Unde, Froid?

where Freud

 

Niciodată, dar absolut niciodată să nu-ţi muţi sacul de dormit la vreun vecin! Dacă te îndrăgosteşti de oareşicine, faci rapid un schimb cu o prietenă din alt cartier. Să te iubeşti cu un vecin e o păcăleală, tu crezi că te măriţi şi el e convins că trage de timp, până-şi dă seama cam ce aşteaptă de la următoarea. Faptul că locuiţi pe acelaşi picior de bloc poate părea romantic, şi un semn bun, dar pe scara blocului se pişă şi cuţulache al frizerului de la ultimul etaj şi maidanezii care îi ţin de urât femeii de serviciu şi, în semne, e treaba aritmeticii ce vrea să citească.
Pe ăsta îl găsisem la avizier, când îmi dăduse o amică adresa. Încuraja colocatarii să transmită mesaje administratorului, care le bea mărunţişul de la întreţinere cu tanti Gica, posesoare index şi manual de utilizare a mai sus amintiţilor. M-a măsurat cu creionul chimic cu care mâzgălea tabelul de plăţi. Scuipat pe creştet şi abandonat de radieră, a decis, scrâşnind pe sticlă, că mă divid la 10. Pe bărbat am să-l numesc, complicat, Froid, ca să nu creadă că pomenindu-i numele mă inspiră vreun regret. Probabil că genele mi se încurcaseră printre sprâncene, la intrarea în bloc nou, aşa că Froid mi-a cerut taxă de muzeu şi a dat o tură cu mine, explicându-mi obiceiurile celorlalţi. Setul complet de reguli şi îndatoriri era publicat şi în Monitorul Oficial. Tanti Gica ţinea evidenţa şi furniza copii, contra informaţii legate de siguranţa statului pe aceeaşi scară şi bancnote de şters condensul de pe pereţi. Pentru că, în general, sunt o proastă şi n-am timp să mă educ decât în vacanţele campionatelor de fotbal, am dat pe spate la alura lui Froid. Aş fi scris alonjă, că-mi stătea pe vârful limbii, dar nu ştiu ce înseamnă. De câte ori ne întâlneam pe casa scării îşi deschidea lodenul, cât să zăresc o cravată de mătase, cămaşa cusută, la mână, de englezoaice cu nas subţire şi spălătorie cu apă de ploaie şi costum cu croială impecabilă, tradusă din italiană. Muşchii îi fremătau pe solfegiu de herghelie, aburindu-mi luneta şi Paco Rabanne îmi ţinea puţină lămâie la nas, să nu leşin. După câteva fâţâieli duşmănoase şi lipsite de distanţa regulamentară vecin-vecin, mi-a împins un bilet pe sub uşă:
“Mă încurc doar cu femei inteligente, care fac sex de la prima întâlnire.”
Froid era critic de restaurante. Citea meniul, comanda şi plătea numai ce-i plăcea. Farafastâcurile erau din partea casei. Mi-am zis, uite, domnule, un bărbat care ştie ce vrea şi nu pierde vremea cu flori la ghiveci şi bulion condimentat şi maioneză pe pârjoale cu bulcă. A hotărât, fără să mă consulte, ca eu să gătesc şi el să presteze munca grea a degustatului, cu reclamaţii şi a evaluării, pentru viitoare recomandări. Ingredientele mi le livra de dimineaţă, conform poftei de moment şi a gustului sugerat de pasta de dinţi. Cei de la McDonalds pot încinge grătarele liniştiţi, invariabil, eu închideam orice clasament pe bucătării. Când a început să se plângă că şi prietenii lui au crampe ulceroase, prin simpatie, am luat tava, cu miros de cantină cu tot, şi l-am miruit spre exorcizare, lăsând ultimul pui împănat să ardă în cuptor, până la cotorul reţetarului.
