Oraşul romantismelor infecţioase

cocoon

Mă uitam la Sfântul Petru, cu ochii lăbărţaţi pe toată faţa şi tot nu-mi venea să cred. Mă trimitea în Oraşul sufletelor bătrâne. Un zugrav pensionar, care întreţinea instalaţia de gaz ilariant, într-un bâlci din Iad, inventase lagărele unde se râdea până în ultima clipă, în comun. Raiul îmbunătăţise prototipul pentru a salva comunităţile, Dumnezeu realizând, oarecum, că lansând-o pe Eva, imediat după brand-ul Adam, întinase conceptul de ascetism.
Dumnezeu se prefăcea că citea ziarul, deşi puteam să jur că era o ediţie mai veche, cu copile pe care încă nu le acoperise frigul. De când îl prinsesem, cu coada ochiului, cu mâna pe sub nişte fuste de călugariţe din anul pregătitor evita să mai ia parte la ceremonia de îmbarcare. Găseam, în schimb, în bagaje fotografii cu el, din tinereţe şi puzderie de poze cu câini, pisici, trandafiri şi crengi în primăvară. Când îi cerusem să investească în tehnica de contraspionaj, ridicase din umeri şi dăduse vina pe foamea mondială. Pozele astea costau, dealtfel, timp, nu glumă, semn că avea resurse să stea picior peste picior. Petru se prefăcea mereu interesat de soarta mea, când de fapt îşi bătea capul doar să-l imite pe Dumnezeu, sperând că într-o zi o să-i vină Dracul de hac şi el va pune mâna pe tron.
Meseria mea era misionariatul sau voluntariatul cu faţă umană. ‘În Oraşul sufletelor bătrâne puteam să copilăresc la infinit’, mă încurajase Sfântul. Ăştia doi nu-şi mai murdăriseră demult mâinile cu pământ, îi aranja apa de toaletă Gaultier şi costumele de la Armani. În Oraşul sufletelor bătrâne circulau căruţe trase de schelete bovine şi hârburi Trabant. Babele erau toate crăcănate, iar moşii umblau cu pantaloni mai bătrâni decât manechinele, retezaţi de fluierul piciorului. Ca agent sub acoperire, eram la fel de pregatită ca securiştii aleşi pe arcada sprâncenei de deasupra focarului albastru, şi neaparat asortaţi pălăriei cu haină de piele. Expunerea poate lucra în avantajul acului, pe post de fân. Un neavenit ar fi crezut că a nimerit într-un sat de vacanţă al Sfinţilor, într-atât lăsau impresia de Sfinte Moaşte la tratament cu gerovital. O ciudăţenie era faptul că fuseseră interzise fermoarele, la putere erau găicile cu nasturi. Mă dusese gândul că acolo până şi fermoarele ar fi fost ştirbe. Ca să nu mă obosesc prea mult cu audienţele, ţineam la fiecare câteva zile câte o conferinţă de presă. La prima mă întrebaseră la ce vârstă mi-am făcut ultima revizie şi dacă proteza era de porţelan. Dacă în tinereţe se revoltaseră că le fusese încălcat spaţiul personal, acolo toţi te pipăiau fără ruşine. N-aveam botox, n-aveam silicoane, nici şolduri de plastic, doar două oase rupte, care se prinseseră încrucişat. Nimeni nu te invita la un şpriţ, la o friptură sau la o cafea, nu aveau timp de pierdut cu preludiul. Invitaţiile curgeau şi erau sexual explicite . Duse erau vremurile când aşteptai un telefon cu săptămânile, o invitaţie la film sau la restaurant, cu lunile … Acolo se trăia ca pe vremea bunicii, cu carneţel de bal. Deşi activitatea sexuală intensă presupunea un adaos de ani la configuraţia iniţială, quod erat demonstrandum, toţi aveau feţele triste. Dumnezeu nu se înşelase, ceva nu se potrivea! 
Singura muncă de cercetare pe care o prestasem fusese să citesc jurnalul secret al Matei Hari, pentru a mă iniţia în arta de a face sex fără a face sex şi fără a-ţi abate mintea de la scopul propus. După antrenamentele în sensul acelor de ceasornic, locuitorii Oraşului sufletelor bătrâne te operau fără să-ţi dai seama. Hoţii de buzunare, agăţaţi de bara autobuzului, nu erau singurii cu mână fină. Nimeni nu-şi mai aducea aminte care le erau, de fapt, orientările sexuale şi, deşi visau cu ochii deschişi, nu mai erau într-atât de maleabili în ale pervesiunilor. Rămăseseră doar amintiri păcătoase, sclipindu-le în ochi, dându-le un aer vinovat, de 666. Cu siguranţă erau mulţi din generaţia flower-power, făceau intens amor, dar nu dădeau o băşină în plus pe sentimentalisme adânci şi ataşamente pe termen lung. Nu între ei. Aşteptau provincia.
Cu mine se păcăliseră puţin, la început:
– Am crezut că eşti frumoasă, când mi-au spus că au numit o primăriţă de la centru … nouă nu ne place să semnăm acte …
– Am crezut că eşti mai tânără …
– Am crezut că ai ţâţele ferme şi cracii ceva mai lungi … îmi plac cracii subţiri şi lungi …
– Am crezut că ai talia de viespe …
– Am crezut că ai buze groase …
– Am crezut că te epilezi mai des … brazilian …
– Am crezut că eşti roşcată natural …
– Da’ te mişti bine, suntem mulţumiţi …
– Da, numai că de îndrăgostit ne îndrăgostim de-alealalte …
– Ne însurăm cu ele …
– Da …
Rămăsesem pe gânduri în faţa microfonului, nu ştiu dacă amuzată sau perplexă. Dacă aş fi fost mai tânără, mai frumoasă, mai buzată, i-aş mai fi băgat în seamă?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.