi mă repezisem s-o împing înăuntru, nu mai aveam chef de văicăreli existenţialiste, când o sanda i s-a desprins de pe picior. Stătea acolo ca o Cenuşăreasă, Zeiţa Polen aş fi zis, dacă nu aş fi văzut umbra care a atins-o, în treacăt şi a dispărut fără urmă. Victor s-a aplecat să-i pună la loc sandaua, în uralele şi aplauzele invitaţilor. Sofi atingea cu gândul un înger.
Despre dulcegării nu am de gând să scriu, că face hârtia diabet. Atmosfera s-a rarefiat şi a redevenit respirabilă şi interesantă abia spre dimineaţă, când toată lumea s-a ameţit, unii de la băutură, unii de la femei frumoase, altele de la dat ochii peste cap şi prea mult dans. Dacă aş fi fost capabilă de un minim efort, i-aş fi zâmbit tânărului care îmi umpluse paharul toată noaptea. Într-un colţ de restaurant Sofi bea bruderschaft cu soacră-sa, în timp ce Victor dezbătea ultima etapă de fotbal, cu naşul mare. Peste toate, nunta s-a încadrat în targetul naţional şi de botezuri nu mă apropii, că ruginesc.

Anunțuri

Un gând despre “Sfânta Sofia – mireasa colorată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s