Introspecţie în lumea navetei

Train

 

– Misogin, ai? Ia să mergi mătăluţă de acum la serviciu cu naveta, că văd că ţi s-a urât cu maşina!
– Ete, nah! Ce, m-a făcut mama în maşină? Pe-atuncea era boier cine avea căruţă …
Aşa grăit-a bărbatul meu de dimineaţă, iar eu, nervoasă, am apucat naveta şi, uitând de pantofii cu toc, i-am izbit uşa BMW-ului în nas. Îmi spusese o colegă de birou să cumpăr pantofi cu toc de plastic, cei cu toc pe schelet metalic erau grei de cărat în sacoşă. Toată lumea care face naveta foloseşte tenişi, ca să se protejeze împotriva deranjului la bătătură. Când am ajuns la gară, casa de bilete era închisă.
– Plătiţi direct la nea Gogu, conductoru’, duduie, nu-i nevoie să vă piară cheful de navetă aşa de devreme. Se poate şi abonament. Iaca, eu şi băieţii suntem navetişti de când ne ştim … nu-i aşa, băieţi?
– Aşa e, şefu’ …
Băieţii îşi ţineau, cu mâna pe burdihan, nasturii cămăşii, de frică să nu plesnească vreun copil peste faţă. Se prezentaseră la apel cu mustaţa încârligată la capăt şi ochi tulburi, de fericire că i-a băgat şefu’ în seamă. Eu, inocentă în ale navetei, am crezut că li se înceţoşaseră ochii de lacrimi, că merg la serviciu.
În tren, s-au dovedit a fi de mare ajutor, nişte gentlemen-i drăguţi, de provincie, în fond, blestemaţi să inhaleze zilnic noxele capitalei. Mi-au oferit locul de la geam, sfătuindu-mă să las naveta la picioare, ca să nu ne cadă, Doamne fereşte, în cap, dacă vreun prost se hotăra să tragă de frână.
Când a apărut controlorul, au preluat sarcina de a-mi face rost de un abonament.
– Ce-avem noi aicea, băieţi?
– Ai grijă cum te adresezi, nea Gogule. Duduiţa e nouă pe şine şi trebuie abordată delicat.
– Un abonament, vă rog, am intrat şi eu în vorbă.
– V-aţi găsit de lucru la Bucureşti?
– Nu, la Bruxelles, dar Monsieur Poirot m-a avertizat că e moarte sigură, dacă iau Expresul.
– De când am intrat în NATO mă obligă să citesc literatură străină, la seral, aşa că nu-i nevoie să mă luaţi la mişto. Cu cafea? Băieţii plătesc cu bere, dar nu cred că e cazul dumitale …
– Cu cafea?
– Am un nepot, care vine din spate şi împarte cafele şi sendvişuri cu salam.
– Aveţi vagon-restaurant?
– Am avut, dar l-au transformat în vagon de prim-ajutor, că mulţi îşi mai pierd minţile pe tren! 
După ce-am platit pentru abonament, am aruncat un ochi pe navetă … era plină de sticle!
– De unde-au apărut sticlele astea?  am întrebat, dezgustată.
– Păi se făcea să le ţinem în mână, dacă dumneata tot ţii naveta goală?
Nesimţiţii plasaseră sticlele cât m-am întreţinut cu controlorul, ca să nu plătească, şi pentru ele, bilet. Băutura alcoolică nu e prohibită, în tren, dar se suprataxează, aşa că n-a fost nicio surpriză să aflu că în contul abonamentului intraseră şi pişcoturile ţăranilor! Parcă ştiau ei ce-i aia, ei încă duceau prazul în servietă!
Pe peron, în Gara de Nord, m-am trezit vorbind:
– Măi, domnule controlor, adică eu plătesc abonament all inclusive şi sticlele porcilor ăstora merg cu naşul?
– S-a înrăit lumea, domniţă, de când au scos vagoanele pentru fumători s-a înrăit lumea …
Când am ajuns seara acasă, muncită, epuizată şi de serviciu, şi de navetă, bărbatul meu mă aştepta cu mâna în şold:
– Unde-ai stat atâta? De două ore am ajuns acasă şi nu am găsit nimic de mâncare! Şi-ai murdărit şi naveta …
Lua-i-ar dracu’ de misogini nerecunoscători!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s