Somnolenţă

Holding Hands

Vii uneori abătut de un gând,
eziţi în prag, te cred pe cuvânt
când spui că ai nevoie de timp,
să simţi pe sub piele un alt anotimp.
Îţi prind în palme griji de pe frunte,
fiori îmi măsoară, în paşi pe o punte
a suspinelor nevoia să-ţi fiu
prezent şi uitare în ceasul pustiu,
ochii se-ascund în bolnave-ntrebări,
pulsul tău le înşeală, le-nfometezi în chemări,
iar când vrei, de rămas bun, să le petreci:
“Plec.”, “Nu te las!”, “Plec!”, “Ba nu pleci!”,
te trag până-n inima braţelor mele,
să-ţi fur toate visele nopţilor grele,
să laşi viu în mine freamătul luminii,
să ne ţinem de mâini în secundele vinii,
ale păcatului, ale împlinirii,
în moartea-nţelesului, în zorii iubirii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.