Dădaca florilor târzii

blue dandelions

 

Englezii spun despre cei îndemânoşi în grădină că au degete verzi, nişte prelungiri de clorofilă, subtitrare în relaţia plantă-om. Din păcate m-am născut cu această dizabilitate, orice plantă tânără, lăsată pe mâna mea îşi scurtează viaţa considerabil. Să te îndrăgosteşti de mine, e un pic de sinucidere. Geaba le vorbesc, geaba le cânt, geaba le pun şi pe alţii, mai dotaţi în coarde vocale, să le ţină de urât. Şi pentru că a devenit o modă să salvăm şoriciul, nebunia din vacă, ouăle de pe numărătoare şi spanacul, mi-am inventat o cruciadă, fără leacuri miraculoase, doar apă chioară şi-un cub de zahăr. Salvez flori leşinate. De câte ori îţi faci cumpărăturile, în grădina ghilotinatelor cu petale şi pistil, există un cimitir de găleată, unde sunt lăsate, la mila Domnului, sufletele ofilitelor prematur. Flori de supermarket expirate.
La început nu le vedeam nici eu, treci cu vederea peste chestii care arată sau îţi aduc prea tare aminte de tine. Ele sunt un împrumut în decorul interior, cam cum sunt şi chiloţii rătăciţi pe sub un pat, cu miros neîntors de amantlâc.
Mi s-a întâmplat când alegeam o crăciuniţă. Astea mă tolerează, iubiri de sezon, fără contract de munca. Întâlnire în viteză, în drum spre autostrada soarelui. Dacă oamenii trăiesc cu impresia că vor ajunge în rai, unde personalitatea lui Dumnezeu se dovedeşte prea grea pentru umeri fragili, de os, plantele tânjesc să ajungă în soare, fără să vadă viitorul în scrum, sau praf stelar, sau praf de trandafir şi miozot …
După ce apucasem un ghiveci, la întâmplare, am dat să plec, când fetele astea, rămase nemăritate, s-au agăţat de mânecile mele. Geaba am scuturat braţul, geaba le-am împins supărată, a trebuit să le iau acasă. Unele aveau nevoie de resuscitare, de urgenţă. Aşa am găsit o peticuţă de suflet unde să plantez un serviciu de reanimare. Declarate moarte înainte de vreme, fetele mă priveau cu speranţă. Nici eu nu pot face minuni. Le întorc puţin din demnitatea pe care au crezut că au pierdut-o la smulgerea din grădină sau seră, le trimit în ghearele morţii doar după ce s-au epuizat şi nu când nu le mai vrea nimeni. Dacă-şi închipuie cineva că primesc vreun cadou pentru asta, se înşeală! Recunoştinţa florilor constă în exerciţii de autoadmiraţie, se droghează proastele din propria sevă.
Să mai spună cineva că sunt săracă, când am casa plină de antichităţi! Dacă le-aş pune să-şi declare singure preţul de pornire a licitaţiei, neapărat la Christie – Londra, aş fi cea mai bogată florăreasă de pe planetă. Florăreasa vinului cu buchet de colecţie. Praf şi mucegai.
Anticariatul florilor nu e lucrativ. Poate într-o zi un grădinar cu degete verzi o să oprească şi, neavând ce face, mă va adopta, cu cimitir cu tot, fără să se supere pe mânecă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s