Insolaţie în recreaţie

tuth swimsuit

Începuse sesiunea şi nu puteam să învăţ. Asta da problemă, subiect de discuţie! Încercasem să mă păcălesc, citeam puţin Borges, de încălzire şi când simţeam trompetele lui Popeye gata de concert, pe sub piele, trăgeam rapid cursurile de dedesub şi continuam ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ochii haini, însă, abia aşteptau greşeala, trimiteau rapid vorbă creierului şi mă lua cu somn. Ale dracului retine, cornee, irişi, agregate cu pleoape! Proastele credeau că mă jucam de-a “găsiţi cel puţin zece diferenţe între cele două fotografii”! Încercasem cu cafea instant, dublasem numărul de ţigări, o chemasem şi pe Artemiza din camera de alături, care îşi făcea măşti cu argilă, de speria tot palierul. Nimic nu ajuta. Cum încercam să descifrez scheme cinematice de mecanisme, fine nu altfel, adormeam buştean.

Pe la unşpe mă fluiera colegul Relu, la geam.
– Vii la ştrand? Ne mai răcorim puţin, toată grupa e acolo, de când cu căldurile nimeni nu mai poate să înveţe.
Deja prinsesem culoare în obraji, nu sufeream de vreo boală, era un virus care ne ataca în colectiv. În jumătate de oră eram deja în câştig. La poker, între două vizite în bazin, unde studiam evoluţia muşchilor pectorali, a bicepşilor şi capacitatea creierului de a se menţine la suprafaţă, unde era cazul, jucam poker. Când soarele începuse să-şi tragă un crac de pijama pe picior, unii hotărâseră să joace volei, la buza bazinului, că era un ştrand social, nu unul de aristocraţi, cu plajă. Orice numai să nu ne întoarcem la învăţat! Eu îl ascultam pe Relu lălăind despre ultima lui iubire. Relu le iubea, din priviri, pe toate, dar nu se putea hotărî la niciuna. Ce i se părea astăzi unic, mâine devenea, prin despicarea firului în patru, produs de serie. Gândurile de aciuare într-o relaţie stabilă se loveau de o forţă de frecare gând pe gând, mult mai mare decât cea de împingere la fapte necugetate. Moţăiam deja când începuse să se descurajeze singur, măcar nu se aştepta să-mi uzez umerii fragili pentru lacrimi de crocodil, când m-am auzit strigată. Renata era o frumuseţe fragilă, coamă de un blond supărat, stat la umbră, inelată până la talie, nas fin şi ochi de căprioară. Picioare lungi, sâni obraznici, talie subţire, mă rog, tot ce poate indispune o fată normală, ca mine. Parcă slăbise puţin, că-şi etala coastele ca pe-o numărătoare, dar tot arăta senzaţional. Genul pentru care toţi bărbaţii te uită pe bancă, în parc sau te prezintă drept verişoară, dacă nu te dai bătută şi-i prinzi din urmă. Renata se instală pe pătură, între mine şi Relu şi începu să plângă smiorcăit. Doamne cât uram fazele astea de doi lei, la care, invariabil, cerculeţele cu săgeţică cădeau în limbă şi nu se puteau urni spre alt subiect, cel puţin o săptămână. Măgarul de Relu deja o mângâia pe umăr şi-i susura prostioare de încurajare în ureche. Îmi dau ochii peste cap, număr până la 5, după care o întreb ce-a păţit. Atât mi-a trebuit!
– Cazim, asta am păţit. Cazim mă distruge …
Şi dă-te lacrimi, dă-te sughituri, tremura carnea şi pe ea, şi pe mine, dar din motive diverse. Cazimir, Cazim pentru gagici, era iubitul ei. Se potriveau, şi ăla era un “uită-mă dacă poţi”. Când erau împreună n-aveai nevoie de ochelari de eclipsă, ca să te uiţi la soare. O fi lăsat-o, îmi spun dezarmată, gândindu-mă cum o să se umple Regia de victime de ambele sexe. Mai bine mă mutam cu chirie o perioadă. Locuiau împreună în căminul de familişti, camera fusese luată de soră-sa, măritată cu un inginer ajuns directoraş în câmpul muncii, care îi închiriase nevesti-sii un apartament demn de o doamnă, în Piaţa Romană.
Tâmpitul de Relu, prefăcându-se că nu vede semnele mele disperate, din ochi, îi cere amănunte.
– Ne-am despărţit şi nu vrea să plece. L-am scos afară, cu bagaje cu tot şi cât eram la şcoală, a intrat pe geam. Lăsasem geamul deschis, să se aerisească. Când am închis geamul, a păcălit administratorul că s-a blocat uşa şi l-a ajutat ăla să schimbe yala. I-am prezentat toate prietenele mele, mai dispare câte o noapte-două, la câte una, după care se întoarce acasă. Nu vrei să te prezint?
– Nu sunt prietena ta, îi zâmbesc cu speranţă.
– Am epuizat prietenele, am trecut la cunoştinţe …
‘Să mă risc?’, îmi zic în sinea mea. La câţi proşti cunoscusem, ăsta măcar era şi arătos …
Între timp Relu abia îşi ţinea calul să n-o ia la galop.
– Ai încercat să-ţi găseşti alt prieten?
– Da, strânge din năsuc buclucaşa. L-am adus acasă. Cazim fusese plecat vreo două zile şi am crezut că e definitiv. Când a venit acasă, s-a băgat cu noi în pat, ne-a urat noapte bună şi ne-a zis să nu ne deranjăm prea tare, că el adoarme imediat. Ăla nou a fugit cu pantalonii în mână. Avem un singur pat în cameră, dacă ştiam că vine, îi puneam o saltea pe jos.
‘Asta da soluţie’, îmi zic, nedezlipindu-mi ochii de mina tristă pe care mi-o luasem. Relu era încă năuc, de zici că-l pupase Cazim pe gură.
Între timp Renata turuia ca o morişcă, cum şi-au delimitat cu perne porţiunile de spaţiu privat din pat şi cum refuzase propunerile lui de a avea o relaţie pur sexuală până se limpezeau lucrurile şi se mai calmau sentimentele sau buimăceala lor. Ea insista că despărţirea era despărţire şi, ridicându-şi ochii deja lacrămoşi de pe pieptul colegului Relu, i se uită în ochi, cu speranţă. Ador privirea aceea îngrozită, într-un bărbat, când e asaltat de o zeiţă, căreia realizează că nu-i poate rezista, când orice nebunie i se pare posibilă, porcii zboară şi fericirea e trandafir la butonieră. După care se produce un scurt circuit, în care natura lor analitică, luptând pe viaţă şi pe moarte cu răscoala hormonilor flămângioşi, învinge parţial, dar suficient, cât să-i apuce o altă groază, gen “Oare sunt echipat pentru acest sport extrem? De ce aş mai avea nevoie?”. Clic!
– Eu am prietenă, zice dobitocul şi împinge bărbia în faţă, către mine.
– Super, zice vanilata, cred că în patru lămurim problema, odată pentru totdeauna!
Deşi soarele era mâncat de molii la apus, am făcut insolaţie. O zi m-au chinuit băşicile şi febra. Relu mi-a făcut masaj cu iaurt şi m-a tratat cu băuturi de la frigider. Renata şi Cazim au venit în vizită, abia aşteptau să mă fac bine. După ce m-am făcut bine, eu şi Relu ne-am despărţit, fără să fi avut cine ştie ce relaţie …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s