La capătul liniştii

running white horses

 

Închid nevoia lumii în tremurul de pleoape,
frământă-n mere inimi, umili sâmburi de şoapte,
fior de vânt ridică un tremur din ţărână,
bat clopote de iad, ruga arde nebună,
caii sălbatici în iarbă-şi bat nervos copita,
strune de ramuri cântă in forfote lihnita
de tumult simfonie, plâng tobe în văzduh,
cutremură pământul, trezesc al apei duh,
apoi tăcerea-şi lasă trup obosit pe spate,
se-ntinde în pustie praf de lumină-n noapte,
fărâma de putere duce la frunte mâna,
luna prelinge ochii furtunii, să-i ia urma,
apoi deschide uşa copiilor din astre,
să zăpăcească firea cu zâmbete măiastre.
Din frunze, blând vioara adoarme, în surdină,
pe-arcuş melancolia şi lasă în ruină
cutremurul ce-adus-a în cer chiot de viaţă,
în flori sărut de rouă ploua-va-n dimineaţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s