Nervi străvechi

‘Storm ravaged ship’ by Vladimir Bibikov   Griji mărunte îl aduc pe punte, nori-bărbaţi adună oastea de furtună, bătrânul matelot pretinde că-i şchiop, sub petecul de piele în ochi îi joacă a rele un licăr de trufie, război atunci să fie! Aerul nevricos tremură neputincios, norii se-mbrâncesc şi-n tunete strivesc tăcerea, de pe cer împlântă … Mai mult Nervi străvechi

Pinacotecă

Mă-ntreabă poeziile, aşa, din senin, dacă nu le duc în vizită la Maestrul Esenin sau la Domnul Eminescu, la Domnul Poe, de ce nu le îmbrac frumos, în ecou, în loc de rimele îngălbenite-n dantele, de ce nu am mai multă grijă de ele? Sunt atât de naive bietele copile, neprihănite, se-amăgesc cu vise futile, … Mai mult Pinacotecă

Din umbră

În fiecare strop de lumină Soarele se plânge de Dumnezeu, pentru neputinţa de a ascunde în întuneric urzelile Universului. În fiecare şoaptă de întuneric Dumnezeu îi odihneşte speranţa.

Incoerenţă

De câte ori te arunc în cuşca cu lei mă dor cheile, cu ochii tăi, fiarele nu muşcă din tine ci lasă blândeţea să se-ascundă de mine în transă, regretele şi furia îşi ascut zimţii, să zgârie pielea trufaşelor minţii şi zac, aşteptând să mă doboare refuzul iertării de-a pleca din răbdare.

Nu te

În două cuvinte m-au urgisit cerul, pământul şi miezul de schit, în două cuvinte îndur şi mă-ndură setea de sare din lacrima pură, în două cuvinte mă răstigneşte viaţa şi nu se căieşte …

O umbră din cer

– Unde sunt toţi, de ce-au plecat? – S-a lăsat frigul, Doamne şi a-nnoptat. – Le-am dat focul, blândeţea din lună, îngeri de noapte, de pază bună … – E drept, Doamne, dar ei gândesc că şi tu ai Sfinţii, ce te feresc de diavol, de singurătate, nu-şi imaginează că ţi-ar fi frică de moarte. … Mai mult O umbră din cer

Portret de dac

Pentru că nu i-am găsit acasă pe draci, a trebuit să mă mulţumesc c-un interviu cu daci. – De câte ori îi cotropeaţi pe romani? – În fiecare zi, ne permiteam, aveam bani, dar ca să economisim fosile, pentru petrol, îi păruiam la noi, pe tăpşanul gol, noi am spus primii că drumurile duc la … Mai mult Portret de dac

Flămândele pietre

De ce îmi trag pietrele paşii în luciul rece şi înşelător? De ce se lasă atraşi laşii în tăcerea granitului invidios pe picior? Îi fură mersului cadenţa şi glasul, îi mestecă tremurul, ce glisează pe os, crispând muşchii tineri, ducând în impasul de-a iubi o piedică, când te zbaţi furios. De ce mă duc unde … Mai mult Flămândele pietre