Buba la cap

father-mother-baby-hands-life-art

Tăiam ceapă pentru pârjoale, genele se spălau pe ochi când nasul mi-a împins privirea în sus şi l-am văzut în cadrul uşii. Palpitaţiile, scăpate de sub control, au fugit până în vârful degetelor, o mişcare de balet pe poante obosite, un tremolo de harpă, ciupit de ureche. Iubi şi-a obligat privirea să emigreze pe bombeuri, curajul bărbatului închide un cerc când dă piept cu nelămuririle femeilor. Grija lui nu e să evite nenorocirile, ci să găsească o explicaţie logică şi cu coeficient de frecare minim pe cromozomii XX. Ţinea în braţe copilul, care zâmbea fericit de sub o mască subţire de nisip, brodată cu arabescuri de apă sărată şi mânuia o săbiuţă încropită din cureaua pantalonilor. Uzând, ilicit, de o îndemanare de magician, tricoul lui taică-său i se transferase pe creştet, adunat, preţios, într-un turban de beduin. O mânecă îi alunecase pe ochişor şi dragul de el sufla spre ea, îndârjind obrăjorii, lăsând vederii o umbră roşiatică, pe frunte.
– Şi-a spart capul …
Dacă Iubi n-ar fi avut prezenţa de spirit să mă prindă cu mâna de talie, m-aş fi prelins, fără simţire, pe gresie. Copilul, prins între noi, îmi acoperea faţa cu pupături gingaşe şi umede, înconjurându-mi cu mânuţele gâtul, rostindu-mi numele, ca pe o incantaţie, în timp ce rugozităţile de nisip se scurgeau, ca dintr-o clepsidră, de pe feţişoara lui dulce la mine în sutien.
– Cum şi-a spart capul?
– Eram la leagăne, m-a rugat să-l împing puţin mai sus, şi-a ridicat mânuţele, ca şi cum ar fi vrut să zboare şi … a zburat … n-am mai apucat să-l prind … Nu cred că e nevoie să mergem la doctor.
Îmi venea să-l strâng de gât şi să-l bat până îşi dădea suflarea. În acelaşi timp conştientizam că ar fi fost nedrept, doar o supapă. Oricât de tare ai încerca, nu poţi feri copilul de toate vânătăile, zgârieturile, durerile, care ţin loc de învăţătură. Cu fiecare lacrimă, un set nou de pene îi creşte pe aripi, ajutându-l să se înalţe, când îi vine timpul să zboare. O mamă simte, până la epuizare, suferinţa copilului, în timp ce tatăl, după un şoc scurt, începe să se scălâmbăie, în încercarea de a-i abate atenţia şi a-l face din nou să râdă.
Am pansat copilul, n-am putut să-l ţin prea mult în braţe pentru că începuse să mă îmbrâncească, în cursa lui continuă de a se îndrăgosti de lucruri noi. A trebuit să mă întăresc, de fiecare dată când Iubi lua copilul la joacă. Ştiam că-l iubeşte şi că l-ar apăra până la pierderea sinelui, dar tot aveam nevoie de câte o vodcă mică, cât să nu mă ia cu tremurături pe cord.
La vreo câteva săptămâni de la epuizanta întâmplare, m-am trezit cu administratorul la uşă.
– Doamnă, am venit să vă anunţ că vi se dublează taxa de întreţinere a spaţiului de joacă, având în vedere că aveţi doi copii care îşi petrec timpul acolo.
– Spune, domnule, că nu-ţi mai ajung banii de bere, la bufet, nu-mi adăuga copii, din oficiu, la întreţinere …
Administratorul îşi miji ochii şi-mi făcu, plictisit, semn cu mâna să arunc o privire pe geam.
Iubi, cu copilul în braţe, aluneca pe tobogan, chiuind de fericire, în timp ce mamele copiilor din vecini îl priveau cu virtuoasă oroare, iar taţii cu admiraţie bine pitită la subsuori.
– Ştii ceva, nea Mardare, poţi s-o şi triplezi, dacă te aranjează, mi s-a făcut o poftă nebună să mă cobor la mintea lor!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s