Alungaţii din rai

pink baby

La păturele era cam strâmt. Nici degetele de la picioare nu mi le puteam dezmorţi, mâinile stăteau în poziţie de drepţi. Puteam să scot limba. Mârlanul băşinos sforăia subţire, pe nas. Turturica îşi clefăia balonaşele de salivă.
– Să n-adormi, că vin ursitoarele, bâgui, după ce înghiţi în sec de câteva ori.
– Ce ursitoare, păpuşă? Mai vin dintr-astea, credeam c-au fost clasate ca irelevante?
– Ai venit pe lume să faci pe-a deşteapta?
Unde am mai auzit eu chestia asta?
Nu ştiu, zău, la ce clasă au absolvit ăştia doi, în zepelin erau toţi camuflaţi ca scafandrii, nu se vedea emblema. Mai bine sun un prieten … ex, că am aterizat pe Pământ şi nu mă mai dau aşa în vânt.
– Doamne, ce mai e şi cu ursitoarele astea? Sunt ale tale sau de la verişori?
– Anuţă, aveam şi noi puţină linişte de când ai plecat … ce te-a făcut să vrei să ne lepezi şi de asta? Dumnezeu e la rugăciune, n-avem dreptul să-l deranjăm.
– Mă faci să râd şi s-ar putea s-o las fără păturică pe turturica asta roz de lângă mine. Şi la cine se roagă, mă rog? Credeam că-i ateu. S-o fi rugând la el însuşi, la câte icoane şi-a pictat din timpul vieţii … Antum adicătelea, ca să înţelegi. Zi, Petre, ce-i cu fetele astea, la ce să mă mai aştept?
– Parcă ţi-a zis să nu-i mai iei numele în râs, chiar nu înţeleg de ce nu te pedepseşte mai des, văd că ţi-ai luat nasul la purtare! O nuieluşă din când în când n-ar face gaură în gard … în cer, am vrut să spun. Fetele astea, cum le spui tu, sunt colaboratoare. Aşa cum mama şi tata o să-ţi închirieze câte un clovn, să râdă de tine când te împlineşti, aşa şi noi trimitem nişte stripteuze când ajungi acolo, de încurajare.
– Mai am de tras, deci …
– Fiecare cu dosarul lui, crucile inoxidabile se moştenesc. Curaj, Anuţă! Ai vrut aventură, să-ţi dea Dumnezeu să-ţi cadă bine!
Şi a închis.
Măcar Petru mai scăpa câte ceva din casă, când umbla abţiguit. Să fii secretarul lui Dumnezeu nu e de ici de colo, e de la foarte greu în sus.
Cât m-am gâdilat cu vocea lui Petru pe sufleţel, a adormit şi turturica. Poftim, legată de mâini şi de picioare, abia puteam să-mi mişc capul şi-mi trepidau şi buzele!

Primul gând a fost că talpa iadului a dezamorsat bomba atomică. Apoi am văzut băbătia mioapă dând cu capul de geam.
– Deschide geamul, tâmpito! i-am strigat.
– Nu e nevoie să urli ca din junglă, nu sunt surdă, doar ce mi s-au spart ochelarii. Ia să vedem ce avem noi aici … doi frumoşi şi o drăcoasă!
Stripteuze, ca asta, erau vinovate şi de dispariţia dinozaurilor …
– Cum adică, pe ăştia doi îi faci să moară lumea de dragul lor şi pe mine mă laşi cu nasul roşu? Nu-mi convine!
– Nu-ţi convine? Muşcă-ţi limba, vezi că mai vin vreo patru! Plec, până nu mai scoţi vreo perlă şi mă răzgândesc şi-ţi las şi-un benghi în frunte …
A doua era grasă şi cochetă. Nici asta n-avea ochelarii la ea şi experimenta cu lentile de contact, călcând în toate străchinile cu termometre şi seringi.
– Pfui, ce pute aici!
– S-a căcat băşinosul pe el. Nimic personal.
– Şi turturica asta ce buze subţiri are! Ia tu toată bunătatea, dacă n-ai somn. Te pup şi … să-ţi fie de bine!
– Stai! Stai! am strigat disperată. M-a lăsat aia de dinainte cu şarm individual – esenţă de nechezol, mata mă faci şi fraieră?
– Bună, drăguţă, bună. Prostia e din fabricaţie, dar din dar.
A treia a trecut val-vârtej, că întârzia la o circumcizie.
– Să fiţi cuminţi! Pa.
A patra ne-a pupat. Era beată şi n-o deranja mirosul. Între timp ne căcaserăm pe noi şi eu şi turturica, din simpatie. Ursitoarea era plăpândă şi minionă şi n-apucă să deschidă gura că o scorpie machiată excesiv şi cu haină de blană o apucă de coadă şi o zvârli pe geam afară.
– Turturica … soţ fotbalist, ghete cu crampoane …
– O s-o cam înţepe …
– Mârlanul … gospodină, păr slinos, duhneală de iahnie cu ciolan pe casa scării. 6 copii.
– Hai, bre, că s-a căcat pe el, n-a uns pereţii, te-ai trezit cu faţa la cearceaf?
– Mătăluţă, drace, dacă tot te trezeşti vorbind, când ţi-a zis Domnul să taci, când o fi să te îndrăgosteşti, să fie ăl mai rău, ăl mai parşiv, ăl mai fără inimă. Să nu uiţi să-mi trimiţi nişte comentarii, ador poveştile de amor …
– Ce ai, bre, glumeam, şterge cu radiera!
Chanela şi-a luat zborul, râzând maliţios.
– Petre! Petre! Ajutor! Mă daţi pe mâna Satanei?
– Anuţă, gura bate curul, asta mi-a zis Dumnezeu să-ţi transmit. Pune jos receptorul, că pute de năpârlesc îngeraşii!
În timp ce o căprioară cu mâini puhave şi calde ne ştergea umezeala, mi-am făcut o strategie. Aveam să mă ţin ocupată cu tot felul de lunatici haioşi, ca să nu-l văd pe ăla de-o veni să-mi spargă capul.

Chiar am crezut că se poate. Când am crezut că am amorţit, Dumnezeu mi-a tras scaunul de sub fund. Era la ceas de zi şi uitasem să-mi pun chiloţii pe dos.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s