Odiseea, o poveste intuită de Homer încă din secolul 8, înainte de Christos ( zice Wikipedia şi în seara asta sunt obosită şi-i cred )

rip off

Când s-a apucat să mă scrie, Homer era încă supărat pe ce citise în horoscop. Pentru că nu se cădea să faci reclamaţie zeilor, căci trebuia să le-o prezinţi personal, mă luă frumuşel de pe masă şi mă rupse în două. Partea care se pătase cu vin ionian şi devenise umedă şi pufoasă la atingere hotărî să o ia cu el acasă. Pe cea scorţoasă o aruncă în cele patru vânturi, care scăpaseră din băgăjelul lui Eol, şi-i dădu termen până la sfârşitul anului să găsească drumul spre casă, dacă mai voia să se înscrie în lupta pentru Nobel, categoria ‘colecţii de şerveţele’.
Partea înmuiată în vin se cam ameţise şi se înfăşură, blând, în jurul degetului de maestru, când dădu să o bage în buzunar. Mişcat de adulaţia sufleţelului de pânză de in, Homer desenă rapid, cu creionul ce-i pleoştea veşnic o ureche, un cerculeţ şi o cruciuliţă, căci, prevăzător fiind, intuise că toţi olimpienii îşi vor duce crucea până la capăt. Prin aburii de alcool, care înteţeau deja activitatea cerebrală, zguduind-o puţin, pentru nivelarea ritmului cardiac, înainte de a o trimite la culcare, îşi privi încă o dată degetul şi, lăcrimând la atâta loialitate, spuse:
– Îndură anul, femeie, numele tău să fie Peneloapa, căci încălzeşti ochiul şi, cu îndărătnicie, nu te mai dezlipeşti, precum pleoapa.
Ajuns acasa, Homer scoase Peneloapa de pe deget, că-l strângea, de-i oprise circulaţia şi nici nu voia să-l miroase nevastă-sa cu vinul altei muieri. O plasă în cutia cu şerveţele, pe care le adunase de pe la întrunirile cenaclurilor ce rulau democratic, în Elada. Şerveţelele filosoafe erau unisex şi fuseseră salvate, de succesul Iliadei, de la ruptură. O prinseră de gene pe naiva şi înca aburita de alcool Peneloapa şi începură s-o vânture de la unul la altul.
Între timp, jumătatea scorţoasă a cuplului fusese aruncată, de progeniturile alintate şi nesuferite ale lui Eol, pe mare. O caracatiţă cu un ochi umflat, de când sărise la bătaie la un rechin, bodyguard al lui Poseidon, îl afundă în saramură şi-şi făcu o compresă ad-hoc. Când îşi reveni, după inhalarea putorii de puroi şi putrefacţie a ochiului bolnav, întrebă dacă, în schimbul cicatrizării, caracatiţa îi putea spune unde naiba era casa lui Homer, că idiotul nu notase nici măcar un număr de telefon. Caracatiţa prinse o sepie, de aripă şi desenă un cerculeţ cu o săgeată, în direcţia cartierului scriitorilor, bodegi ridicate din donaţiile comercianţilor cărora le făceau reclamă în Agora. Petecuţul întrebă dacă nu ştie vreo scurtătură, că n-are nici ceasul la el şi se teme să nu întârzie la întâlnirea cu nevastă-sa. Chestia asta puse capac la toate. Caracatiţa, ofensată că se lăsase la mâna unuia însurat, sigur îşi băgase posacul de Poseidon tridentul, îl azvârli în braţele unei balene ucigaşe, pe care toate oceanele o botezaseră ‘vrăjitoarea Circe’, căci îi plăcea să danseze hula-hoop printre valuri. Nu se ştie nici azi dacă inventaseră deja cuvântul ‘circ’, căci pâinea fusese deja ca şi mâncată sau era un cerc, bâlbâit la beţie.

– Ia, fată, şi tu unul care lucrează din culise!
– Ulise, ador numele ăsta … Mai era unul care făcuse o balenă troiană şi ascunsese un bătrânel înăuntru …
– Iar ai băut zeamă de icre expirată, ăla era Gepetto, da’ nu mai vine nimeni după el, că băieţelul de lemn a plutit la suprafaţa apei până a mucegăit.
– Da? Păi şi ăsta ce-a ascuns?
– Nu ştiu, da’ s-a lovit la cap când a naufragiat, zice că-i însurat.

Nu se ştie exact câtă vreme i-a tratat Circe scârba de caracatiţă, cert este că tot n-a uitat de nevastă şi se cerea mereu acasă. Pentru că aterizase în zonă un avion cu o mulţime de pasageri şi un pilot militant pentru dreptul la hrană al creaturilor subacvatice, balena se descotorosi de Ulise, pe o navă japoneză, care ieşise, ameninţător, la vânătoare. Balena a scăpat de harpon, dar soarta lui Ulise tristă fu şi de astă dată … Pe navă călătorea un grup de gheişe, cele mai bune din branşă, făcute cadou preşedintelui american pentru bombele care băgaseră ţara în ceaţă şi pe harta turismului militant.
Gheişele l-au împăturit şi parfumat pe Ulise, până au început să i se destrame marginile. Pentru că pierduse mult în greutate, Ulise fu luat la per tu de primul muson şi pentru că nenorocitul se îndrăgostise de insula lui Calipso, altă nebună, îl duse ofrandă. Calipso îşi privea cu mândrie implanturile, care dădeau să spargă carcasa costumului de baie şi-l vârî pe Ulise între ele, pe post de viză Schengen. Deşi bătuse deja recordul la ţinut respiraţia, Ulise atinse o ultimă treaptă a desăvârşirii yoghine, prin meditaţie. Se întrebă ce dracu’ să facă cu o nevastă în condiţiile date, semn că-i veniseră şi minţile la cap. Calipso îl folosea în fel şi chip, de la bijuterii tradiţionale, făcute manual, la demachieri şi săruri de leşin. S-au despărţit cu greu unul de celălalt şi numai după ce musonul, ţinut prizonier câţiva ani de Eol, pentru că umbla cu peşcheşuri, îl săltă din poala preferatei zeilor şi, punându-şi pala streaşină la ochi, văzu, undeva în zare, un singur indicator, hodorogit: ‘În Itaca, dacă reuşeşti să te însori, primeşti jumătate de împărăţie’. Mânat de remuşcări, că el îl vârâse pe sărmanul Ulise în aşa falie transcedentală, îi făcu vânt pe insulă.
Scoasă la băut de un Homer sătul să audă neobrăzatele de celelalte şerveţele insultând-o şi frecându-se de ea în cutia strâmtă, Peneloapa începu să salte pe masă la vederea lui Ulise, ochi învineţit, căpetenia scăpaţilor din Troia. Şi Homer simşi, aşa, o undă lacrimogenă şi parentală, aşa că vărsă sticla de vin pe ambele bucăţi de pânză, care se ciuciuleţiră şi fură stoarse în grabă. Fata de la bucătărie le luă să le usuce pe sobă, după care nimeni nu le-a mai văzut vreodată. Poliţia, chemată la faţa locului, bănui un caz clasic de dat foc. Putea fi şi sinucidere, dar erau prea multe formulare de completat şi se renunţă la contactarea rudelor. Vinovată fu găsită o scânteie, care fu stinsă cu apă, în batjocură, până îşi dădu sufletul, sfârâind, iar oxigenul degajat fu inhalat de Homer, care scria şi raportul poliţiei. Şi uite aşa mă făcu de poveste! Şi-aş încăleca pe-o şa, dar a furat-o calul.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s