Marţieni prietenoşi

kiss girl

Vara şi examenele nu se potrivesc deloc. Dacă vara îşi pune costumul de baie, examenele se încăpăţânează să se cocoaţe pe pantofi cu toc. Vrei, nu vrei, trebuie să le tratezi ca la parada modei.
Am tras nişte pantaloni scurţi lângă maieul pe care nu aveam de ce să-l apuc şi, cu niscaiva speranţe de insolaţie şi foi de curs, am luat-o la pas, spre Cişmigiu. Aş fi mers până în Herăstrău, că era loc de mai multă întârziere, dar acolo pescuiau rechini de la Agronomie.
Deşi picioarele căutau cochilii de melc, când am ajuns în parc era încă dimineaţa. Băncile la vedere erau ocupate de pensionari cu chef de activităţi în aer liber. Pe băncile de sub umbrare raiul se lăfăia în tăcere, crezând că nu-l vede nimeni.
– Hei, ce-i cu tine pe-aici, ai de gând să treci toate examenele din Cişmigiu sau speri să mai pice vreo Giocondă, din cer?
– Şi eu te salut! Zi şi tu că nu ne-a purtat noroc ultima! Am tras lozuri câştigătoare, fetiţă, ia, dă-te mai aproape, că am senzaţia că îmi lipsesc nişte pagini din ultimul curs.
Colegul meu îşi măsura zâmbetul, la deschidere, cu un şubler tip coif, din coli A4, cu înscrisuri la indigo.
– Poate ţi-ai uitat şapca acasă …
– Că bine zici, am uitat că le-am reciclat înainte de utilizare! Nu-i nimic, învăţăm de pe-ale tale, dacă tot s-a nimerit să ne batem materia de cap, împreună …
– Nu-ţi programa seminariile la mine în laborator, că abia ce mi-am pus la uscat eprubetele … Oricum n-am decât trei cursuri la mine, pe restul am scăpat nişte zahăr şi au chef de joacă cu furnicile.
– Mă scuzaţi, pot să-mi citesc şi eu cursurile aici, cu voi?
De data asta era o brunetă, o tentă albăstruie care mă ducea cu gândul la balerinele de porţelan, mândria lui taică-meu. Colegul şi-a atârnat colţurile gurii de coiful de hârtie, dinţii i se dădeau uţa, cu faţa la soare.
– Sigur, răspund circumspect. Zânele Cişmigiului ne distrăgeau de la învăţat, dar ne blagosloveau cu multă înţelepciune, în compensaţie. Şi nici nu ratam examenele …
– Sunt Carla, de la Chimie …
– Noi cu şuruburi, bâgui colegul, în timp ce eu îl admonestam din priviri, ţuguind piuliţa.
– Iar el e Lenu, prietenul meu …
S-a ridicat cortina, spectatorii aplaudau, înecându-se cu popcorn. Duduia era singurică, dar părea să creadă că ne face plăcere să dăm mâna cu prietenul ei imaginar.
– Hahaha!!! Bună asta! … Îţi şopteste la examene? se-avântă pe creste de cunoaştere colegul, permiţându-şi să-mi facă cu ochiul, pe loc repaus.
– Din păcate nu, se întristă zeiţa, când e invizibil şi vorbele sunt tot invizibile …
– Inaudibile …
– Da,da … nici măcar nu-l simt, e ca oxigenul din aer …
– După cum respiri, aş zice că e doar o dâră de heliu …
– Nuuuu, e un băiat superb, atâta doar că are zile când are chef să stea de unul singur şi atunci apasă pe buton şi devine invizibil.
– Ce buton? nu se mai putu răbda mârlanul de lângă mine.
– Nu ştiu unde-l ţine, dacă-l face invizibil bănuiesc că şi butonul e invizibil …
– Logic … şi noi avem o colegă al cărei iubit e prieten cu extratereştrii …
– Iar începi? l-am călcat pe picior pe nesimţit.
– Ce ai, dragă? Vorbesc de Mădălina, nu îţi aduci aminte cum ne-a povestit ea că uneori, când îl caută prin cămin, găseşte saltelele pe jos, chiloţi şi sutiene aruncate peste tot şi abia dacă îl poate trezi din somn, atât e de moleşit de la gazele de eşapament lăsate în urmă de la OZN-uri?!
– Serios? Lenu are şi buton de teleportare. Uneori, când le spuneam fetelor că am fost cu el la film, îmi spuneau că l-au văzut cu nişte blonde de la ASE. Odată l-am văzut şi eu … şi atunci mi-a povestit de butonul de teleportare. Îl mai roagă, din când în când, maică-sa să scoată la plimbare fetele unor prietene, care n-au pe nimeni în Bucureşti.
– Frate, ăsta-i mai tare decât David Copperfield! Prietenul Mădălinei îmi pare din ce în ce mai credibil … E magician?
– Nuuu, student la Energetică.
– Băi, tată, ăia chiar fac din fluxul de energie bici! Mi s-a făcut, aşa, deodată, un dor să mă fac invizibil …
– Nu toată lumea poate, ne trase speranţele, scurt, de urechi, bruneta. Lenu e un tip special …
– Aşa predica şi Mădălina, mulţi şi-au făcut filială la Scientologică în Regie … Numai eu nu găsesc adepte …
– Mă înscriu eu, dacă-ţi faci şi tu, că şi-aşa Lenu e mereu ocupat şi-mi zice să-mi găsesc şi eu ceva serios de făcut …
Numai ce l-am văzut pe coleg făcând abuz de azotul din atmosferă, ochii arzându-i ca flacăra de la brichetă. I-am îndepărtat ţigara, care având o presimţire, tremura de frica incendiului.
– Respiră pe gură, că ţi s-a împletit părul din nas şi-o să faci explozie, îl băteam, înţelegător, pe umăr pe inginer.
– Lenu are şi buton de explozie, susură chimista. Te ajut eu, nu-i nevoie să chemăm pompierii.
Şi numai ce mi ţi l-a apucat de fermoarul blugilor, iar netotul, înspăimântat, şi-a adunat toată hemoglobina pe faţă şi a dat ochii peste cap. Cât fata i-a vorbit, duios, aproape matern, în timp ce-i masa uşor umerii, să-l scoată din modul înţepenit, i-am deşărtat sticla cu apă pe faţă, ca să-i readuc, în creier, gândirea la rece.
Ieşit de sub tăvălugul simţirilor nebune, colegul s-a scuturat de stropii de prisos şi după câteva minute, în care ne-a privit siderat, s-a repezit la colile rămase albe şi a început să scrie repezit, fără grijă la punct şi virgulă.
– Ce faci? l-am întrebat, cu nesiguranţa asistentelor de la Psihiatrie.
– Concep Biblia, deja am pus piciorul pe apă!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.