La capătul liniştii

running white horses

Închid nevoia lumii în tremurul de pleoape,

frământă-n mere inimi umili sâmburi de şoapte,

fior de vânt ridică un tremur din ţărână,

bat clopote de iad, ruga arde nebună,

caii sălbatici în iarbă-şi bat nervos copita,

strune de ramuri cântă in forfote lihnita

de tumult simfonie, plâng tobe în văzduh,

cutremură pământul, trezesc al apei duh,

apoi tăcerea-şi lasă trup obosit pe spate,

se-ntinde în pustie praf de lumină-n noapte,

fărâma de putere duce la frunte mâna,

luna prelinge ochii furtunii, să-i ia urma,

apoi deschide uşa copiilor din astre,

să zăpăcească firea cu zâmbete măiastre.

Din frunze, blând, vioara adoarme în surdină,

pe-arcuş melancolia îşi lasă în ruină

cutremurul ce-adus-a în cer chiot de viaţă,

în flori sărut de rouă ploua-va-n dimineaţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.