De plec când vin …

lonley-woman-facing-away

Sprijineam masa pe gânduri. Plecase să aducă băuturi de la bar. Îi urmăream cu zâmbete micuţe silueta înaltă, făcându-mi cu ochiul când şi când, pe deasupra capetelor gălăgioase. Dincolo de bâzâiala hârşâită a boxelor, de glasul languros şi tânguit al solistei, de hohotele cu gust de gin spânzurat în acreală, îi auzeam bătăile inimii, ca-n prima zi. Ploile şi toamna nu schimbaseră nimic, pârguiseră bătaia joasă şi ascuţiseră dinţii celei de sus, dar ritmul tobelor se îngâna cu al meu, mă grăbea şi nu era cântec, era hărmălaie. Mi-am pus palmele pe urechi, aşa făceam mereu, plecam din poate, îmi era dor mereu, de nicăieri. Cu paharele pline în mână, privirea i-a zâmbit, pentru a câta oară? Apoi ceva a tras aerul în jos, îngreunând zbaterea respiraţiei şi ochii şi-au pictat singuri pe retină. Ce blestem, ce ironie să fiu pedepsită, iar şi iar, să stau pe coji de deja-vu.
Şi atunci nişte arătări duşmănoase, de noapte, îmi furaseră din amintiri, pierdusem ore lungi din siesta oboselii. Orbecăiam pe străzi, netrezită din goliciunea fără eleganţă a regretului. Simţeam că cineva îmi măsura paşii. Ca echipele acelea pe care le întâlneşti pe drumuri, oameni care par să ştie tot ce nu ai apucat tu să citeşti, mânuind, experimentaţi, un trepied şi vorbind doar între ei. Aveam peisaj.
Într-una din zile o umbră s-a lăsat pe mâneca mea, în timp ce aşteptam la semafor. A trebuit să închid toţi nasturii de la haină şi să-mi înfăşor fularul strâns în jurul gâtului, voia să intre în casă. Moş Vreme şi-a pus ceaşca de cafea deoparte şi a privit mai atent.
Nu mi-a vorbit niciodată. Drumurile noastre se întâlneau des, în oraşele mici e rutină, în suflete pustii privirile sunt trimise rar la plimbare. Odată l-am recunoscut de la distanţă. Avea la braţ o femeie subţire şi frumoasă, genul de care te îndrăgosteşti din copilărie şi nu mai poţi altfel. Mi-am ascuns privirea ruşinată sub pantofii altora, dar o pacoste de curiozitate şi sminteală m-a tras de gene, să pun îndoiala sub lupă. Nu mă uitase. Eram încă acolo, aiurând în privirea lui.
Zilele au încărunţit în luni greu de urnit, rămase grele, cu rod.
Oriunde mergeam ochii lui deschideau câte un chioşc cu îngheţată.
Şi era linişte şi îmi era pe undeva bine.
Primisem o invitaţie la nunta unui prieten şi nu puteam refuza. Cochetam în nişte amintiri, să-mi găsesc un însoţitor de paradă, dar îmi era mai uşor să merg la coafor decât să mint la telefon. Am renunţat. De-aia sunt date nunţile pe lume, dacă eşti singur să te roadă invidia şi să te macine disperarea. La ce-ar fi ajutat s-o păcălesc?
Nici mirii nu ştiau ce să facă cu mine. Să mă aşeze între neveste geloase? Între cei mai tineri decât brăţara mea cu agate? Am sugerat masa copiilor. Eram bună la măscăreli şi ştiam să recit poveşti pe mai multe voci. Copiii nu bagă de seamă lacrimile mici, din joacă.
Precum toată lumea se aşteaptă să spui în astfel de situaţii, deşi am încercat să substitui evidenţa, s-a găsit ea să-şi scoată coarnele şi mugetul din grajduri: l-am simţit înainte să-l fi văzut. După două rânduri de vodcă şi un pumn de firimituri afumate de cascaval, tartinate pe felii de roşie, m-a invitat la dans. Ne tremurau fermoarul, butonierele şi cărarea de pe mijloc.
– De ce nu ai venit să stai lângă mine? m-a întrebat mai mult în surdină, enervând tăcerea.
– Nu vă cunosc, în legea mea bărbaţii sărută mai întâi mâna, apoi obrazul.
– Ba mă cunoşti … eu ştiu totul despre tine …
– Doar tu.
– Ştiu ce vrei …
M-am aruncat în ochii lui, voiam să mă prindă pe braţe … dar m-a lăsat să cad. L-am lăsat pe ringul de dans, nedumerit şi trist. De la o masă s-a ridicat o femeie frumoasă şi subţire, să cârpească un tiv de mândrie.
M-am trezit în ochii lui, aici şi acum.
– Ştiu ce vrei …
Am lăsat fumul barului să facă ce-o vrea din mine. În trecut mă ascunsese între falduri, rugând lumina, discretă, să se reflecte pe cioburile din mine. Acum plămânii cerşeau aer. Aer sau nimic. Nu ştiu nimic şi dacă nu ştiu, cum pot să-mi exprim opţiunea?
Plec iar din poate, numai de mi-aş aminti unde l-am lăsat pe nicăieri …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s