Nefaste întâlniri amoroase, care plesnesc în dragoste şi mai sus

banana candle

Când l-am văzut pentru prima dată, îmi fura o tartă cu struguri de sub nas. Eram la subsolul Intercontinentalului, la împinge-tava şi pusesem ochii pe ea, de mai bine de 5 minute. Era ultima şi îi intrebasem deja pe ceilalţi trei bărbaţi de dinaintea mea, dacă nu ar fi fost frumos să înceapă ziua (sau miezul ei, mă trezeam târziu) cu o faptă bună şi să cedeze prăjitura unei gravide. O faptă bună pe zi era de ajuns, nu trebuia să subscriu şi eu la una. Dumnezeu, însă, care ştia foarte bine că fetele tinere pot rămâne gravide şi din senin, l-a plasat pe dracul în capul listei. N-am reţinut decât că avea degete lungi, pentru că în drum spre casa de marcat a pipăit cu neruşinare boabele verzi, după care le-a trimis la ghilotina incisivilor. Nu ştiu la cât timp încep să acţioneze blestemele, dar înjurăturile n-au avut niciun efect. Poate pentru că a trebuit să le disec pe înfundate, câtă vreme mânau coada, de la spate, doi miliţieni de la circulaţie. A trebuit să mă mulţumesc cu un şanticler – prea multă ciocolată pentru zăpuşeala de afară.
Ronţăiam o măslină, pe care o pescuisem din salata orientală, în timp ce rondele maionezate de cartofi se agăţau de picioarele subţiri ale furculiţei, chemând-o înapoi la joacă şi felioare transparente de ceapă duhneau, de la o poştă, a iuţeală. Aceleaşi degete subtiri, care mă supăraseră până la lepadarea de raţiune, dirijau acum furculiţa către incisivii ascuţiţi deja pe coaja de struguri şi, într-o înşiruire muzicală de ‘mm-uri’, au început a măcelari senzualitatea deplasată a domnişoarelor barabule. Nici cu degetele mele nu îmi era ruşine, deşi nu se iubiseră cu niciun pian, aveau o slăbiciune pentru băieţi tineri şi cu apetit sănătos. Şi pentru maioneză. Am prins a mă juca, pisiceşte, cu câţiva ciucuri de maioneză, după care i-am depus pe obrazul netrebnicului, care luase mâncarea de la gura studentului sărac şi gravid de circumstanţă. O fi fost de la exces de tupeu sau s-o fi gâdilat, că numai ce a început să hohotească de râs, în timp ce s-a aplecat să mă pupe pe faţă, cu gălbeneala uleioasă cu tot … Pentru că nu voiam să las nici răpirea tartei nepedepsită, i-am plasat construcţia de ciocolată în buzunarul blugilor şi m-am gudurat puţin pe lângă el, cât să se înmoaie de fericire. Doamnele de la bucătărie, chemate de casieriţă pentru aplauze, ne-au ajutat să curăţăm ce nu pătase, după care ne-au oferit, din partea casei, câte o porţie de ghiveci călugăresc, că nu se atinsese nimeni de legumele puse la grămadă fără nicio treabă.

La şase luni după pedeapsa vegetariană eram tot împreună, eu nerăbdătoare să începem propriul nostru ghiveci, el calm şi răbdător, dându-mi şansa să upgradez reţeta la sezon. Venise iarna şi singura legumă, care ţinea de cald, era porcul. Era un an ca Ivan, nu Turbincă, celălalt – cel Groaznic.
Nu ştiu de unde făcuse rost de o sanie şi m-a purtat prin nămeţi tot Bucureştiul. Întorşi în Regie, ne-am bulgărit pe săturate. Se declarase războiul de 24 de ore, între fete şi băieţi. Îmi amintesc cum un flăcău cu cizme de motociclist m-a pus la pământ, îndepărtându-mi toată Helena Rubinstein, cu şerveţele de zăpadă. Şi mare i-a fost mirarea, când, după toată cazna, nu mai semănam deloc cu iubita lui. Iubitul meu, însă, avea vederea bună şi un upercut mişelesc. Războiul s-a prelungit cu încă 24 de ore. Noi n-am mai aşteptat finalul. În fine, eu mai aveam nişte strategii de rezervă, dar pe el îl enerva promoroaca din păr.

