Ingeri cazuti

morningafter22n-2-web

photo by MICHELLE JONNÉ

Ii sarutam urma pasilor pe carare
cand soimul isi striga disperarea in zare,
muntele imi infipse coltii in glezna
aruncandu-ma ofranda prapastiei in bezna,
m-am prins ingrozit de taisul de stei,
agonia gasise durerii inelul cu chei,
am strigat-o “Iubire apuca-ma de mana!”,
pentru o clipa m-a privit razand ca o nebuna,
credea ca ma joc sau ca de obicei o pacalesc,
o sa-mi striveasca un deget, “Nu te mai iubesc!”
va susura dulce impingandu-ma-n hau,
apoi va cere iertare unui ecou Dumnezeu,
tremuram in asteptarea propriei morti
cand m-a prins de coate ca un scripet pe roti,
ma tragea cu greu, sacrificata in vrere,
genunchii-mi juliti se-mpotriveau cu putere
pana cand prapastia de chin ne-a desprins
inghitindu-ne-n adancul cu suflet deschis.
O tineam strans in brate, ii spuneam ca-i frumoasa,
poezii presaram pe sprancene, pe coapsa,
o sarutam flamand in vartej de secrete,
ultimul fior pe pragul mortii iminente,
imi pusese in brate munti de fericire,
ne-adanceam in prapastie singuri in nemurire.
Ea era ultima mea clipa, unicul frant dor lumesc,
ochii se daruiau mie, buzele-mi sopteau “Te iubesc”
simplu si candid, ultimul azimut
dupa care-n neant ultimul gand ne-a pierdut.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s