Aventuri cu fotbalişti

carlos-valderrama

(fotbalistul columbian Carlos Valderrama)

 

Pariez că deja aveaţi mâncărimi la ochi, gândind că o să citiţi eseul Biancăi de pe când îl iubea pe Cristea. Ah! mândrie impertinentă abţine-te să comentezi şi nu-ţi mai ţuguia buzele la mine! Poveştile mele sunt de-a dreptul penibile. Serios. Dacă tot avem timp, cât ospătăriţa flirtează cu şahistul de la masa vecină, zic să începem cu începutul.
Cât am locuit cu părinţii la casă, sau la curte, cum zice elita capitalei, nu am avut nicio problemă. Vedeam fotbaliştii de la distanţe regulamentare, tribună respectiv canapea. Când abia dovedisem clasa întâi, ne-am mutat la bloc. Într-un bloc în care mai locuiau şi două familii de fotbalişti, şi medicul echipei. Bineînţeles că flirtam cu ei, aceşti sportivi sunt irezistibili pentru orice femeie şi la orice vârstă, cine zice altfel ori n-a cunoscut niciun fotbalist, niciun fotbalist potrivit, ori a cunoscut dar nu vrea să se ştie, ori minte. E drept că pe vremea aceea fotbaliştii aveau o meserie sau se pregăteau pentru una. De băut beau mai mult, căci ţineau mult mai mult la băutură. Febleţea mea, însă, locuia într-un alt cartier. Îl chema Gherini. Avea o mândreţe de păr creţ şi sălbatic, prototip Valderrama. De dragul lui am învăţat regulamentul, la virgulă şi n-am pierdut niciun meci acasă, ba, pentru că echipa mergea bine în cele vremuri, am împărţit cu tata şi nişte deplasări. Şi azi mai tresar când văd şuviţe aşa luxuriante! Pentru că Suceava nu era chiar metropolă, fotbaliştii de bun simţ se opreau să dea autografe copiilor, să-i mângâie pe cap sau să le strângă mâna şi suportau stoic toate ah-urile, oh-urile şi ochii daţi peste cap, în general cu plăcere, dacă erau însoţiţi de mame. Pe taţi îi ştiau de la crâşme. Eu, având în vedere petrecerile de zile de naştere şi revelioanele, eram vecină cu aproape toată echipa. Cool! Până să termin şcoala generală, s-a mutat tata cu căsnicia în alt bloc. Surpriză, surpriză! Şi acolo locuiau doi fotbalişti. Abia terminasem primul an de liceu, când m-am îndrăgostit teribil de unul dintre ei. El se oprise, driblând, la un metru şaizeci, eu mă înălţasem, după biscuiţi, până la unu şapte’ş trei. Încă nu dădusem examenul de treaptă, ca sp realizez că, matematic, nu ne potriveam. Cum e să fii tată de proastă la liceu şi să stai în bloc cu fotbalişti? Nici nu ştiţi de câte ori am fost pedepsită să nu ies din casă, cu săptămâna, pentru că de câte ori ieşea tata în balcon, la o ţigară, aveam câte ceva de povestit cu vecinii. Cu vecinii din cauza cărora toţi părinţii îşi ţineau fetele în casă sau la bunici. Pentru că orice discuţie cu proasta lui se dovedise inutilă, tata a fost nevoit să-i abordeze direct, ba i-a invitat şi la o ţuică de casă, ca să fie sigur că programul de respingere de avansuri, via minore tâmpite, a fost implementat corespunzător. Privind în urmă, cred că dragii de ei erau de-a dreptul îngroziţi. Veniseră din oraşe din sud într-o piperniceală de oraş din nord, plin de moldovence adică, care nu ezitau să le sune la uşă 24 din 24, 7 din 7, în orice zi în care nu erau plecaţi în vacanţă. Când erau plecaţi în vacanţă, le livrau scrisorele parfumate. Probabil se simţeau în siguranţă doar în timpul meciului şi doar în preajma copiilor de la bloc. Taică-meu nu se prinsese. Bărbat, deh …
Deci, mă îndrăgostisem de cel mai scund decât mine. Celălalt era mult mai înalt şi ar fi fost alegerea logică, dar femeile, încă de tinere, nu au logică. Ştie toată lumea, e axiomatic. Obiectul adoraţiei mele nu se sinchisea, dar nici nu se dădea în lături. Aş putea spune că ne plângeam unul altuia de toate nedreptăţile lumii. Avea acasă, în oraşul din care venise, o Lollobrigidă, îmi arătase pozele, care îl aştepta. La aproape 16 ani chestiile astea chiar nu contează, când eşti îndrăgostită. M-a invitat la film şi n-am dormit toată noaptea de dinainte. Am hotărât să ne întâlnim la o staţie de autobuz distanţă de casă, ca să nu ne sacrifice tata de Paşte. El a venit cu o asortată de înălţime şi mie mi-a adus un baschetbalist, coleg de facultate cu el, la seral. Baschetbalistul nu era nici el interesat de minore, dar pentru că prietenul meu îi povestise despre mine, când se plictiseau pe la cursuri, numai Dumnezeu ştie ce!, omul a venit pregătit cu ciocolăţele, bombonele, biscuiţi, cât să mă ţină ocupată, să nu m-apuc să-i fac şi lui avansuri. Filmul era de râs, aşa că au scăpat uşor. Când, la sfârşit de campionat, cel iubit a plecat acasă, să se însoare, mi-a preluat prietenia fără semnatură, pe cuvânt, cel înalt. Fotbalistul cel înalt era frumos şi elegant. Păcat. Îi sunt recunoscătoare însă peste vremuri. Într-o dimineaţă ploioasă, pe când mă grăbeam la şcoală, mi-a ieşit în cale, cu aripi îngereşti, de Dacia 1300. M-a dus până la liceu. Din obişnuinţă şi probabil neînvăţat să livreze fetişcane la şcoală, mi-a sărutat vârful degetelor. M-am înroşit de plăcere, până la unghia mare de la picior. El probabil a uitat de antrenament şi s-a dus direct la băut. Nu eşti în fiecare zi atât de prost!
Eu n-am avut timp să-l bag de seamă, am prins cu vârful urechii o şoaptă cristalină: “uite şi la curva asta, a adus-o direct la şcoală!”.
Nu cred că realizează cineva ce însemna să fii neîncepută, la liceu, să arăţi ca o macara cu cabina goală ( căci creierele se nasc rar prematur ) şi să te facă cineva curvă, pe vremea comunismului! Imperialism, tăticule!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s