HazNa cu cazna

Să mă aştepţi în poartă, domnişoară,
să-ţi prinzi în pumn dantela din rochia uşoară,
să-ţi pleci în nori seninul din priviri
şi în obraji s-aprindă sfiala trandafiri.
Pe umeri să m-apese dorinţa obosită,
să urce-n mine tremur, prinsoare de ispită,
să certe dor, în mine, obida mânioasă
a voinicilor ce-aduc amurgul de la coasă,
să freamăt până-n deget, să-ţi desenez pe gură
dulceaţă de căpşună, pe inimă arsură,
să râzi ca de-o mirare, s-ating şi să sărut
tot ce-a fugit de mine, în noapte şi-a durut,
să mi te-aşezi pe suflet, să-mi mângâi supărarea
şi-apoi să strângi în braţe, să domoleşti chemarea,
să-mi furi din vene pulsul, din inimă o rană,
să-nghiţi din mine plânsul, să mor uşor, pe-o pană
şi vântul să ne zboare în noapte, între stele,
îngerii să ne cânte, să plouă cu inele.