Mâine – aproape furtună

spiked bra

 

Nu cunosc un mijloc mai eficient de a încuraja flirtul şi aventurile la birou decât pomposul ‘team-building’. Trebuie să crezi că eşti fericit, ca să rezişti atmosferei. Nu e nimic premeditat. Ca orice altceva, când e vorba de oameni … se întâmplă. Dacă numărul de bărbaţi din firmă, îl bate pe cel al femeilor, nu e nevoie să strigi după ajutor sau să inviţi angajaţii să-şi aducă singuri pereche, doar nu te ocupi de comunităţi, de alea se ocupă primăria. Pur şi simplu alegi locaţia în acelaşi loc cu o firmă complementară.
Privilegiată fiind să particip la astfel de aduceri de zen la locul de muncă, îmi făcusem o rutină. Mă agăţam de cel mai fericit participant, care nu mă dezamăgea, prinsesem şpilul din discuţiile cu fraţii mei. Fericiţii povestesc ore în şir doar despre nevastă şi copii. Corporatiştii au timp, în general, să facă doar un copil, rar doi, e greu să te ţii după un copil genial, un risipitor al puţinei energii de care mai dispui la întoarcerea acasă. De la doi copii în sus vorbim de martiri.
În acel an găsisem unul mai tânăr cu vreo 8 ani decât mine şi atât de entuziasmat de proaspăta lui soţie, că nici James Dean n-ar fi făcut o impresie mai bună asupra mea. De cealaltă parte a restaurantului, frumosul meu din parc flirta lejer cu o expertă în programări la coaforuri de lux. Nici nu ştiu dacă am răsuflat uşuraţi, când ne-am văzut sau ne-am dosit singuri spaima în oase.
Locaţia team building-ului era Eforie. Malul mării, valuri, apus de soare – grenade cu siguranţa trasă. Pentru că, prin alăturare, deveneam material inflamabil, certificat de ora de chimie, serile ni le petreceam pe faleză, ca în caz de urgenţă să nu mai fie nevoie să chemăm pompierii. Există momente când o plonjare în cap îţi poate salva pielea. Am evitat să ne povestim prin câte am mai trecut, melodrama predispunea la dictatura beţiei, care ne făcuse deja să pierdem primul pariu cu marea.
Inevitabilul vine, însă, pe nebănuitele căi ale Domnului. La petrecerea de weekend şeful a insistat ca toată lumea să încerce cocktail-ul creat ad-hoc, cu participarea tuturor entuziaştilor, ca să ni-l putem trece pe cartea de vizită. Când am simţit prima undă de răcoare, semn că eram încă în viaţă, frumosul încă visa frumos. Mă săruta de mama focului şi se lupta cu închizătorul sutienului. Acest nod gordian a fost creat de femei pentru femei, ca să ne dea timp de gândire – o chestie pe care o folosim foarte rar în preajma bărbaţilor cu cotă de piaţă. Deşi degetele îi trimiseseră vorbă înapoi către creier, că n-au găsit secretul, insistenţa îl gâdila pe la coaste, să-i menţină măcar interesul treaz. Eram atât de ‘Stan şi Bran’ încât nu m-am putut opri din râs, nici după jumătate de oră. Pentru că râdea şi el, fără să ştie de ce, s-a supărat. Aşa că dimineaţa ne-a găsit în aceeaşi postură, de amanţi fără noroc, în care ne lăsase decuseară.
Am reuşit să dregem prietenia dintre noi şi, fără să mă laud, tactul îmi aparţine. Vai şi amar de următoarea noastră întâlnire, din întâmplare!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s