Acum e momentul acela când îmi aduc aminte că nu prea am avut noroc în viaţă şi îmi vine să plâng. Toată vara, şi parte din toamna blândă şi înţelegătoare, l-am tentat cu decolteuri în formă de inimioară, fuste despicate obraznic, aluniţe împrumutate de dermatograf colţului gurii. Îmi spălam toate sutienele decuseară, ca să pot exclama, enervată, dimineaţa: “ Nu s-au uscat drăciile!” şi să mă împachetez, cum puteam şi eu, în tricouri cu imprimeu. Nimic. Neclintit ca stejarul, declarat secular, din faţa cantinei. Şi în ziua în care temperatura a tras o fugă la ruşi, să vadă dacă mai era loc de joacă în Siberia, hormonii iubiţi au avut chef să se dea pe tobogan. După pufoaică şi primele două pulovere, deşi trăiam o stare de mijloc, între ruşine deznădăjduită şi poftă isterică de râs, am încercat să-mi imaginez scena scăldatului din filmul ‘Şatra’, ca să mai repar din încărcătura momentului. N-aveam eu cincisprezece fuste creţe, dar aveam foanţe cât să fac faţă melodiei până la sfârşit. După blugi, ciorapi lungi de bumbac şi şosete flauşate m-a apucat râsul. Mereu mi se întâmpla. Nu pot sa înţeleg de ce bărbaţii n-au chef de râs, înainte de a se apuca serios de amor. S-a aţezat pe pat, obosit, cu palmele pe faţă. De frică să nu-l fac să plângă, m-am apucat să împăturesc toate hainele. Când aproape că le dovedisem, m-a întrebat dacă nu-mi era foame şi a hotărât, de unul singur, să ne îmbrăcăm şi să ne facem apariţia la cantină, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Era rândul meu să simt că mă ajungea plânsul, dar, ca să-i fac în ciudă, am mâncat şi brânza cu smântană şi mămăliguţa, ca să mă asigur că aveam să sufăr de crampe la stomac toată noaptea.
Când aproape că îmi pierdusem nădejdea, m-am hotărât, aşa, cu obidă de tip socialist, să investesc, capitalist, într-un port-jartier. Fusesem invitaţi la ziua unui văr de-al lui, care închiriase un restaurant întreg pentru petrecere şi ceruse ţinută obligatorie. Avea să-şi ceară, spre dimineaţă, prietena de soţie, cu pantalonul încreţit pe genunchi şi un trandafir roşu, pe post de inel. Fetele aşteptau în şir indian să-şi corecteze machiajul, în timp ce băieţii se corectau de fiori reci pe şira spinării, semn că se apropia o epidemie de gripă, mai cumplită decât cea aviară. Iubitul meu şi-a dat seama că nu aveam mare lucru pe mine, să tragă la cântar, abia când ne-am înlănţuit pentru primul blues. L-a apucat, aşa, deodată, un râs din ăla de-ţi trece pielea pe prundiş, după care o bate cu maiul, la râu.
– Ce-i cu tine, Iubi? Ţi-e rău?
– Rău? Nici nu-mi mai aduc aminte când dracu’ mi-a fost mai bine! Nu îmi dau seama dacă eşti răvăşitor de proastă sau încă mai plătesc pentru tarta aia, acrită, de struguri …
– Se acrise?
– Da. Bolborosea …
– Te-aş întreba dacă şi tu m-ai cere tot cu un trandafir, dar ai să-mi spui că exagerez … Mergem acasă?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s