Improvizaţii

 

carol-cate-blanchett

 

Mi-a dat Dragostea întâlnire. Când apropii zidul chinezesc al jumătăţii de secol ţi se face frică că e ultima. Nu ştii dacă râzi sau dacă plângi, emoţiile zgârâie până la sânge, ca la 18 ani. De cele mai multe ori pielea se dovedeşte a fi mai delicată decât inima, pe care încearcă s-o ocrotească.
A ales un restaurant scump. Groaza îmi servea piftie pe ciolan, la varice. Trebuie că era ultima, altfel nu mă aşeza pe rococo cu catifea. Jumătate de maă era acoperită cu tacâmuri de argint, din care nu ştiam să folosesc niciun sfert. Pe piaţa pre-matrimonială eram de la ţară. Un gol de minte umplea cu aer baloane, la mine în stomac. M-aş fi săturat şi cu o boabă de strugure.
Stăpână pe situaţie, aşa lasă mereu impresia, cuconiţa mi-a zâmbit, lăţind un sângeriu de Lancome şi m-a întrebat ce-mi pofteşte inima. Mă pregăteam să-i cer chelnerului o spumă de somon, marinat, nu afumat, când maître d’ , din lipsă de altă ocupaţie, îi suflă peste umăr:
– Scoici, specialitatea casei.
Nici Dragostea nu s-a sinchisit să vadă dacă îmi lăsa gura apă, citatele din maître d’ sunt inatacabile la Haga.
Deşi părea că e ziua mea norocoasă, la bucătărie aveau un crab şi era ghinion. Chef de serviciu fusese luat peste picior de domniţa creatoare de meringi cu cremă şi fursecăraie şi a azvârlit, în scoicile mele, cu tot ce a prins de prin sertare.
Când aproape dovedisem muntele de cochilii cu vibrator, Sisif ajuns pe culmea stomacului a dat cu capul de supapa către divin şi s-a rostogolit cu cracii în sus.
În ambulanţa ce mă peticea până la spital, Dragostea, deşi mai avea câteva întâlniri la nivel înalt, şi-a rupt puţin din cureaua ceasului, mai de pe lângă cataramă, şi m-a ţinut de mână, asigurându-mă că nu e cine ştie ce tragedie. Alţii nici de întâlniri ratate nu au parte. Hahaha. Degeaba am insistat că voisem să comand somon, când vocea atotcunoscătorului şi recomandritului de utrenie schimbase soarta serii, audienţa mea luase sfârşit.
Cine zice că Dragostea îşi face ieşirea din scenă lipsită de graţie e un prost. Neînduplecata îi ceruse, sub ameninţarea bac-şişului, lui ‘Chef – haos la bucătărie’ să-mi împacheteze felul doi şi desertul.
– Ce e? am întrebat, în timp ce mă săruta duios pe frunte.
– Surpriză, draga mea, nu lăsa totuşi să se răcească.
Uneori Dragostea trece în grabă pe lângă noi, ca şi Dumnezeu, are prea mulţi supuşi şi din ce în ce mai greu de mulţumit. Stăm cu gura căscată, fără să facem conversaţie, până o plictisim şi pleacă. O acuzăm de toate laşităţile, neîmplinirile şi neputinţele noastre, ironizând-o îndreptăm puţin orgoliul nostru motolit. Dacă am opri o clipă fuga, salutând plecarea ei, am avea timp să imortalizăm secunda când întoarce capul, cu părere de rău şi ne trimite, din vârful degetelor, o bezea. Ca o promisiune.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s