Ieri – cer senin

young couple

Cand l-am vazut prima data lasam cel mai pretios baiat din oras sa ma sarute. Nu implinisem 18 ani si trebuia sa-i cer voie tatii sa lancezesc in serile de vara in parc, cu alti adolescenti, cu alte vise. Baiatul meu era frumos, avea ochi de cer gata de somn si canta la chitara. Canta balade rock pe chitara acustica lasata inadins dezacordata sa sune ragusit dupa cum ii era si numele – Janis. Imi canta deja de vreo doua saptamani si ma indragostisem putin de genele lui lungi care prindeau pe furis privirile mele si le ascundeau sub pleoape. In acele crude tinereti inima mai credea ca pamantul nu se oboseste cu numaratoarea pasilor. Restristea fricii de moarte – inoculata odata cu chiciura ce-si infige ghearele in par ca un liliac, din cel movaliu, fulguit primavara pe copac- ramane sa peticeasca ponosit ruptura gandurilor devenite ele insele capabile de sinucidere. Si viata socoteste, nu numai moartea, se lauda cu chilotii de matase ai amantelor. Doar tu omule e bine sa nesocotesti, nu poti infrunta doua stihii decat invrajbindu-le una impotriva celeilate si pitindu-te in uitarea amandurora.
Seara imbracam parcurile in cuvinte. Diminetile le erau gangurite in lapte dulce, cele mai frumoase zambete sunt cele in pielea goala, cand le pui dinti invata sa minta. Odihneau apoi taceri pe baston, cand si cand cate un regret pluvial dadea pe ochi afara iar zambetele nu mai urcau inspre palarie ci se lasau pe burta amortind rupturi de menisc in proteze. Seara sprintara, fata cu sarea-n bucate a zilei, ne mana din urma cu nuieluse de alun. Ne prefaceam indignati dar ne tradau freamatul de sub piele si pistruii care luau foc pe obraji. Niciodata sa nu trimiti un parc la manastire. Ele nu stiu a calugari. Parcurile sunt povesti de la usa raiului, aducandu-ti aminte ce-ai iubit si parasit in iad inainte de a-ti face intrarea la Dumnezeu.
Aduceam cu noi toate interdictiile de zi cu zi, le dezbracam si le snopeam in bataie. Acum imbatranind plang uneori pentru ele, le batjocoream nestiind ca si ele fac parte din noi. Parcul nu ne para cand fumam, cand imparteam sticle de bere ieftina, cand sarutam alte buze flamande sau mai scapa cate o mana iubitoare de propaganda pe paduretele din san. Nu vorbeam niciodata despre sex. Apasa atat de greu pe creierele noastre incat simpla mentionare ar fi produs o orgie de orgasme. Recitam poezii, comentam cartile altfel decat la scoala, despuiam de coperti cartile cenzurate ale epocii. Ne imprumutam viniluri cumparate pe sub mana de vreun parinte cu relatii. Inchizand usile, comunismul ne obliga sa deschidem larg ferestrele, in casa incepea sa miroase urat.
Asa se face ca ma indragostisem putin de cel ce canta la chitara. Si el se indragostise putin de mine. Si nu era chiar visul american, el era golgheterul din visul oricarei fete dar eu nu eram fatuca cu pampoane. Exista si o atractie a uratului. Daca iti innobilezi zilnic felia de paine cu miere de albine la un moment dat ti se face rau si te tratezi cu moare si varza murata.
Bunica-mea imi recita si ea la micul dejun, nu rugaciuni ci doina fetelor ramase grele desi erau fara doar si poate considerate usoare. Nasa-mea brodase niste stergare cu inscriptii pe aceeasi idee ( ah unde au disparut nalucirile bucatariilor de altadata “eu pe sotul meu acasa / il astept cu flori pe masa” ? ). Apareau din senin taieturi de ziare cu suflete pierdute consemnate in epoca amintirilor de dupa razboi. Pentru ca propaganda de acasa scuipa coji de seminte pe capul celei de partid si desi l-as fi pupat macar o data sa vad cum e, ma tineam dreapta si nesimtitoare. Facusem gastrita de la atata incordare, dar era tratabila – cu niste prafuri de var ca acelea in care bunica-mea imersa caisele si prunele inainte de a le da de zestre dulcetii.
L-am vazut taind parcul in diagonala, inalt si stramband din nas. Ca sa-mi maschez interesul l-am lasat pe solist sa ma sarute neglijent. Il puteam studia in voie. L-am prins ca ma remarcase si el, indiferenta nu e perfecta.
Cateva zile nu a mai trecut prin parc. Apoi intr-o seara cineva a adus niste jocuri de table. Am pus-o ad-hoc de un campionat. A aparut de nicaieri si a intrat in lupta direct cu chitaristul meu. Nu eram o fatuca cu pampoane. A castigat si m-a provocat din priviri sa-i arunc manusa. A fost de ajuns sa-mi las tricoul sa alunece pe-un umar . “Cine nu triseaza ori e prost ori se fenteaza … singur” imi soptea Nana cand jucam poker cu babele mele. A plecat bombanind in timp ce baietii ii plasau glume la cingatoare. Trecea apoi in fiecare seara dar fara sa ma bage in seama. Dupa cateva saptamani am gasit un mac pe banca unde sedeam de obicei. Am stiut ca e de la el. Pur si simplu am stiut. I-am frant inima chitaristului, dar numai pentru o perioada scurta dar benefica de timp in care a compus o bijuterie muzicala pentru o adevarata fatuca cu pampoane si nu o impostoare.
El m-a invitat la plimbarea indragostitilor, cand luna inca n-a facut riduri si lacul n-a apucat sa-i spuna ca-i cam grasa. Cand a incercat sa ma sarute mi-au sarit cerceii din urechi. Aveam clipsuri, niste stele verzi cumparate pe gustarelele din pauza mare de la Fondul Plastic. Pacat si de rochia mea in ape ce amintea de pasuni de munte si ghinionul oii sa schimbe lenea pe transhumanta. Fenomenul nu s-a mai repetat pentru ca de cate ori ne apropiam nasurile ne gadila amintirea. Apucasem sa fim prieteni si ca orice relatie nascuta intre oameni avea sa fie pusa la grele incercari.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s