Lanţuri

Alice_in_Chains_by_stabstabstab

Pentru că n-au putut niciodată să le egaleze puterile, oamenii le-au imitat zeilor jocurile. Minţile păstrate la frigider ale Nordului încotoşmănat au impus jocurilor curling-ul. Onduleuri pe gheaţă, fără scrupule, manipulare a granitului din pretenţii de mătură. Piatra, greoaie şi înceată, e ghidată şi repezită în vâltoarea evenimentelor de o măturică nervoasă şi ambiţioasă. Aşa gândeam când, fără să bag de seamă, am trecut prin Omul de Vânt. Mi-a zăpăcit hainele pe trup şi mi-a scos, ca din sărite, părul din clame.
– Unde crezi că pleci? mi-a şuierat, prinzându-mă de talie şi învârtindu-mă din vals în vals. Tulpinele de grădină mângâiau din arcuşul-peţiol petalele, în timp ce frunzele zumzăiau în ison. Spermatozoizi rătăciţi din păpădii făceau piruete de bucurie, eliberaţi de zâmbetul rămas acum ştirb. M-am lăsat sărutată, fericită, în voia muzicii, în braţele uşoare, purtătoare în ispită, ale partenerului meu. Răcoarea nopţii a căzut grea, ca o poartă de închisoare. Eram însărcinată, iar Omul de Vânt patrula gânditor, pe coridoare, aşteptând febril ţipetele de copii. M-a mângâiat încurajator când am început să urlu de durere. Când copiilor le-au crescut aripi, m-a despărţit.
M-am întors înapoi în mine, cea care fusesem. O vreme am peticit ce mai rămăsese din zdrenţele sufleteşti. Obosită, m-am împiedicat într-o zi de Omul de Piatră.
– Unde crezi că pleci? a scrâşnit pe după colţuri.
M-a făcut frumoasă la loc, din dale, sculptându-mi în detaliu şi pântecul, şi respiraţia. Spermatozoizi de nisip s-au furişat în luciul în care s-au oglindit pe rând stelele şi, alungaţi din rai, meteoriţii. M-a ţinut strâns în durerile facerii, iar când copiii s-au sedimentat frumos, manifestând muşcături puternice pentru varsta lor, m-a despărţit.
Timpul, abia ieşit de la slujba de duminică, m-a prins într-o spirală de milostenie. Când am început să duc dorul gravitaţiei, m-a lăsat, enervat, pe proba subţire de recunostinţă, la drumul mare. Mai aveam câteva răni care, plictisite, refuzau să mai sângereze. Cârteau doar când mă pregăteam de drum.
Mi-au distras atenţia când a trecut peste mine Omul de Apă. Mi le-a spălat de pe trup, străluceam de curăţenie. Spermatozoizi zglobii, încălecaţi pe stropi mici, rotunzi, s-au lăsat absorbiţi în piele. Omul de Apă m-a cufundat în răcoarea râului, lăsând valurile să maseze, în uitare, întâmplări trecute. Învolburându-se încrâncenat, aştepta susurul pruncilor. Când au crescut, îndeajuns cât să dea deoparte ţărâna, m-a despărţit.
M-a cules, fără suflare, Omul Om. M-a acoperit cu căldura trupului fragil. Spermatozoizi leneşi, cu hemoglobină, au făcut cărare către bătaia mea din piept. Copiii au rodit în ventriculul lărgit să ne cuprindă pe amândoi. De singurătate pentru totdeauna m-a despărţit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s