Nod de esarfa

scarf tree

Ma intrebi mereu
despre esarfele mele,
de ce le port ca pe niste coliere,
de ce nu ma despart niciodata de ele …
Cele cu flori mari si rosii
care par ca abia s-au infruptat
din polen,
cele cu frunze mici, delicate,
frematand cand le respir
in poem,
esarfe cu buline colorate, rotunde,
esarfe vargate cu rani sangerande,
profunde,
esarfe in care isi ascund
glasul clopotei,
in care inimi de plus isi atarna
la urechi pretioase scantei.
Dar vantul? Vantul acela nebun
cand rabufneste de nicaieri
si fura pe aripi vlaga din viata,
de vantul acela ce-ti pierde
gandul de ieri
nu ma intrebi, nu vrei sa stii?
Am sa-ti povestesc cum ma rupe-n fasii …
Certuri aprige-ale firii,
uneori gelozii
il trimit val-vartej
prigonind nepasarea-n campii,
atunci ma agat cu esarfa
de cate-un copac
si tremuram amandoi,
icnind in suspin
ne strangem in brate
inspaimantati
ca ar putea sa ne smulga
din radacini.
Palele acelea nervoase
ar trebui inchise-n ospicii,
sa nu mai existe chin
si sacrificii.
Ploi ne curg lacrimi pe-obraz
si pe scoarta,
obositi atarnam
de o clipa de viata,
pana la ziua cand va desprinde
de noi in rafale iubirea,
cand ne va smulge pe bucati
si va semna indescifrabil
despartirea.
Si poate chiar si atunci
mainile mele rupte vor strange-n esarfa
frunze si aschii de lemn
ca o razvratire,
o pedeapsa pe soarta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s