Cronica îndrăgostitului târziu

tango

Mai pe tocuri, mai în picioarele goale treci şi de patruzeci de ani. În cel mai bun caz, iubitul îţi lasă pe pernă un bileţel şi-un trandafir ofilit ( din ăia pe care-i cumpăraseşi singură, pentru vaza din sufragerie ). Te anunţă că mediul plictisitor de acasă îi dăunează în carieră şi prospeţimea Sandrei ( Andei, Lolei, Emanuelei etc ), secretara abia ieşită de la coafor şi din adolescenţă, îl stimulează în plata datoriei către societate. În cel mai rău caz, aştepţi un bileţel, care nu mai vine. Cu mâna pervaz la frunte scrutezi rutina poştaşului, întrebându-te dacă a fost şi nu erai acasă, a fost şi ai uitat sau chiar vine de două ori. Te uiţi cu coada ochiului la anii ce au trecut, nu întorci de tot capul, de frică să nu te zgârii şi-ţi faci curaj singură: “n-am iubit pe limba poetului, dar toate, câte le-am trăit, m-au făcut omul frumos care sunt azi”. După care scuipi în sân. Un căcat de slogan de revistă.
În fond te agiţi trăind, practic, singur, la fel cum te naşti şi mori, doar te prefaci că aparţii de un grup, când îţi convine. Mai mult de dragul albumului de amintiri, ce speri c-o să-ţi ţină de urât la bătrâneţe.
Singura iubire recomandată de etichetă e cea nefericită, neîmplinită şi implicit ratată, căci numai aceea are parte de descriere şi rimă. E perfectă în tristeţe, numai lacrima iscăleşte sferic, şi pe chipul icoanei. Amăgirea dulce, cu cremă de ciocolată sau frişcă, cu care ne lăudăm când dăm cu capul de limita noastră de sus, e doar un soi de atracţie benefică organismului, la un moment dat, ca şi tratamentul pentru ulcer. Dacă nu ridici ziduri, s-o aperi de vânt şi ninsori, se erodează şi dă în gâlceava pe investiţii, un fel de extracţie de amigdale pe viu şi pe nepregătite.
Mai sunt câteva proaste pe lume, care n-au aflat încă că i se zice imposibil imposibilului, pentru că nu se va întâmpla.
Şi uite aşa, chiar şi după 45, mă trezesc visând să ating imposibilul, să-l îmbrăţişez şi să-i ţin de frig, că de întuneric mă tem şi eu.
Cum te îndrăgosteşti sau te căpătuieşti după 40 de ani?
Metoda directă funcţionează foarte rar în era internetului. Dacă te uiţi în jur, toţi bărbaţii sunt ori însuraţi, ori temători, pretinzând că sunt însuraţi, doar ca să-i laşi să muşte şi să fugă.
Dacă te prezinţi, frumos ornată, la crâşmă, sâmbătă seara, gata să-ţi dai pe gât amarul, o dai pe bruderschaft spre dimineaţă, după ce ţi l-ai proptit de umeri, să nu cadă pe sub masă şi îl auzi plângând-o bolborosit pe Angelina, care l-a părăsit acum vreo 6 luni.
Nu-i cazul să dramatizezi, îţi rămâne lumea fantastică şi bombastică a site-urilor matrimoniale. Există unele pentru milionari, unele pentru intelectuali, unele pentru băieţi deştepţi, pentru Supermen, Spidermen şi Iron Men şi câteva locuri, pe ici, pe colo, pentru oameni normali. Pierzi ore bune citind profiluri, de parcă te pregăteşti să-ţi angajezi valet de încredere. Ce caută bărbaţii ( în scris, nu în gând )? O fiinţă bună, înţelegătoare şi cu mult simţ al umorului.
Ca şi pe Facebook, vezi poza unuia care-ţi dă scărpineală la inimioară, citeşti cu satisfacţie că înoată în simţul umorului, ceea ce se aşteaptă şi de la tine. Bifezi opţiunea prin care îţi manifeşti interesul. De acum puteţi începe să glumiţi împreună.
În prima zi şi înainte să te dezmeticeşti, te lasă să deschizi partida cu câteva glumiţe test. Îşi înghionteşte copiii să râdă politicos, după care te mitraliază, sarcastic, vreo 5 săptămâni. Mai poţi? În pauze îţi cere nişte poze mai sumare, ca să vadă ce îţi place să citeşti şi la ce filme plângi. Îşi aduce aminte că are un prieten photoshop-ist, care te popularizează pentru Hazliwood, goală puşcă, pe-o blană de urs, ţinându-te cu mâna de ţâţe, să nu ţi le bage gravitaţia în ciubote. Le-o trimite şi prietenilor, ca să râdă şi ei de ce noroc a dat peste el. Între timp, studiind natura umană prin prisma gâdilatului, ajungi la concluzia că unicul călcâi care-l durea pe Ahile era în prohab. Te tunzi cu franjuri, îţi faci pedichiura, îmbraci o drăcie cu pene şi spatele gol, după care tragi de zuluf şi arunci o glumiţă în discuţie şi … se face linişte. ‘No signal’ se plânge tensiometrul. Îţi cade breteaua de la sutien când te strigă de pe ecranul tabletei cuvântul care stinge lumina: ‘Adio!’. O explicaţie vine peste câteva săptămâni, de la un prieten, l-ai dezamăgit, tulburat, şocat, fără posibilităţi de recuperare. ‘Pentru o aşa insultă, un bărbat ar fi fost descăpăţânat, nimeni nu ştie ce să-i facă unei imitaţii de muiere!’
Shock, shock, shock! Shocking news!
Peste alte două săptămâni afli întâmplător, la o bârfă de salon, că ăia cu simţul umorului sunt parte de relaţii prestabilite, care se autoasezonează online cu mirodenii de import, la preţ de dumping.
Dacă mai ai chef de dragoste, caută din ăia care umblă dupa sex. Sinceritatea e cea mai bună glumă. Părerea mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s