Somnolenţă

Holding Hands

Vii uneori abătut de un gând,
eziţi în prag, te cred pe cuvânt
când spui că ai nevoie de timp,
să simţi pe sub piele un alt anotimp.
Îţi prind în palme griji de pe frunte,
fiori îmi măsoară, în paşi, pe o punte
a suspinelor, nevoia să-ţi fiu
tot şi uitare, în ceasul pustiu,
ochii se-ascund în bolnave-ntrebări,
pulsul tău le înşeală, le-nfometezi în chemări,
iar când vrei, de rămas bun, să le petreci:
“Plec.”, “Nu te las!”, “Plec!”, “Ba nu pleci!”,
te trag până-n inima braţelor mele,
să-ţi fur toate visele şi nopţile grele,
să laşi viu în mine freamătul luminii,
să ne ţinem de mâini în secundele vinii,
ale păcatului, ale-mplinirii,
în moartea-nţelesului, în zorii iubirii.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s