Miss ‘Ciupeşte-mă de pensie’

red lips

Aveam 35 singuri, însoţiţi, pe ici pe colo, de câte o nălucă. Aur de verighetă nu găsisem la capătul curcubeului, poate şi din cauză că acuarelelor de la librărie le era frică de apă. Dorinţele acuarelelor necesită mai puţin efort din partea lui Dumnezeu, aşa că a trebuit să mă ocup singură de limonadă, fuseseră nişte ani ai naibii de secetoşi.
Locuiam pe acelaşi palier cu tanti Zenovia şi, de dorul babelor de altădată, mai adoptasem vreo cinci de la etajele vecine. Tanti Zenovia se trezea dis de dimineaţă şi îmi lăsa lapte la uşă, uneori mă trezea cu biscuiţi calzi, ‘acuşica scoşi din cuptor’. Eram în concediu şi pentru ca măcar cu odihna să mă găsesc în convergenţă găteau babele pentru mine. Ma încurajau să lenevesc în aşternuturi, citindu-i cafelei poveşti cu arome de iubiri pierdute. În acea sâmbătă însă tanti Zenovia a folosit cheia situaţiilor de urgenţă şi a luat la rost cafeaua, că mă ţinea de vorbă până târziu în noapte. Fremăta plină de veşti, puteam să jur că soarele anumit îi împletise o coroniţă de raze, ca să mă căiesc că uitasem să spun rugăciunea de seară. Bătrâna a tras cearceaful de pe mine şi m-a alungat la baie.
– Hai, fuguţa, că omleta-i gata şi se sleieşte rece!
– Cu cabanos?
– Cabanos, caşcaval şi roşii de grădină. Marta numai ce pudrează cu zahăr un chec cu nuci!
Ce de bunătăţi! Sub duş mă simţeam ca o privighetoare. Nota de plată, cu tot cu bacşiş şi scenografie, a venit după primele guri de cafea, la priveghiul celei dintâi ţigări a zilei.
– Să te îmbraci frumos, diseară avem concurs de Miss la clubul pensionarilor!
– Miss?
– Mă rog, doar nu era să scriem pe fluturaşi Baba-Oarba, că sala are capacitate mică.
– Vreţi să prezint eu?
– Nu, drăguţo, de asta se ocupă Romică, tu faci parte din juriu. Tu, Aurel, că a fost director de şcoală şi un nepot de-al lui Jorj, profesor de pian.
– Pe mine m-aţi luat de milă sau mai sunt şi cazuri de gripă?
– Sinceră să fiu, eu mă gândisem să te înscriu pe lista de arbitrate, dar Marta crede că ar fi fost concurenţă neloială.
Zău că mă simţeam ca o zână …
La ora şase ne-am dat întâlnire pe palier. Puteam să jur că pereţii strănutau de la mirosul greu de parfum. Şocul avea însă să vină ca o lovitură de bici. Toate erau rujate cu roşu aprins, asortat la lacul de unghii. Arătau ca nişte cocote. Învăţată cu ele să arboreze o eleganţă discretă, aproape că m-am întors din drum, să dau o vodcă pe gât. Mirosul de parfum abuza tencuiala.
La club m-au plasat la masa juriului şi au plecat să-şi tragă pe ele costumele de scenă. Speram că Dumnezeu îşi petrecea seara în familie şi nu scăpase din mâini telecomanda. Domnul Aurel împărţea, pe sub masă, o zmeurată, cu nepotul pianist. Niciunul nu părea fericit.
Sala era plină de oameni de vârsta a treia, care se comportau adolescentin. Nea Ilie, care ţinea sifoneria, m-a ajutat să mă aşez pe scaunul liber, de lângă nepot şi mi-a oferit un bucheţel de margarete.
– Sper ca petalele să iasă la număr, a aruncat peste umar, înainte de a dispărea după cortină.
Eram un caz social.
Nepotul era uşor cherchelit. M-a privit fără să scoată o vorbă, vreo cinci minute, după care mi-a vârât sub nas un pahar de băutură.
– Să treci cu bine peste proba de costume de baie …
Aproape că am vărsat toată zmeurata pe fusta rozie, atât de tare mi-o luase mâna razna.
Din fericire pentru sănătatea noastră mintală, probele au fost:
– Relaţii internaţionale, pe repede înainte,
– Freud, conflictul dintre Eu şi nepăsarea din Eu,
– Ikebana, origami şi gânduri haiku,
iar departajarea s-a făcut pe amintiri din sonetele lui Shakespeare.
Eu şi nepotul am dat note maxime tuturor, pentru că eram depăşiţi în erudiţie. Domnul Aurel a fost atent şi cum cădea accentul. Babele se îmbrăcaseră cu fuste deasupra genunchiului şi maieuri cu paiete, în culorile câtorva drapele europene. S-a fluierat şi s-a aplaudat în cinci limbi străine. Seara s-a încheiat cu încoronarea Martei cu titlul de ‘Miss Cunosc, dar nu te mai recunosc’, iar tanti Zenovia a strâns pupăturile de popularitate. A urmat o repriză de dans. Eu şi nepotul nu ne-am dezlipit de blues, pentru că fără susţinere am fi zăcut laţi, la podea.
Babele au conchis că targetul serii fusese atins. Atrăseseră în club nişte violoncele şi un contrabas, care aveau chef de jazz joia. Eu şi nepotul aveam cu cine să mergem la film.
Toată viaţa mi-a fost urmărită şi a beneficiat de amestecul în treburile interne al mai multor generaţii de babe. Nu ştiu dacă pot să fac diferenţa între ingeri şi demoni, nu a fost genul de ajutor care aştepta să mulţumesc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s