Afecţiuni

bride-bubble-winter-icy-wedding-baby-its-cold-outside-opener-480x360

Poli era un bărbat cu pretenţii, în floarea vârstei, răsfăţat de femei. Tanti Valeria visase, înainte de a se trezi cu el în pântec, că Zeus însuşi o numise Regina Frumuseţii, aşa că îl boteză Apollo. Tanti Valeria era bibliotecara fabricii de sârmă de gard, iar nea Mihai, taică-său, era şef de tură. Nea Mihai suportase stoic să fie luat peste picior timp de două şedinţe de pescuit, după care le chemă, la ordin, pe nevastă-sa şi pe soacră-sa şi le făcu să-i promită, sub jurământ, că fiu-său nu va fi niciodată alintat Apollişor în prezenţa vecinilor, ci că va fi apelat simplu Poli, în toate circumstanţele. Încă de la grădiniţă fetele făcusera lucruri de neînchipuit pentru el, cum ar fi cedarea pătrăţelelor de ciocolată chinezească din raţia personală, precum şi iniţierea în arta pupăturilor, furate în ciuda concurenţei. Ajuns la o vârstă considerată, în lumea bărbaţilor, drept ‘maturizare timpurie’, Poli consideră că-i venise şi lui timpul să aducă o doamnă la casa lui. După ani de incursiuni printre frumoasele zilei, Poli dorea o doamnă în adevăratul sens al cuvântului: sânge albastru, maniere, frumuseţe clasică, neretuşată, abonament la coafor şi abilitităţi în a ţine din frâu o menajeră. Poli se descurcase binişor în viaţă, ajutat de un fler al banilor din bişniţăreală. Era momentul să-şi depăşească şi statutul social, convins fiind că-i venise timpul să intre în politică. Lucreţia îi fu prezentată de o prietenă a maică-sii. Divorţată, după zece ani, de un om de afaceri alergic la riduri şi celulită, Lucreţia intenţiona să se mărite doar pentru că aşa se cădea, bărbaţii o plictiseau. Deşi făcea parte din mai multe comitete filantropice, nu oamenii o mişcau ci admiraţia de sine şi posibilitatea de a etala comunităţii o conştiinţă model. Poate că venise timpul să aibă un copil, Poli îi făcea impresia unui bărbat galant, peste toate era un bărbat frumos şi cu dare de mână. Totodată părea genul care nu duce lipsă de femei, deci, cu puţin noroc, nu avea s-o deranjeze prea mult nici în alte privinţe. Cu puţin noroc, într-un an de zile aveau să aibă dormitoare separate, doar că de această dată ea va fi mult mai vigilentă cu candidatele doritoare să-i ia titlul.
Că îl pierduse pe Anton nu fusese chiar un eveniment tragic, rămăsese cu o avere frumuşică, după divorţ, ar fi putut scoate chiar mai mult, dar nu crezuse nici în ruptul capului că o slujnicuţă de la ţară ar fi putut seduce un bărbat ca Anton, născut şi crescut în privilegii. Fetişcana nici măcar nu era cine ştie ce frumuseţe, de-aia nici Lucreţia n-o învrednicise cu mai mult de-o privire şi chiar avusese bunul simţ de a-i cere iertare, după toate câte se întâmplară, ceea ce o făcu să accepte divorţul şi banii, fără să le dea prea multă bătaie de cap. O recomandase chiar unor fundaţii, la care nu era membră, căci, deşi încrezătoare în farmecul personal, nu avea de gând să rişte să fie pusă în umbră de o ţărancă, nu c-ar fi fost cine ştie ce de capul ei, dar avea ceva ce ea nu putea aduce înapoi – tinereţe. Lucreţia ştia să se pună în valoare şi, în general, se înconjura de oameni care o puneau în evidenţă, în universul ei oamenii erau simple accesorii.
