O inmormantare si-o nunta gandita in Rai

2 boys 1 girl

Hans era mut. Janos era orb. Amandoi multumeau zilnic unui Dumnezeu la intamplare, din adancul mintii lor stralucite dar efemere si neaparat catolica, mai catolica decat Papa. Copilarisera dimpreuna cu Ana care era surda.
Janos si Hans erau muzica Anei.
Janos si Ana erau cuvantul lui Hans.
Hans si Ana erau culorile lui Janos.
Impreuna rezolvasera puzzle-ul complicat care era mediul inconjurator la modul satisfacator. Mistere inca se lasau adulmecate lasand piesele intr-o miscare oscilatorie, un echilibru dinamic.
O dimineata de duminica, o biruinta a florii impotriva cerului mohorat, ii gasi devreme in bucatarie. Geamurile deschise larg acceptasera pesches sa lase cateva raze de soare sa ciupeasca firimituri din feliile de paine cu unt si dulceata incropite de Ana. Hans citea ziarul. Janos zacea pe fotoliu, imbratisat cu chitara, facand-o sa chicoteasca cand o gadila la strune. Ana se feliase in aroma cafelei, lancezind ca o pisica persana in asteptarea caimacului. Hans o batu usurel pe umar prinzand-o tandru de talie cand tresari speriata si-i arata un articol din ziar pe care il insemnase cu pix rosu si pe care voia sa-l imparta cu ea si cu Janos. Ana turna cafeaua in cestile cuminti, il aduse de mana pe Janos si-i aranja dragastos cateva fire de par zapacite in timp ce-l aseza pe taburet. Pentru cateva clipe se auzi doar clinchetul fericit al linguritelor amatoare de zahar si pitigaiala unei vrabiute cu chef de cearta. Apoi glasul Anei facu peretii bucatariei sa freamate indragostiti. Ana avea glas de catifea si dantele, de noapte pedepsita sa zaca incinsa in licarul stelelor. Hans si Janos o iubisera de la prima silaba. Janos gandea ca Dumnezeu ii luase auzul ca s-o fereasca de pacatul iubirii de sine, de oroarea Narcis-ului care ar fi devorat sufletul ei plapand de femeie. Din turla bisericii ornicul implantat de enoriasi sa-l certe pe Dumnezeu dadu glas nemultumirii de a ingropa fara paine si vin inca o ora. Era 10, inca dimineata dar la varsta matura cand poftea la iubitul amiezii. Bataile isi gasisera ecoul dincolo de usa ce furase viata din coasta unui nuc. Janos se-ncrunta ca de-o presimtire. Hans lasa glasul Anei sa curga la vale si hotara sa scape de musafir pe intelesul lui. Clanta ii fu smulsa din mana cand doi ofiteri de politie cu legitimatii obraznice ce-i atentau la spatiul personal navalira in casa.
– Ana Manescu?
Hans ii opri cu semne nervoase. Politistii dadura din maini dezinteresati si ca niste caini dresati sa urmareasca privirea dadura de perete usa de la bucatarie.
– Ana Manescu esti arestata pentru bigamie. Doamna aveti dreptul sa … Ana Manescu!!! ridica vocea politistul cu chef de vorba, rupand in bucati somnul dulce in care se cufundase aerul incalzit de glasul de leagan al femeii.
– Ana nu aude, se rasti Janos. Despre ce bigamie vorbiti? Ana a stat tot timpul aici cu noi …
– Avand in vedere ca sunteti doi, aici pare sa fie problema.
Ana fu dusa in arest. Hans si Janos urmara cortegiul de politisti flecari, binecuvantandu-l inca o data pe Dumnezeu ca-i mutilase urechile. Din declaratii adevarul zambi trist, cu gatul inflamat de raceala. Toti trei admisesera ca se iubeau si intretineau relatii lipsite de egoism si gelozie, ca nu puteau trai unul fara ceilalti, ca nu stiau ca dincolo de pragul casei lor fusesera depistate mai multe feluri de orientare sexuala.
In sala de judecata refuzasera avocatii din oficiu, comunicarea esuase. Pe bani grei si cu mari eforturi fusesera adusi cei mai buni interpreti de limbaj al semnelor sa-i asiste. Hans, Janos si Ana aveau propriul lor limbaj, transmis de la unul la celalalt. Janos nu intelegea lumea decat prin glasul Anei, Ana canta in mainile lui Hans, iar Hans fremata sunete pe corzile Anei. Toti trei erau rupti de realitate si atarnau ca niste ciucuri desirati de coltul fetei de masa. Judecatorul caruia i se nascuse in acea dimineata primul nepot recomandase asistenta medicala permanenta, iar la cererea procurorului fusesera izolati in trei ospicii diferite. La cateva nopti distanta geamul lasat vraiste in bucataria lor cocheta fu inchis cu obida de vant. In trei ospicii uitate de oameni sanatosi Hans, Janos si Ana isi aninasera viata fara sens de capete de cearceaf ingalbenite de inalbitori nemilosi.
Intre timp madam Ioanide, proprietareasa de drept a celor trei neuroni, se rasfata in asternuturi in bratele amantului, poftind la o galetusa cu inghetata de ciocolata si vanilie. Mana barbatului o mangaia absent cand sanii grei tresarira fluturand cearceaful. Interfonul isi gasise taman atunci sa deranjeze. Barbatul o privi intrigat si desi se hotarase sa ignore soneria femeia, usor ametita, apasa butonul dar nu mai apuca sa intrebe cine n-avea altceva mai bun de facut duminica dimineata, vocea neplacuta ca un ulei ranced a lui barbatu-sau transpira in camera anuntand ca pierduse avionul spre Cluj unde trebuia sa tina o conferinta si apucase sa amane in ultimul moment intalnirea pentru saptamana urmatoare. Amantul, prieten din copilarie cu titularul de drept, facu stop cardiac iar madam Ioanide se felicita in gand ca inca mai avea indemanarea de vitriniera in a imbraca manechine.
Inmormantarea a adus impreuna neamuri, prieteni, vecini, curiosi si cersetori. Familia Ioanide, care ajutase ca pentru unul de-al lor, sustinea de umeri vaduva. Cersetorii priveau cu jind la coliva acoperita cu pesmet si ciocolata, la prosoapele mari plusate si colacii rumeniti care-si bateau joc de stapinirea de sine a salivei. Pe neuroni nu i-a plans nimeni niciodata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s