De pe-un pod de-Apollodor, a sărit în gol un dor

Ganditorul de la Hamangia
Gânditorul de la Hamangia

 

L-am strâns de pe drumuri şi l-am pus în cui,
dor nebun, dezbrăcat de cutume, pedepsit în hai-hui.
Se aciuase într-o inimă bolovănoasă, fără ispită,
frumoasă, dar aspră, cu reputaţie de mare zgârcită.
Flămânzea în pustiu, implorând urgia,
un netot, crezându-se gânditorul de la Hamangia.
L-am găsit plângând pe colţurile lunii,
aştri sfârtecaţi şi lugubri pe cerul de lapis lazuli
îşi râdeau în bărbi, pentru simplul motiv
că-n galop Rosinanta îl mâna de nas pe naiv.
Într-o gravură de cupru a morilor de vânt,
stafia soarelui era prizonieră sub pământ,
disperări pe mături călăreau văzduhul, 
ascuţindu-i frica, aşteptând să-şi dea duhul,
dar, dor derizoriu, el îşi sculpta nemurire,
nu cu dalta de-oţel, ci cu mâini rupte-n iubire.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s