Flămândele pietre

barefoot

De ce îmi trag pietrele paşii
în luciul rece şi înşelător?
De ce se lasă atraşi laşii
în tăcerea granitului invidios pe picior?
Îi fură mersului cadenţa şi glasul,
îi mestecă tremurul, ce glisează pe os,
crispând muşchii tineri, ducând în impasul
de-a iubi o piedică, când te zbaţi furios.
De ce mă duc unde vor, pe cărare?
De ce mă las mereu ispitit?
Grăunţe de nisip şlefuiesc în uitare
drumul visului meu, împotmolit,
leneşe, tălpile iau sărutul din pietre,
beau, de pe urme, lacrimi de rămas bun,
se lasă în somnul amorţirii încete,
un suflet de piatră, fericiri de nebun.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s