Înainte de nuntă, Lucreţia şi Poli au avut câteva ieşiri la teatru, la balet, la restaurant. Poli era încântat de răceala regală a Lucreţiei şi de eleganţa excesivă, care atrăgea interesul şi admiraţia, dar păstra distanţele la o lungime de braţ. Nunta a fost evenimentul anului. Dacă la prima nuntă mama lui Anton şi-a impus punctele de vedere, Lucreţia de astăzi a organizat un eveniment fără cusur, cu exact oamenii care dădeau bine pe plan local şi naţional, meniul a fost scump şi sofisticat, nimeni nu a râs mai mult decât a fost necesar şi a ţinut fix patru ore, pe ceas. E drept că prietenii lui Poli avuseseră parte de o petrecere a burlacilor la Praga, cu o săptămână înainte de nuntă, departe de bârfe şi de curioşi.
În noaptea nunţii Lucreţia l-a întâmpinat, în dormitor, cu două pahare de şampanie, tentând într-un neglijeu de culoarea untului, pe care dansau, sub vraja lămpii, copii de perle şi paiete cu obrajii scurşi de culoare. După ce au sorbit din băuturi, Lucreţia a închis ochii, ţuguindu-şi rujul de pe buze, în aşteptare. Poli, care se debarasase, în mişcări artistice de papion şi câţiva nasturi de la cămaşă, s-a lăsat zgâriat pe piept şi mozolit cu gustul de căpşună. Lucreţia i-a aşezat haina, cu reverenţă, pe umeraş şi lăsându-se să alunece în pat, l-a provocat să se ia la trântă cu răbdarea. Poli era excitat până la capătul minţii şi înapoi, nevastă-sa era tot ceea ce visase şi încă pe atât! Când Poli s-a strecurat la rândul lui sub plapumă, petale de trandafir s-au răspândit prin cameră, parfumând aerul, cu tandreţe. Timpul s-a oprit curios, sprijinindu-se de tocul uşii. Lucreţia a scos, de sub pernă, o cutie de bomboane de ciocolată, în formă de inimioară şi pentru o vreme au împărţit gustul fericirii, după care, sprijiniţi pe perne,  au început să caute înţelepciune pe tavan. Timpul a mai aşteptat câteva minute, după care a plecat, căscând, chemat de clopoţel la cine ştie ce aniversare. Pentru că amândoi soţii fuseseră adoraţi de foştii parteneri şi nimeni nu reclamase vreo implicare profundă, asociată îndeobşte vulgului, căsnicia lor s-a lovit de primul impas. Poli, gândind că nevastă-sa era ruşinoasă şi negând în el puterea de a lua iniţiativa, a sărutat-o pe frunte, i-a urat noapte bună şi s-a preocupat de odihna personală. Zilele care au urmat au fost bogate în reuşite pe plan social, dar nopţile au urmat acelaşi tipar, până când Poli s-a obişnuit cu ideea că va trebui să fie el cel care să facă un efort. Primele încercări au fost neîndemânatice, iar rezultatul hilar. chiar şi pentru pereţii dormitorului, dar ce se întâmplă în dormitor, rămâne în dormitor, pereţii sunt blestemaţi la muţenie. Nici nu se punea problema în a deschide o discuţie! Vizând Parlamentul sau chiar un minister, Poli n-ar fi stat, oricum, îndeajuns pe-acasă cât să ia în considerare o viitoare strategie. Şi-a activat câteva contacte mai vechi, a avut câteva atacuri, minore, de conştiinţă, gândind că era capabil să înşele paragonul care era nevastă-sa, dar rutina a luat locul lamentărilor, oricum inutile. Viaţa are resurse inepuizabile de optimism. Lucreţia avea exact viaţa pe care şi-o dorise şi pe care considera că o merita.
Fără doar şi poate mai erau oameni pe lume care meritau fericirea! Dumnezeu i-a întins Diavolului pixul şi l-a invitat să mai bifeze încă doi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s