Ţie Liliana, oriunde ai fi

Liljana KondakciLiljana Kondakci
De câţiva ani folosesc aceeaşi firmă de taxiuri, toate procesele verbale ale călătoriilor mele prin viaţă sunt în baza lor de date. Toată lumea mă ştie de Liliana, după ce în primele 2 săptămâni de fidelitate mi-am bătut gura de urechile surde ale telefonului, să nu se mai stropşeasca la mine cu ‘Leleana’, că cer discount la curse şi nu mai las nici bacşiş.
Ieşisem la cumpărături şi-i sunasem să trimită o maşină să mă ducă acasă, cu sacoşe cu tot. În Regat, mai ales în nord-vest, şoferii de taxi sunt indieni sau pakistanezi şi în timpul călătoriei vorbesc cu iubita, nevasta sau prietenii, la telefon. Fără pauză. Deşi este interzis. Folosesc căşti şi, ca şi în ţările de origine, nu se sinchisesc de legi şi regulamente. Dacă îi deranjezi te acuză de rasism, deşi de multe ori, absorbiţi de noua reţetă de curry a iubitei, greşesc destinaţia şi te acuză tot pe tine că nu i-ai oprit la timp. Bineînţeles că ai incercat, dar ca să audă ar fi trebuit să le plesneşti cuvintele de cap. Singurul lucru de care se tem e ameninţarea că-i raportezi la firma de taxi şi nu vor mai primi curse. Atunci îţi dau discount şi te ajută şi cu bagajul. Datorită numelui meu, rar auzit pe aceste meleaguri, în general au câştig de cauză, în bătălia pentru curse, şoferi din estul Europei şi englezi curioşi. Ceea ce e o binecuvântare. Totuşi prima categorie, fiind mai disperată după câştig şi dispusă să lucreze la orice oră şi în orice condiţii, nu se teme nici de blocaje, pentru că şi regulile de circulaţie sunt tot opţionale, este preponderentă.
Era ziua mea norocoasă. Şoferul a coborât să mă ajute cu pachetele şi mi-a deschis şi portiera, ajutându-mă să urc în maşină. Estul Europei, clar, doar acolo au mai rămas ceva cavaleri cu patina politeţii pompoase, pe care, deşi mă face să mă simt prost, o ador.
– Bună ziua. Când v-am auzit numele – Liliana – le-am spus că deja am plecat spre adresă. Nu sunteţi cântăreaţa, nu?
În gând îmi vine un nesimţit de banc românesc, în care, după ce soţul ocoleşte, păstrând distanţa maximă, repararea robinetului de la baie, soţia cheamă instalatorul, care, pentru că nu adusese cu el facturile fiscale, îi cere gospodinei, ca plată, o trântă în dormitor sau să-i cânte o melodie, ca mă-sa mare. Soţul când aude, devine instantaneu meloman şi o întreabă cum s-a descurcat, în timp ce femeia îl priveşte cu stupoare, ea nu e cântăreaţă!
Cam aşa îl priveam şi eu pe bărbatul din faţa mea.
– Îmi cântaţi ceva? mă roagă.
– Sunt afonă.
Încep să simt fiori reci pe şira spinării. Cam câţi violatori, din judeţul cu vin ieftin, şi-au pus maşinile la treabă, în Regat?
– Mă scuzaţi, când am văzut numele, am crezut că sunteţi o cântăreaţă din ţara mea, Liljana Kondakci. Nu sunteţi ea, nu-i aşa?
– Îmi pare rău dar nu, nu sunt. Nu sunt în stare să cânt nici măcar un cântec de leagăn, fără ca până şi bebeluşii să nu izbucnească în râs.
Începe să vorbească cu mine într-o limbă necunoscută, cu o anumită ritmicitate, în timp ce îmi zâmbeşte prietenos. Putea să mă înjure liniştit.
– Frumos.
– Aţi înţeles, da? Sunteţi frumoasă, ca şi cealaltă Liliana.
– Domnule, nu am înţeles absolut nimic! De unde sunteţi?
– Sunt albanez … din Albania.
Primul gând a fost că după mafia rusească, cea mai crudă, statistic vorbind, e cea albaneză, aşa că trebuie să-mi aleg cu atenţie cuvintele.
Al doilea gând a fost către un lingvist şi scriitor, clasic în viaţă, care în cartea sa, “Dacopatia şi alte rătăciri româneşti”, este vorba de Dan Alexe, scrie:
“Româna se înrudeşte cu albaneza într-o măsură mult mai mare decât o acceptă tradiţional lingvistica şi istoriografia din România.”, “… relaţiile trecute ale românei cu albaneza au fost mult mai intime decât au vrut să recunoască vreodată lingviştii şi istoricii români.”
Are dreptate maestrul Dan Alexe, în proporţie maximă, de cele mai multe ori n-am înţeles româna dumnealui, aşa cum nu înţelegeam nici albaneza domnului şofer. Probabil că am ratat şansa de a lua un autograf, să aibă şi copiii mei ce vinde pe ebay, dar mafiei albaneze e bine să-i spui adevărul.
– Singurele lucruri care îmi vin în minte, despre Albania, sunt coniacul şi ţigările de care făcea rost tata, în vremuri comuniste, cu magazine goale, şi pe care le degustam şi eu pe ascuns, îi spun.
Şi ca să mă urc şi eu, ca mâţa pe streaşina casei, îi spun că albaneza şi româna s-au făcut surori de cruce cu limba latină, ştiu din surse erudite (aici arunc cu lejeritate numele maestrului, deşi nu am terminat de citit cartea). Mă priveşte cu indulgenţă.
– Sunteţi din România? Am sperat să fiţi albaneză. Liliana e un nume des întâlnit la mine în ţară.
– Şi în România, mai ales în rândul generaţiei mele, ce flirtează cu 50 de ani, în Ucraina, în Rusia … foarte multe Liliane şi în Bulgaria …
– Spuneţi-mi ceva în română!
Îi spun că am ajuns la destinaţie, după care îi traduc în engleză. Începe să râdă, ca un copil, în timp ce parchează. Scoate portofelul şi îmi arată fotografii cu soţia şi cei doi copii.
– Mi-e dor de mama şi de casa mea din Albania. Îmi duc familia în fiecare an acasă. Copiii sunt născuţi aici, au crescut şi nu le mai place acolo. N-au prieteni şi nici condiţiile de aici. Eu vreau să mor acasă. Vă e dor de casă?
– Mi-e dor de oameni. Da. Mi-e dor.
– Pot să vin să vă mai duc pe unde aveţi nevoie? Dumneavoastră înţelegeţi, sunteţi ca noi. Data viitoare vă pun o melodie cu tiza dumneavoastră. Abia aştept să-i spun soţiei!
Să fiu a naibii, dacă albaneza asta nu e la fel de prietenoasă ca limba română!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s