Sfânta Luluţa

eyes plate

Aveam să împlinesc 5 ani, iar mama şi tata habar nu aveau că îmi doream o petrecere. Pe la un mijloc de ianuarie s-a întâmplat de m-a adus bia de la grădiniţă, de mână cu Fredi, noul meu ursuleţ şi şorţuleţul plâns cu lacrimi de ciocolată. Mama, nedormită din cauza bubelor aduse de vânt în dar fratelui meu, a privit-o cu reproş:
– Nu te certa cu mine! Şi pentru mine a fost o surpriză să aflu că azi o sărbătorim pe Sfânta Luluţa …
– Mă iei peste picior, mamă soacră?
– Luluţa, spune-i tu maică-tii ce sărbătorim noi azi! N-o să-ţi vină să crezi câtă înţelepciune a adunat fie-ta, după numai un an şi ceva de grădiniţă!
– Ziua mea! La mulţi ani!
– Luluţa, ziua ta e peste două luni!
– Ba e azi! Eu am zis că e azi şi tovarăşa educatoare a zis: „Vai, ce bine!”.
– I-au cumpărat şi cadouri …
– Pe Fredi, care e roz şi foarte curios, şi o ciocolată mare, cu lapte.
– I-ai spus educatoarei că e ziua ta? Luluţa, ce ţi-a spus mama despre copiii care spun minciuni?
– Că le creşte nasul, dar zâna bună vine şi îi face copii cuminţi …
– Hahaha …
– Mamă, te rog să nu râzi, o încurajezi … Eu încerc s-o fac să înţeleagă că e greşit să minţi doar ca să te simţi tu bine …
– Da, Luluţa, a venit timpul s-o asculţi pe maică-ta! Plec, că mă aşteaptă fetele … Mâine ai promis că dai ursuleţul înapoi …
– Nu pot să-mi cer scuze şi să-l păstrez?
– Nu, Luluţa, s-au răstit şi mama, şi bunica, într-un glas.
– Mie nu-mi face nimeni nicio petrecere … am vrut şi eu o petrecere … poftim, luaţi ursuleţul, că abia aşteaptă să vă jucaţi cu el, eu mă duc să plâng …
– Luluţa, lasă teatrul, chiar dacă mama şi tata trebuie să meargă la serviciu, îţi face bia petrecere de ziua ta, bine? Dar mai întâi trebuie să dai ursuleţul înapoi şi să-ţi ceri scuze!
– Uraaaa!!! Crezi că o să se vadă dacă-l las să doarmă cu mine, la noapte? Nu vreau să-şi dea seama că va rămâne orfan …
– Ursuleţul nu rămâne orfan, Luluţa, mâine îl duci înapoi la grădiniţă şi toţi copiii se vor putea juca cu el. E important să spui adevărul!
– Dar eu sunt mama lui! El pe mine mă vrea! De ce să-l las cu nişte străini? Tu cum m-ai pus să zic că am 3 ani, ca să nu plătesc bilet la spectacol? Nu putem să spunem că eu am crezut că-i ziua lui Fredi şi am vrut să-i fac cadou o mămică?
– Succes cu morala, am plecat …
– Aşa, mamă, fugi şi mă laşi pe mine să declar înfrângerea …
– Ţi-l trimit pe biu, că el ştie să ţină morală şi în limba franceză …
– Grand-père c’est genial, mon petit nounours!
– Voilà! Acum nu-ţi rămâne decât să te odihneşti şi să-l laşi pe Gelu să se exaspereze după pofta inimii …
Mama a fost foarte nervoasă, vreo 2 săptămâni, căci a trebuit să cumpere un alt Fredo, pe care să-l duc înapoi la grădiniţă. În dimineaţa următoare m-a durut atât de tare burtica încât am vărsat, din greşeală, cana cu lapte pe Fredi … Mama a reuşit s-o enerveze până şi pe educatoare, cu lamentările ei!  Ca să-i treacă supărarea m-am oferit să rămân eu la grădiniţă, în locul lui Fredi, dar mami a zis că locul copiilor e lângă mama lor. Exact ce spusesem şi eu!