‘Adio!’, am susurat, stilizând un bobârnac din vârful degetelor. Dacă aş fi citit măcar o carte pe lună, aş fi îndrăznit să mă încurc cu Ghiţă, măcelarul de la etajul 2, nu tremurau răciturile la ce adidaşi aveau porcii tranşaţi de dumnealui. Îmi spusese tanti Gica că de Crăciun se prezentase la uşa dumneaei cu cârlionţul cozii, gamba cu şosetă şi crampoane şi urechile încă pline de guiţat, doar aşa, că-i era simpatică, să dreagă piftia lăsată de fraţii cu ochi injectaţi, de la supermarket. Cu Froid sperasem să învăţ să mânuiesc măcar râşniţa de cafea.
Ca să nu depreciez, total, ziua eliberării de sub tutela mielului cu sos de mentă şi a rulourilor cu somon fume, am dat drumul câtorva ciripituri de manele, să încălzească aerul din casă şi mi-am făcut lista de cumpărături. Sarmale în foi de varză murată şi borş cu perişoare, în deschidere, uite-aşa, aveam să gătesc, de epitaf, fără reţetă şi la îndemâna inspiraţiei!
La magazinul de cartier se călca lumea pe picioare. Primiseră legume proaspete şi ieftiniseră băutura, pentru o săptămâna. Froid, care era plasat în apropierea tejghelii, a întors capul, dezgustat, când a văzut că de când ne despărţisem umblam în pantofi fără toc şi a zâmbit amărui vânzătoarei, intrase iar în anotimpul bunăvoinţei, când implora, din ochi, fericirea. De faptul că inima lui se născuse fără călcâi, nu sufla o vorbă … După câteva pipăieli, la limita regulamentului şi faulturi la gleznă, mascate cu sacoşa de privirea ageră a camerei de supraveghere, am ajuns să cer ciuperci, carne tocată, costiţe afumate, roşii şi verdeaţă. Vânzătoarea a apăsat butonul de panică şi, cât m-am scărpinat după ureche, în necunoştinţă de cauză, şi-au făcut apariţia doi mascaţi, care m-au escortat afară din prăvălie. După un schimb de îmbrăţişări cu vânzătoarea, unul dintre ei mi-a explicat că femeile care părăsesc bărbaţi ţintuiţi pe patul morţii, fără să lase bani, măcar pentru o ultimă lumânare, nu sunt servite în acea incintă, magazinul fiind unul creştin şi marfa încărcată spiritual. Acelaşi scenariu s-a repetat la benzinărie, la ceainărie, la piaţă şi la magazinul de confecţii. La divorţ toţi aleseseră să rămână cu el. Până şi nea Ghiţă mi-a trântit uşa în nas, întorcând triumfător, cu degetul plin de grăsime, semnul “Închis”. Deh, culegeam ce-am semănat. Şi eu semănasem cronici de mâncat cu şerveţel şi furculiţă, nu mici târâiţi în muştar. Singurul care mă alesese pe mine, fără să ceară alocaţie la tribunal, fusese un papugiu de vreo 11 ani, căruia Froid nu-i plătise, pentru că, în timp ce căsca gura la mine, scăpase peria, dezlegându-l la şireturi. Nu fusese vina lui că uitasem să las aerul de picoliţă şi ecusonul acasă!

Administratorul îmi umflă facturile la întreţinere, pentru că tanti Gica l-a asigurat că l-am făcut pe bietul Froid să mute două calorifere la mine. Froid n-a mutat decât o ţeavă în bucătărie, prin care mă ascultă când bocesc pentru că nu-mi găsesc apartament la schimb. Şi cum dau cu pernuţele ornamentale de pereţi, când sunt obligată să mă uit la programele de la televizor pe care le mânuieşte din propria telecomandă. Băiatul de la cablu e frate cu bucătarul, căruia i-a dat 5 stele.
Dacă nu vă pricepeţi la filosofie, mai bine citiţi cărţi despre fotbal, din închisoare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s