Dumnezeul mamei lui

Heaven-Hell

L-au biciuit, l-au umilit în fel şi chip, l-au răstignit, l-au scuipat şi, dacă noodle-şii ar fi fost trimişi la export mai devreme, l-ar fi trimis lui taică-său într-o valiză. Ca să-i întărâte şi mai tare, fiul lui Dumnezeu s-a uitat la ei şi s-a rugat Tatălui să fie iertaţi, că erau proşti de nu ştiau ce fac. Sfidând perioada de doliu, au început să joace darabana, cu degetele pe masa din crâşmă, aşteptând răzbunarea cerurilor, o apocalipsă, o durere de ficat, măcar. În schimb, Tatăl l-a înviat, parcă pentru a demonstra că oxigenul rezistă în acelaşi procentaj, chiar dacă tâmpiţii respiră în exces. Apoi l-a luat la cer, după cum ne spusese că se întâmplă după moarte. Adică l-au omorât, l-a inviat, l-a omorât, îl ţine viu, pentru că-i place să ispăşească. Pentru că tot nu se întâmpla nimic, au început să-i pună în cârcă tot ce era de prisos: molime, furtuni, puiul cu trei picioare, nevasta cu gura mare şi vălul de pe ochi. Pentru că tot nu reuşiră să-L enerveze, nici măcar de-un cutremur mai acătării, au început să-L joace în travesti. Au recreat ei tot ce crease El, schimbând faţa planetei. Dacă tot nu I-a dat nimeni în judecată, au hotărât să-L omoare, poate le mai ieşea de-o iertare. Unii L-au ridiculizat, înfruntându-L. Alţii L-au venerat, cu preţul afişat pe mânecă. Alţii i-au gândit, în amănunt, sfârşitul, folosind imaginea creată de ei înşişi – o clonă războinică, cu aspiraţii pipernicite. Când până şi particula Lui a refuzat să dispară, au întrevăzut răspunsul, explicaţia. Orice lucru, fiinţă sau fenomen, pe care încerci să-l subjugi, să ţi-l subordonezi adicătelea, îl explici. Pentru că nimănui nu-i mai pasă de acorduri şi ortografie, de adunări şi imaginaţie creatoare, stăpânii banilor au investit în studii care au înlocuit mâncarea, având ca provenienţă grădina din jurul casei, cu compuşi triviali şi degrabă alienatori ai sănătăţii şi concepţiei despre viaţă. Şi pentru că trebuiau să poarte un nume, li s-a spus, conspirativ, “un grup de cercetători britanici”. Făcându-l pe Dumnezeu una cu pământul, modelat apoi sub forma oalei cu cioc, în expoziţii de artă pompoasă, s-au orientat şi spre sinonime, începând cu nişte antonime. Au explicat de ce suntem sănătoşi sau bolnavi, veseli sau trişti, atractivi sau respingători, flămânzi sau sătui, proşti sau deştepţi, curvari sau abstinenţi.
Pe sinonimă au abordat-o mai greu. O preţioasă şi o fudulă! Dar şi-au dat ei repede seama că-s tot ăia de i-au tras şapca pe ochi lui Dumnezeu, aşa că au luat la puricat şi Iubirea. La urma urmei e doar o formulă chimică! Vai şi amar de ce a mai rămas …
Timpul e pulsul lui Dumnezeu, fiecare bătaie de inimă e o parabolă a vieţii. Iubirea e singura lui muză cu drept de vot. Şi-a pătat,totuşi, nemurirea, când a refuzat şi s-a dat bătut.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s