Pasiuni nefericite

drinking coffee

Prima dată când l-am văzut citea ziarul.
Mă trezisem târziu. Aveam un set de coşmaruri care din când în când se prezentau la birou, deşi preferam să le plătesc să stea în concediu. Ca să scap şi de întrebările oglinzii, m-am îmbrăcat în grabă şi am început să respir, frumos şi uniform, abia după ce am sprijinit uşa pe dinafară. Stăteam la coadă la covrigi, iar el îşi bea cafeaua pe o terasă din apropiere. L-am studiat în voie, de sub pălăria cu boruri largi a unei doamne cu căţel. De câte ori se simţea privit şi întorcea capul, începeam să laud şi mă aplecam să mângâi drăgălăşenia creaţă, împingând din dos posteriorul abundent conturat al cucoanei, care ridica brusc privirea, zăpăcindu-l cu mimica feţei. Profitând că am fost servite în acelaşi timp, i-am pus prietenului patruped un inel cu mac pe coadă, în semn de adoraţie veşnică. De bucurie a început să danseze, năuc, în cerc, scuturând sarea de pe covrigii stăpânei. Când m-am aşezat la masa lui, mai privea încă doamna şi vagabondul. Nişte riduri înţelepte au tras rapid sprâncenele din cale, de frică să nu fur argintăria.
Nu eram genul lui. Bine că apucasem să iau covrigi, să crape doar orgoliul de foame. Aştepta să mă ridic şi să plec. Ma dureau picioarele. Am început să molfăi covrigii, adunând din vârful limbii tot ce încerca s-o ia la fugă. Abia acum trezisem în el indignarea. I-am oferit un covrig. M-a refuzat, scârbit. Poate avea alergie la gluten. Agăţându-mă de ultimul covrig, să mă scoată la mal, m-a luat sughiţul. Ocupată cu studiul CV-ului de sub tricoul din faţa mea, uitasem să-mi comand cafea. A trebuit să recurg de urgenţă la a lui, sughiţul îmi dădea dureri de burtă.
Era frumos şi când era nervos.
Probabil mi se bulbucaseră ochii pentru că, preţ de o secundă, a părut că mă vedea pentru prima dată. De bucurie îi mijiseră nişte fire în barbă, a făcut semn chelnerului să aducă încă o cafea şi, separat, frişcă. M-am oferit să plătesc nota, nu arătam ca o doamnă, dar făcusem un curs de eleganţă în societate. A refuzat. De unde venea el domnii plăteau, fără excepţie. Oh! S-a mutat mai aproape de mine. Dacă nu se uşurase dis de dimineaţă un porumbel pe spatele rochiei, precis era o zi de 13. De câte ori sorbeam câte o gură de cafea, punea câte o linguriţă de frişcă, să compenseze lichidul lipsă din ceaşcă. Apropierea strategică îmi făcuse praf viteza de reacţie. Predecesoarele din familie ieşiră, care de la rugăciunea sfinţilor, care de la măturat talpa iadului şi se prezentaseră să dea o mână de ajutor, taman când pe buze îmi crescuseră nişte clăbuci diabetici. Incredibil ce minuni fac tipele astea, de când au ieşit la pensie! Una m-a împins în faţă şi când frumosul a crezut că-s gata să-l muşc de gât, i-am apucat tricoul de umăr şi am şters spuma, înainte de a mă întreba frizerul de la masa vecină dacă folosesc brici sau aparat electric. Pentru că partida se terminase la egalitate, am hotărât să ne bem cafeaua împreună şi a doua zi.
De data asta am strigat condica, să mă trezească angajatele de dimineaţă, să am timp să-mi pudrez nasul şi să-mi caut rujul expirat, căzut după calorifer. Când m-am prezentat, pe nişte tocuri care îmi păruseră comode de acasă, puţin crăcănată şi aplecată înainte, nu era singur. Adusese un prieten. Nu ştiu de ce aveam aşa un efect asupra bărbaţilor, trezind în ei spiritul de echipă. Dacă m-ar fi agăţat ai mei în grădină, probabil că păpuşoii bunică-mii s-ar fi uscat de silă, nu mai pupau ei croncănit de cioară. Prietenul adusese de acasă sarcasm proaspăt. M-am căznit să economisesc bani, fără să platesc bonuri la curăţătorii chimice. A treia zi a adus două gemene. Tinere şi extrem de neliniştite. Deşi sindicatul măturătoarelor, dintre predecesoare, mă îndemna să le pipăi pe sub masă, poate îşi luau zborul, am adoptat metoda ventilaţie, deschizându-mi bluza până la buric, sutienul meu prefera bronzul natural. Seara l-am sunat pe Gerry. Un singur prieten, în caz de necesitate, aveam si eu! 
– Eşti nebună, cum să te iau la pipăit în mijlocul străzii? Dacă află Lulu?
– O sun eu, să-i spun, nu mai căuta motive. Ne întâlnim, după cum ţi-am spus, la colţul străzii. Mă răvăşeşti un pic, după care dai de înţeles că ne vedem mai târziu.
– Bine, vin, dar promite-mi că după toată tărăşenia asta, te duci să vezi un specialist.
– Vrei să vii cu struguri la casa de nebuni?
– Nu, că s-ar putea să mă reţină, din perspectiva prieteniei, ce încă ţi-o port.
– Hai, nu te mai plânge, că de mic ai vrut să te faci actor. Belmondo, ai ocazia să iei Oscar!
După scena despărţirii de la aeroport, baclava cu fistic din Casablanca, rujul îmi râdea până la urechi. Picasso ar fi scos de sub masă, instantaneu, şevaletul.
Frumosul era singur. Când m-a văzut s-a ridicat moale, a izbit ziarul de masă şi a plecat.
A cincea zi mi-a propus o relaţie strict intelectuală. L-am refuzat, îmi trăsese clapa de pe timpul când aveam una pseudo-fizică. Dacă îmi fura minţile?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s