De ziua mea a plouat. Întotdeauna plouă. Bia îmi spunea că Dumnezeu îi plouă doar pe cei pe care-i iubeşte mai mult, soarele e pentru toţi.
Bunicii de la bloc ne-au purtat pe umeri, în galop, prin toate noroaiele mahalalei. Bunicuţele ne aşteptau cu zaharicale şi prăjituri date cu cremă pe faţă, portocale pline de vlagă şi tartine cu ochi tuciurii, de măsline şi rânjete acrite cu gogoşari. Când ne-am aşezat pe scăunele, în jurul mesei, o tartină obraznică i-a sărit în poală Corei. Biu a trebuit s-o ducă acasă, atât de tare ţipa că nu-i place brânza. Daliei nu-i plăcea pate-ul … Bia a fluierat din două degete, indignată, o pauză de dans şi pe mine m-a chemat la bucătărie, pentru o discuție ca între doamne.
– Luluţa, dacă mai faci o singură fetiţă să plângă te trimit acasă!
– Nu poţi să mă trimiţi acasă, e ziua mea!
– E ziua ta, nu lumea ta!
– Tata m-a îmbrăcat cu pantalonii cu pătrăţele, de ce m-ai schimbat în rochiţă?
– Taică-tu a crezut că te duci pe stadion şi acolo se înjură! Luluţa, tu eşti o fetiţă deşteaptă, dar a venit timpul să te comporţi ca o domnişorică frumoasă şi cuminte … mai ales cuminte!
– Cu rochia asta, cu căpşuni??? De ce nu mi-ai luat una cu trenuleţ?
– Gata cu mofturile! Ori începi să te porţi frumos cu copiii pe care i-ai invitat, ori te trimit acasă!
– Bineee … mă port frumos, parcă-s eu de vină că ele sunt plângăreţe …
– Te-am auzit!
– Tanti Reta!
– Ce-i, Florică?
– Numa’ ci m-am dus sî li mai aduc nişti suc la copchii şî o început şî celelalti fetiţi sî plângă …
– Nu-mi spune, le-a pus tartine în păr!
– Nu fata, Corneluş a lu’ doamna învăţătoari …
– Corneluş? Păi, ăla-i mai cuminte decât o fată, ce l-a apucat?
– Le-a pus prăjituri în păr …
– Doamne, iartă-mă! O să mă duşmănească toată mahalaua …
– Li-o curăţat nenea Gelu, cum o putut șî el, şî l-o tras pi ușî afară șî pi nenea Mişu, sî li ducă acasă pi vrăbiuțe. N-am lipsât dicât 5 minuti, tanti Reta, mă jur!
– Era mai bine sî fi stat cu toatele di veghe, dar camerele astea sunt atât de mici, nici nu poţi respira! Şî după cât am trebăluit toată dimineaţa meritam şi noi o cafeluţă, în linişte! Sî ni fie învăţătură di minte! Hai, sî vedem ci mai fac dracii împielițați… Luluţa! Luluţa, te omor, drace, ce-i cu prăpădul ăsta, ai întors casa cu susul în jos!
– Ce prăpăd, bia? Ne jucăm de-a hoţii şi vardiştii!
– În casă??? Hoţii şi vardiştii se joacă numai pe-afară! Iar tu, Corneluş, de ce ai făcut fetele să plângă, e frumos? Azi v-aţi purtat, cu toţii, foarte foarte urât!
– Luluţa mi-a promis că îmi dă mie sabia …
– Care sabie???
– Asta!
– Antena de la televizor??? Mariţă, ţi-i las pi mână, eu mă duc la bucătărie, sî număr până la 10 …
– Cui mă ajută sî pun foanțele la loc, îi fac rost şî di scut!
– Eu!
– Eu!
– Eu!Eu!

– Mariţă, ai dat di pomană platourile mele de inox?
– Lasă, dragă, cî îţi dau altili, mai am, di pi vremea lui maman, din acelea argintate şî cu strugurei pi la colţuri. Macar am pus şaua pi dracii iştea mici, cî mai aveu oleacă şî sî dădeu huţa pe lustră!

– Săru’ mâna, mama … doamnelor … Eh, ţi-a priit? Cum ţi s-a purtat prinţesa?
– Ca o domnişoară. S-a aruncat în neamul fandosit al naşă-sii.
– Ce vrei să spui, mamă?
– Ţi-aduci tu aminte când Anica ţinea crâşmă şi venea omu’, sî bea un pahar de vin şî pleca acasă tot pi la patru dimineaţa, sătul şî fericit cî nu mai avea niciun ban în buzunar? Asta am vrut sî spun!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.