Pedeapsa cu pisica

cat tattoo

 

A fost odată ca niciodată, într-o închisoare de maximă siguranţă, o ucigaşă în serie pe care o chema Graţiela. Între ea şi scaunul electric mai era doar un pas. După încă o mână de ani rămăsese tot doar un pas, pentru că procurorul se încăpăţâna să redea familiilor îndurerate cadavrele. Deşi mobilizaseră toate forţele poliţieneşti şi chiar şi armate din toată ţara, nimeni nu reuşise să afle unde fuseseră îngropate. Casa nefericitei a fost pusă la pământ, iar pământul de dedesubt excavat, dar înafara unui schelet de câine, din timpul lui Ştefan cel Mare, nu găsiseră nimic. Fu chemat avocatul din oficiu şi i se ceru ca în termen de un an sa seducă cu vorbe dulci urechea rece ca gheaţa a criminalei. Deşi era interesată doar de partea de sex, Graţiela i-a promis avocatului să coopereze, dacă i-l aducea în vizită pe taică-său. Tatăl nemernicei făcuse infarct în ziua în care criminala fusese prinsă şi arestată. Ar fi fost împinsă până în gulerul unui laţ de cearceaf, în arest, dacă o nelinişte, ignorată de testul ADN, nu ar fi alungat somnul şefului Poliţiei, care se apucase astfel să recitească cazuri mai vechi de crime în serie, cu protagonişti gemeni, tripleţi sau chiar cvadrupleţi. Pentru că atât le mai rămăsese, un bob de speranţă.  A fost căutat un agent care să semene cu defunctul tată, au fost chemaţi la interviu vecinii şi prietenii de familie, să dea detalii domestice, iar produsul final a fost trimis în vizită, cu îngheţată de ciocolată şi mâncare chinezească.
– Ce-ai făcut cu pisica? a întrebat scurt Graţiela. Agentul a înlemnit. Nimeni nu-i spusese nimic despre vreo pisică. Femeia s-a ridicat, a cerut “Să vină tata!”, după care s-a întors în celulă.
S-au înfiinţat comitete speciale, de criză, s-au adus cosmeticiene şi coafeze din toată ţara. S-au folosit peste 300 de perechi de ochelari de soare şi tot atâtea peruci. Vecinii criminalei se jurau că nu văzuseră în viaţa lor vreo coadă de pisică la ăia în ogradă. A fost găsită chiar şi o mătuşă, diabetică, care a confirmat că familia Graţielei nu avusese niciodată nici câine, nici pisică, nici măcar un peştişor. Agenţii trimişi în gura lupului au negat hotărât existenţa vreunei pisici, pe baza sutelor de declaraţii primite, după care li s-a dat ordin să inventeze o mâţă, poate amărâta se ţicnise în puşcărie … Au fost aduşi cei mai buni scriitori de science-fiction, care au imaginat pe loc poveşti cu pisici, care mai de care mai sofisticate şi care, după analiza psihologilor şi a psihiatrilor, ieşeau pe poarta închisorii best-seller-uri. Ucigaşa asculta cu atenţie relatările, aducea îmbunătăţiri frazelor, care se dovedeau de o logică fără reproş, după care cerea să-i fie adus tatăl. “Ce-ai făcut cu pisica?” devenise o obsesie naţională, toată lumea îşi dădea cu părerea, ba se blocaseră chiar şi câteva proiecte ştiinţifice, atât de mare era dorinţa tuturor de a se dezlega misterul. Apoi agenţiile străine de ştiri au preluat şi ele povestea, s-a făcut şi un film, la Hollywood, actorul care îl juca pe avocat a luat Oscarul, iar autorul scenariului, care scrisese şi romanul original, a luat Nobelul pentru literatură.
Milioane de pisici au fost donate, din toată lumea, să-i fie prezentate criminalei, sperându-se că drăgălăşenia lor avea să-i dezlege limba. Singurul care a venit cu o idee nouă a fost un adolescent, prins în timp ce fura o bere din supermarket, după părerea lui pisica ar fi fost un tatuaj. Saloanele de tatuaj din toata lumea au fost luate cu asalt, s-a ieşit practic din criza economică, toată lumea voia să încerce un model nou de pisică, pentru a impresiona femeia. Statul s-a îmbogăţit numai din vânzarea de bilete pentru sala amenajată ad-hoc şi din loteria scaunului de vizitator, câştigătorul era tras la sorţi săptămânal şi îşi putea prezenta live tatuajul. Pelerinajul a bătut, în sondaje, pe cele de la Mecca şi Mormântul Sfânt. Criminala devenise o atracţie planetară.
S-au semnat petiţii online pentru ca femeia să fie achitată, cu riscul de a ucide chiar şi nişte petiţionari.

Într-o zi s-a Întâmplat ca vizitatorul tras la sorţi să aibă un accident de maşină, chiar în drum spre închisoare, aşa că a fost aleasă să-i ţină locul femeia de serviciu, care tocmai îşi serba ziua de naştere. Martina, femeia de serviciu, care în buletin era trecută Martin, dar care realizase, pe la vreo 30 de ani, că femeile frumoase au mai mult succes în viaţă decât bărbaţii, dar pentru că fusese vorba şi de o aliniere nefastă a planetelor fusese concediată din postul de director adjunct, pe loc, a ajuns la concluzia că norocul exista, dacă îl aşteptai. Li s-a dat voie să bea chiar şi o cafea împreună, fumatul fusese deja interzis în instituţii.
– Ce-ai făcut cu pisica? a întrebat-o Graţiela.
– Am renunţat la ea, durea a dracului! 
Martina avea pe braţ un tatuaj cu un şoricel, care părea fugărit de o nălucă, fricosul nu mai avusese curaj să stea şi pentru mâţă.
Graţiela păru, pentru prima oară, mulţumită de răspuns, aşa că femeii de serviciu i se sugeră, în cască, să o întrebe de cadavre.
– Unde e tata? a întrebat ucigaşa.
Anchetatorii hotărâsera să dea cărţile pe faţă şi i-au transmis că bătrânul murise, chiar în ziua în care fusese arestată. Femeia a căzut imediat în muţenie. Probabil îşi iubise foarte mult tatăl.
– Îţi aducem o poză cu el, numai spune-ne ce-ai făcut cu cadavrele! a preluat iniţiativa conducerea închisorii.
– Ce să fac cu poza? Asta voiam să-l întreb şi eu, ce dracu’ a făcut cu cadavrele???

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s