Nici acum nu ştiu

kissingghostpic2013

 

Îmi lăsase o notă în cutia poştală. Cutia poştală care avea marginea de jos îndoită, sfidându-mă, cu aroganţă, să comentez. Toate gospodinele de pe casa scării îşi trimiteau copiii să-mi ridice scrisorile. După ce le citeau, în cor, la o cafeluţă, lipeau marginile cu faină scuipată cu apă şi trimiteau copiii să le pună la loc. Scrisorile aduceau în general veşti proaste, veştile bune foloseau telefonul, aşa că ar fi fost păcat să mă îndepărteze din calea lor. De data asta hârtia mirosea a vanilie, semn că, pe undeva, guri flămânde devorau cornuleţe cu nucă, privind pe vizor.
Îmi dădea întâlnire a doua zi, la un restaurant unde nu fusesem împreună, deşi era la modă. Era semn că era vorba despre el, lui îi plăcea gălăgia. Pentru mine ar fi ales unul în pragul falimentului, unde patronul ar fi venit să-mi sărute personal mâna şi să ne recomande specialitatea casei. Ne plăceau crâşmele. Asta era cam singura propoziţie în care puteam să mă refer la noi, fără să mă enervez. Nu ştiam la ce să mă aştept, dar când ştiusem cu certitudine ceva despre el?
Îl părăsisem după mai bine de un an. Nu e cea mai fericită exprimare. De fapt nu fusese al meu niciodată, îi plăcea să spună că este, simţeam că mă pedepseşte pentru secrete numai de el ştiute. Pur şi simplu, într-o dimineaţă, m-am trezit şi mi-am dat seama că el e doar o fotografie într-un album, un album pe care dacă-l atingeam s-ar fi spart în milioane de particule de praf, mi-ar fi intrat în ochi, m-ar fi făcut să plâng puţin, apoi ar fi căzut pe podea, fără zgomot, fără cruce. Fotografiile pretind că încălzesc sufletul, de fapt oamenii din spatele ochilor te ţin în braţe.
N-a împărţit cu mine niciun cuvânt, m-a lăsat să plec ca şi cum plănuise toate astea. Între timp, probabil, găsise vreo broşă rătăcită în sertar, deşi ar fi fost greu să-i numeşti proprietara, câtă vreme nu arunca amintirile niciuneia. Se hotărâse, probabil, să înceapă retrocedarea gunoiului, către indezirabile ca mine.
Când am ajuns nu era singur. Dintre toţi prietenii lui X fusese singurul care nu ma supărase niciodată. Ceilalţi îi ţineau isonul, din plăcere. Comandase deja băutura mea preferată. Ferice de uitarea selectivă! 
– Vreau să-ţi povestesc despre Nora, mi-a aruncat fără nicio introducere.
Două ore, oarecum preţioase, având în vedere că ziua abia dădea ghes în amurg, am ascultat cum a iubit, suferit, nedumerit, zădărnicit şi preţuit esenţa de femeie, care se statornicise pentru el în Nora. Depăşisem limita de alcool pe care mi-o impusesem încă din ziua când realizasem că face bine la şocuri, trădări şi dureri de măsea. Mă liniştise că plătea el. Asta da grijă! 
X dădea din cap, în scop umanitar, semn că auzise şi versiunea necenzurată.
Fizic îmi era rău. Mental îmi era cald. M-am ridicat de pe scaun şi m-a prins strâns de mijloc. Îşi îngropase faţa în mine ca într-o cofă.
Ce aşteaptă bărbaţii de la tine, după ce îţi povestesc despre cea mai minunată femeie din viaţa lor? Nici acum nu ştiu.
Atunci aveam nevoie să-mi scot stomacul la plimbare, până nu făcea ravagii tot alcoolul pe care-l ingerasem. Ulcerul era un blestem pentru mine.
L-am desprins de mine şi am fugit la toaletă.
– Unde pleci? îl auzeam cum răcnea dupa mine.
X îl linişti.
– Vine înapoi, şi-a lăsat geanta pe scaun.
Am blocat uşa, căci nu ştiam ce altceva să fac. Plângeam şi râdeam şi îmi era cumplit de rău. După ce am făcut pace cu tot ce se zbătuse, chinuit, în mine, nici oglinda nu mă mai putea privi în ochi. Am spălat de pe faţă tot ce cu câteva ore înainte mă făcuse să mă simt frumoasă. N-am ieşit decât după ce mă împăcasem cu urâta care-şi făcuse loc între oglindă şi mine.
– Vii acasă, da?
Mă uitam la el şi eram convinsă că altădată înţelesesem ce limbă vorbea şi că, undeva între ultimele două tururi de vodcă, am pierdut un fel de dicţionar la purtător, pentru că acum n-aş fi putut deosebi subiectul de predicat şi nici din citatele din latină n-aveam unul pitit sub limbă, să pot să-i dau drumul să zboare, ca unui pui de rândunică ajuns la majorat.
Dacă aş fi fost o plângăreaţă, şi punând cap la cap toate momentele în care m-a chinuit fără încetare, de când l-am cunoscut, aş fi putut fi, acum aş fi fost deja o mână de cârpe, scăldate într-o baltă fără stuf. Chelnerul  chemat de urgenţă, ar fi presupus că un beţiv de origine incertă n-a mai apucat să pună mâna pe mânerul uşii de la toaletă.
Ce-o fi vrut să zică, mă gândeam. Era o capcană, probabil. Ar fi putut să-mi înşire tot prăpădul ăsta înainte, ca să mă facă să plec, acum ce rost mai avea? Nu era timpul să fie fericit şi să sărbătorească faptul că plecasem frumos, cuminte şi fără pic de scandal? Ce voiau de fapt bărbaţii, în general şi acest bărbat, în particular? Nici acum nu ştiu.
X s-a scuzat că a băut prea mult şi a plecat. Începusem să tremur. Cel mai greu îmi e când nu mi-a mai rămas nimic de spus. Oamenii au nevoie de confort continuu, chiar şi când te urăsc. Eu sunt un dezastru în materie. Nu ştiu să ogoiesc mămos. Ştiu să mă bat, să ocrotesc , să scutur de umeri, să-ţi râd în faţă, să te cert, să te amuz, dar la mămoase era aşa o înghesuială la prelucrarea coastelor, că mie mi-au dat drumul cu paraşuta.
Bunică-mea venise cu găselniţa asta, dacă nu te mai înţelegi deloc cu bărbatul, bagă-l în dormitor şi acolo lasă-l lămurit, sau nelămurit, după cum îţi vine la îndemână. Când nu mai ai cuvinte în vocabularul relaţiei, scoţi din mânecă ce ai pitit când s-au împărţit cărţile şi nu tragi de tiv. Poate că asta îşi dorea şi el, un zbor perfect, înainte de catapultare.
– A fost ziua mea şi n-ai venit …
– Ziua ta? Zi-ziua ta? m-am bâlbâit frumos. Nici acum nu ştiam când era ziua lui, nu-mi spusese, de ce acum părea important? Nici el nu-mi cumpărase flori de ziua mea, la asta se reducea ce avusesem şi ce nu?
– Da, ţi-am trimis un mesaj. N-ai răspuns.
– Mesaj?
– Nu mai repeta tot ce zic! De ce n-ai venit?
– Ce rost mai avea? Tu nu mă vrei …
– Ba avea rost, încă mai are …
– De ce? Spune-mi! De ce?
– Pentru că … hai, acasă, nu mă întorc singur! 
Ce vor bărbaţii? Nici acum nu ştiu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s