În Crăciunul răstignirii mele

snowman Jesus

Nu există Rai. Implicit nu există nici Iad. Există oameni. Ei fac totul posibil.
Nu e nevoie de Dumnezeu, să-ţi lăţească faţa într-un zâmbet, aşa cum n-a fost niciodată nevoie de Diavol, ca să-l îngenunchezi pe cel de lângă tine. Nu există în Satana răutate şi vanitate, cât se poate adăposti în oameni … Şi nici dragoste mai multă în Dumnezeu, cât se poate frânge, umilită, într-un senin de copil. Icoanei de Diavol îi dăruim cu sinceritate, egali cu noi înşine. Lui Dumnezeu îi cedăm greu, bişniţărind mereu ceva la schimb.
Nu, Dumnezeu nu şi-a trimis fiul pe Pământ, Dumnezeu a trimis o poveste, un cântec de lebădă. Ca să ţină aprinsă candela Creaţiei s-a lăsat ucis în abstract, în Cuvânt, îl El însuşi. A dat omului puterea de a dumnezei: de a iubi, de a pedepsi şi de a ucide. Iertarea are picioare moi şi încă n-a ajuns. Mângâierea s-a scurs pe faţade, ca o vopsea prost concepută, fără consistenţă şi tulbure la culoare.
Sacrificiul lui Dumnezeu a trecut neobservat. Zâmbetul, fugar pe chipul Diavolului, a fost fotografiat. Oameni şi amintiri.
Arheologii lui Dumnezeu rătăcesc, încă, pe Calea Lactee.
Oamenii se schimonosesc frumos la ferestre.
Casele sunt goale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s