Vini anu’ pisti tini, de-i gresit, de-i facut ghini …

taranca prispa.jpg

 

Venisem cu uratul. Acolo in sat anul pleca cu tinichele legate de coada. Cu o zi inainte de ajun costumele erau scoase de la naftalina, spanzurate de garduri si batute cu zapada sa capete stralucire. Caprele, ursii, calutii si prostii satului se trezeau din somn subit si incepeau sa urle de fericire in zurgalai, bice, scartaitori de lemn si mai ales cu buhaiul, o nascocire menita sa scoata din sarite urechile fine de la oras. La oras anul se nastea direct adolescent, mofturos, lenes, discriminat. La tara venea pe lume in pielea goala, muierile aruncau rusinate pe el vesminte dupa cum le venea la indemana. Flacaii dantuiau imbatati in vin si rachiu bucuria burlaciei. Fetele se trageau dupa porti chicotind la tremurul de pulpe si tropaiala cizmelor. Unii le aruncau pe furis ocheade si atunci pufneau in ras molcom, candid, spalat la rau, pe care-l ascundeau sub palma de ochii iscoditori ai babelor.
De cum intri in sat incepe calvarul limbii si al gatlejului. Dai ‘buna ziua’ fara popas. Sa nu saluti pe ulita e pacat de moarte. Moarte sociala cum ar spune un destept de la oras.
Cuptorul batran maruntea cu dinti de flacari bucatile de lemn. Bunica cocea cozonaci si aroma lor putea ingenunchia armate. Cozonacii erau inalti de doua palme, nu vazusem asa aratari la oras. Aveau pulpa unsa cu oua indopate cu boabe de papusoi nu lacrimi de sofran. Jupoanele de nuca erau subtiratice si dantelate pe bucati trandafirii de rahat. Feliile aratau ca cele de harbuz, ingropai fata in ele. Cand eram mica pofteam la ei inca inainte sa se raceasca. Ca sa uit bunica imi dadea nuci de dezghiocat, desi mancam jumatate din ele.
– Cozonacu’ sherbinti sa licheste di stomac Liliana, nu mai scachi di boala tata viata.
Asa graia bunica. Bunicul taia lemne in curte sau isi incalzea mainile pe o ulcica de vin fiert. Vinul era dulce, facut de dumnealui din struguri negri, mici, care-si lungisera picioarele peste curte dar stateau cu mainile agatate strans de stalpii cerdacului. Umbra lor stia rosturile casei. Bunicul venea pe furis si ma hranea cu firimituri din minunile inca calde peste care sufla inainte ca un magician. Cand il prindea, bunica il lovea cu coada lingurii de lemn facand pisica sa miaune speriata si pe mine sa rad in hohote.
Azi bunica s-a desprins de langa cuptor si mi s-a asezat cuminte la piept. Cum se intamplase de crescusem mai inalta decat ea? Lacrimi ascunse cu grija in basma tremurau ca un rand de margele.
– Lina tanguie rusu’. Ia baba* asta si-o legatura di carnat si urca dealu’ la dansa.
Le adusesem bunicutelor ciocolata de la oras si manusi impletite. Colorate. In albul iernii iubeau tot ce dadea culoare. Cand am impins poarta lemnul vechi a inceput sa se tanguie in balamale. Lina statea pe prispa invelita in sumanul din blana de oaie ce-l primise Volodea, rusul Linei, de la bunicul. Canta trist in limba aceea aspra, de crivat.
– Buna ziua tzatza Lina, iar vorbesti cu tataita?
N-a intors capul catre mine ca altadata. Am crezut ca nu m-a auzit.
– Vin florili Liliana. Sa traji gradina pisti mini.
– Vine primavara curand tzatza Lina, ghioceii palpaie in padure. Indata se-aude iar pe vale fluierul ciobanului.
– Primavara vini din tini copchila. Cu mini iarna isi fashi di cap.
– Nu pleca tzatza Lina, am rugat-o. Imi aluneca suflet cald pe obraz.
– Vina Liliana.
M-am strans in ea sub sumanul greu. Aerul din plamani desena bulgari mici pe gerul de-afara.
– Oaminii vin si pleaca copchila, sufletili sa hodinesc. Cum sa pleci cand ai atatea di iubit pi pamant?
*baba = cozonac inalt de forma rotunda

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s