Pe marginea tăcerii

sewn mouth

Sunt o mare timidă. Şi ca pentru orice timid, emoţiile nelăudate se răzbună, adunate în ceaţă şi năvălesc când ai turnat prea mult vin în suflet. Orice fiinţă vie, ţinută strâns în frâu de timiditate, e dublată de o alta imaginară, parazită, decisă să locuiască sub acelaşi rând de piele, fără a fi însă nevoită să plătească chirie. Şi nebuna, căci nebună de legat e, fără doar şi poate, are ca unică formă de expresie curajul extrem.
Mi-aş fi dorit atât de mult să fiu ca acele femei care se duc la crâşmă, să-şi târâie de păr iubitul acasă. Bineînţeles că nu e elegant, până şi normele de politeţe avantajează bărbaţii … dar e vesel, animat. Decât să-l aştepţi în tăcere acasă, muşcându-ţi buzele şi crăpându-ţi pielea de pe mâini, gândind că bea banii pentru cursul de înot al copilului sau mângâie, pe dedesubt, vreun tiv de fustă, îţi pui 3-4 bigudiuri, capotul flauşat şi cizmele de cauciuc, să pară că a fost o idee abia atinsă, şi nu zbor cu premeditare, şi te prezinţi la crâşma pe unde îşi face veacul. Barmanul se apleacă să-şi strângă puful de pe pantaloni, pentru că e interzis să râzi de clienţi, în timpul serviciului. Prietenii nu apucă să-şi facă vreo strategie şi îi ia râsul, pe nepregătite, iar iubitul e în pericol să înghită toate muştele, care nu s-au dedat la mierea de pe fâşiile de hârtie, ce atârnă din tavan. Jenat şi împins de la spate de cel mai bun prieten, te ia de toartă, ca pe o sacoşă, mulţumeşte cerului că ai ţinut taxiul pe loc, te duce acasă, unde promite că te părăseşte dacă îl mai deranjezi, decis însă să schimbe crâşma, ca să prevină împărţeli de bunuri şi scandal.
Ah, cât aş vrea să am curajul, să ajung măcar până la uşă! Dar parazita din mine doarme, când se discută despre protecţia bunurilor personale. Ce-i drept, mi-a dat un brânci ultima dată când am întâlnit un fandosit şi cu asta crede că s-a achitat de datorie. M-a zăpăcit într-un asemenea hal, încât m-am dus şi i-am spus verde în faţă şi fără vreun preambul, cât de tare m-am îndrăgostit de flecăreala lui. După care m-am dus acasă, mi-am dat trei tigăi peste cap şi n-am mai ieşit vreo săptămână din gaura de şoarece, de frică să nu vadă cineva că mă simţeam proastă. Şi pentru că toată lumea a văzut cât sunt de toantă, m-am bâţâit încurcată de clona parazită, care se gâdila teribil şi nu se mai putea opri din râs. Cele mai fericite clipe, sfidând orice logică, sunt cele în care ea doarme sau îşi bea minţile şi pot să sufăr, în tăcerea mea, proprie şi personală. Pentru că în mare parte din timpul anului locuiesc fără cuvinte, nu observ, cu uşurinţă, când alţii le ascund de mine.
Eu nu spun unui bărbat că-l iubesc, fără să mă ţin de cuvânt. Mă ţin de silabe, atât de tare că le sugrum, ca pe puii de-o zi. Dragostea ucide. Cu nebăgare de seamă.
Prima dată când am luat o pauză din cântat pe interior, pe stradă, l-am văzut în parcarea unui lanţ de magazine. Lua măsura bustului unei şatene şi avea mâinile pline. A fost cât pe ce să le bat în geam şi să le spun că la M&S măsurătorile sunt gratuite, dar femeia îi dăduse deja adresa. Parazita era plecată în croazieră, aşa că m-am descurcat cum am putut, adică am tăcut.
Data următoare a fost să fie la o petrecere, când mi-am uitat pudriera la baie şi l-am găsit căutând-o, pentru mine, pe sub fustele unei blonde, care se ruja la oglindă. Parazita, trezită brusc din somn, mi-a dat o pereche de palme, făcându-mă să înjur. Destul de urât, să fiu sinceră, dar, pe feţele lor, şocul se instalase atât de profund, încât am înţeles pe loc că textul nu se potrivea deloc cu configuraţia facială. M-am tot întrebat, dacă tot suferea de doruri nestăvilite şi inconsecvente, de ce nu mă părăsea? Aştepta să-mi pun bigudiurile, capotul flauşat şi cizmele de cauciuc şi să-l trag, de păr, acasă? Sau poate îi plăcea să doarmă în linişte, gălăgia te impulsionează doar la serviciu, iar muzica e pentru împărţit cu prietenii.
De la o vreme, pe lângă faptul că sunt o mare timidă, m-am instruit să fiu o şi mai bună jucătoare de-a v-aţi ascunselea. Adică, decât să tremur de frică, în canal, cu şobolanii, mai bine mă demachiez în gaură de şarpe.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s